Povestea : Menelau-Miorlau si Lilica -Miunica

Menelau-Miorlau si Lilica -Miunica!

de Aurelia Oancă

Cute-cats-wallpaper-hd

În spatele casei, la umbra unui prun, stătea tolănit motanul Menelau-Miorlau. Era un pisoi frumos, alb cu urechile şi coada negre, iar pe spate avea două pete în formă de bănuţ, tot negre. Maria, stăpâna casei, îl iubea şi-l îngrijea cum se cuvine. O şi merita de altfel. Nu mai era niciun şoricel în gospodăria Mariei, de când patrula el prin curte

Într-o zi, pe când se afla în locul său preferat de odihnă şi dormita, Menelau-Miorlau, simţi un parfum interesant, dar nu deschise ochii, se gândi doar. „De unde o fi venind parfumul acesta?” Parfumul însă, era din ce în ce mai puternic, lucru care-l determină pe motan să deschidă ochii. Dar când a văzut minunea de pe gard, ochii lui s-au făcut cât cepele de mari. N-o mai văzuse pe frumoasa pisicuţă care era cocoţată pe gard. I se zbârlise părul pe spate când o văzu şi simţi că nu mai poate face un pas.

-Bună ziua, frumosule! Ce ai rămas aşa , ca la dentist ?

-Bu…Bună ziua. Eu, eu ă…, eu doar te priveam.

-Şi îţi place ceea ce vezi ?

-Da, da, îmi place, eşti foarte frumoasă, spuse el grăbit, revenindu-şi puţin.

-Eu sunt Lilica-Miaunica. Dar tu ?

-Menelau- Miorlau. Eu sunt Menelau-Miorlau.

-Mă bucur că ne-am cunoscut. Credeam că am să mă plictisesc aici la ţară, dar după cum văd , voi avea cu cine să mai stau şi eu la poveşti, asta dacă vrei şi tu, bineînţeles.

-Vreau, vreau, răspunse grăbit motanul, sigur că vreau.

-Atunci ne vedem mai târziu, acum sunt aşteptată de stăpâna mea.

-La revedere, îi spuse motanul, revenindu-şi şi gândindu-se ce noroc a dat peste el. „ Este foarte frumoasă, îşi zise el. Am s-o cuceresc.” Apoi, îşi puse botul pe labe, închise ochii, dar… somnul dispăruse, îşi luase zborul. În schimb , visa cu ochii deschişi. În orice parte se uita, vedea o pisică frumoasă şi graţioasă.

-Ce-o fi cu mine ? Am halucinaţii ? Peste tot o văd pe Lilica-Miaunica.

-Te-ai îndrăgostit ! îi răspunse un cotoi bătrân şi jigărit din cealaltă curte.

-Nu-i adevărat ! Nici nu ştiu de fapt, ce-i aia dragoste !

-Dragoste este atunci, când nu vezi altceva în faţa ochilor, decât pe cea pe care o iubeşti şi inima îţi bate cu putere.

-Serios ? Şi eu care credeam că m-am îmbolnăvit. Nu ştiam de ce mă doare inima !

-Acum ştii. Dar fii atent, nu te lăsa ameţit de frumoasa ta!

-Fii fără grijă, n-am să mă las, doar sunt motan în toată legea, nu?

-Am mai văzut eu aşa ceva, aşa că…

-Ştii ceva Sfrijitule ? Lasă-mă în pace, am treburi serioase de făcut !

-Cum ar fi…?

-Cum ar fi, să prind şoricei, doar asta este meseria mea, nu ?

-Sunt de acord cu tine, dar să vedem dacă mai reuşeşti ?

-Lasă-mă în pace, spuse Menelau-Miorlau, şi-i întoarse spatele Sfrijitului, supărat nevoie mare.

-Auzi îndrăgostit ! Cine se crede el, de le ştie pe toate ?

Intră motanul îmbufnat în hambar, unde ştia că vin în vizită foarte mulţi şoricei, se aşeză la locul său de pândă şi aşteptă să apară vreun vizitator nepoftit. A aşteptat el o bună bucată de vreme, după care gândurile lui iar au luat-o razna, au trecut gardul şi s-au oprit în curtea vecină. Şoricelul Chiţ, mai îndrăzneţ fiind şi văzându-l pe motan că visează cu ochii deschişi, îşi încercă norocul. Trase o fugă până la sacul cu boabe de grâu, care avea o găurică mică în partea de jos. Luă repede câteva boabe şi se întoarse într-un suflet la prietenii lui. Aceştia îl aşteptau cu sufletul la gura, pentru că drumul spre sac, trecea exact pe lângă botul motanului.

-Bravo Chiţ ! Eşti foarte curajos !

-Poate că sunt, dar eu cred mai degrabă, că avem un motan adormit.

-Crezi ? Ia să încerc şi eu, spuse şoricelul Biţ. Tiptil, tiptil acesta făcu doi, trei paşi, apoi …ţuşti la sacul cu boabe de grâu. Luă câteva boabe şi se întoarse repede la prietenii lui. La fel făcură toţi şoriceii şi fiecare îşi luă câteva bobiţe de grâu.

-Acum avem cina asigurată, spuse Chiţ, alergând în mare grabă spre căsuţa lor, din peretele hambarului. Ceilalţi îl urmară fără să mai stea pe gânduri, bucuroşi că nu vor dormi cu burticile goale.

Spre seară, Maria intră în hambar şi când văzu boabele de grâu împrăştiate pe jos , lângă sac, se uită supărată la Menelau-Miorlau. Acesta stătea tolănit pe burtă şi visa, fără să-i pese de nimic.

-Ce fel de motan eşti tu ?! Ce-ai păţit, leneşule ?!

Motanul se ridică agale şi-o porni spre uşa hambarului, gândindu-se doar la Lilica-Miaunica lui. Deodată, simţi o lovitură; întoarse capul şi văzu că urmează a doua lovitură. Maria cu mătura în mână, încerca să-l trezească pe motanul ei, să-l vadă din nou harnic, dar degeaba. Acesta mergea , plutind parcă pe nori de vată.

-Ce-o fi cu el, se întrebă Maria ? Apoi, ieşi din hambar, necăjită că nu mai are cine să-i izgonească pe hoţomanii de şoricei. Îndreptându-se spre casă, îl vede pe Menelau-Miorlau cu ochii aţintiţi în sus, spre gard, iar acolo o pisicuţă frumoasă şi foarte graţioasă.

-Acesta o fi motivul pentru care pluteşte Menelau ? Maria intră în casă zâmbind la gândul că şi animăluţele se pot îndrăgosti, la fel ca şi oamenii.

Menelau-Miorlau, se apropie de gard, şi-i spuse pisicuţei lui frumoase, păsul inimii sale. Lilica-Miaunica, îi răspunse că şi ea îl iubeşte , şi că tot timpul s-a gândit numai şi numai la el. Fericit Menelau-Miorlau se hotărî s-o ceară de soţie.

-Vrei să fii soţia mea, frumoasă Lilica?

-Da, voi fi fericită să fiu soţia ta, dar oare ce va spune stăpâna mea?

-Am să merg la ea şi am s-o conving să fie de acord cu dragostea noastră. Menelau-Miorlau, se cocoţă pe gard, o sărută pe frumoasa lui , apoi plecă la stăpâna ei, pentru a cere mâna iubitei lui pisicuţe.

-Ce cauţi aici motanule, îl întrebă doamna Aglaia?

-Eu mă numesc Menelau-Miorlau şi doresc s-o iau de soţie pe frumoasa mea , Lilica-Miaunica.

-Cum adică, frumoasa ta ?

-Acum este a mea , pentru că eu o iubesc şi ea mă iubeşte pe mine.

-Să ştii dragă motanule, pisica este a mea şi nu am de gând să ţi-o dau ţie, este clar ?!

-Foarte clar, dar în cazul acesta , am s-o fur şi tot va fi a mea. La revedere !!! Supărat, Menelau-Miorlau, sări din nou pe gard, apoi îi povesti frumoasei lui tot ce discutase cu stăpâna ei. Lilica- Miaunica s-a întristat puţin , pentru că-şi iubea stăpâna, dar acum îl iubea mai mult pe Menelau.

-Am să merg cu tine, îi răspunse ea.

-Mă bucur frumoasa mea. Atunci hai să fugim cât mai repede de aici, până nu vor veni să ne caute. Şi au fugit cele două pisici îndrăgostite, dar şi puţin speriate de necunoscut. Erau deja departe de sat , când Lilica îi spuse lui Menelau:

-Sunt foarte obosită, nu mai pot să fac niciun pas.

-Atunci vino aici, la umbra acestui copac. Eu voi căuta un loc unde să ne adăpostim. Lilica-Miaunica se tolăni lângă copac, lingându-şi lăbuţele obosite şi prăfuite. Menelau-Miorlau, îşi continuă drumul, căutând adăpostul promis. Când s-a apropiat de pădure a văzut printre copacii groşi şi rămuroşi , o colibă mică, făcută de vânătorul satului.

-Este perfectă pentru noi, îşi spuse el. Intră în coliba mică, o cercetă şi văzu că totul este perfect pentru două pisici îndrăgostite. Apoi se întoarse la pisicuţa lui iubită şi-i spuse că au de acum, căsuţa lor.

-Am găsit o casă perfectă pentru noi doi, vino s-o vezi şi tu , zise Menelau.

-Dar nu mai pot să merg, sunt foarte obosită.

-Fă un efort draga mea, apoi poţi să te odihneşti cât doreşti. Lilica-Miaunica, se ridică agale şi o porni încet urmându-l pe Menelau. După puţin timp, au ajuns amândoi la căsuţa lor. Lilica-Miaunica, inspectă interiorul şi văzu că are sobă, masă, pat, dulap cu ceşti şi farfurii, într-un cuvânt, tot ce trebuie într-o căsuţă. Apoi se urcă în patul moale, unde adormi liniştită şi fericită că are de-acum şi ea o căsuţă şi un motan al ei, care o iubeşte foarte mult. Menelau-Miorlau se urcă şi el în pat, se lungi lângă frumoasa lui şi adormi fericit. Spre seară, s-au trezit pisicuţele, odihnite, dar flămânde.

-Mie mi-e cam foame, ce vom mânca, întrebă Lilica?

-Am să caut eu ceva. Menelau ieşi din căsuţă şi căută ceva de mâncare. Nu departe, simţi miros de şoricei, aşa că se aşeză la pândă. Nu trebui să aştepte prea mult că şi înhăţă un şoricel de câmp, apoi încă unul şi încă unul. Fericit, îi duse în casă pentru a se ospăta el şi Lilica lui. Ea strâmbă însă din nas:

-Eu nu mănânc aşa ceva!

-Dar nu avem altă mâncare, vrei să mori de foame?

-Nu, dar eu nu am mâncat niciodată şoricei.

-Gustă acum, vei vedea ce buni sunt. Gustă Lilica şi încet, încet se trezi că se ospătează de-a binelea, apoi cu burticile pline s-au culcat şi au dormit până a doua zi în zori. Abia răsărise soarele, când cele două pisicuţe au ieşit la plimbare prin pădure, să-şi caute ceva de mâncare, dar şi să cunoască locul unde aveau să locuiască de acum înainte. Era vară, era cald şi bine, totul era frumos ca într-o poveste. Fericite, pisicuţele nu au observat cum au trecut zilele, săptămânile, lunile. Într-o zi însă, Lilica îi spuse lui Menelau să meargă singur la vânătoare, pentru că ea este puţin cam obosită . Menelau-Miorlau o ascultă, dar nu pricepu ce se întâmplă cu frumoasa lui. Vână nişte şoricei, nişte şopârliţe şi vreo două broscuţe. Apoi, se întoarse în grabă, cu tolba plină şi cu gândul la pisicuţa lui. Când deschise uşa şi intră în căsuţă, auzi nişte mieunături subţirele. Se opri mirat şi nu mai ştiu ce să zică.

adopsi kucing

-Intră dragul meu, vino să-ţi prezint puişorii noştri.

-Puişori ?! De unde ai tu puişori?

-Eu i-am născut, sunt puişorii noştri.

-Deci acesta a fost motivul pentru care nu ai venit la plimbare ?

-Desigur. Acum vino mai aproape , să-i vezi ce frumoşi sunt.

-Opt puişori ?

-Da, opt puişori scumpi şi dragi !

Fericit, Menelau o îmbrăţişă pe Lilica lui, apoi îşi mângâie puişorii. Acum era tată, avea puişori şi trebuia să caute mai multă mâncare, pentru el, pentru Lilica şi pentru cei opt puişori ai lor. Toată ziua vâna şi aducea mâncare pentru familia lui iubită. După câteva zile , puişorii au început să vadă, aşa că au devenit din ce în ce mai jucăuşi , mai neastâmpăraţi . Lilica alerga toată ziua după ei, ca să nu păţească ceva rău, sau să nu facă vreo boroboaţă . Într-o dimineaţă, au auzit bătăi în uşa căsuţei. Menelau se trezi, deschise uşa şi când ridică ochii, îl văzu pe vânătorul satului, uitându-se la el supărat şi mirat.

-Ce cauţi aici, motan nătărău !

-Nu sunt nătărău şi sunt aici cu familia mea !

-Asta nu mă priveşte pe mine. Este căsuţa mea, aşa că vă rog să plecaţi imediat de aici !

Supărat, Menelau o luă pe Lilica şi pe cei opt puişori şi o porniră spre sat. Nu ştiau încotro s-o apuce, aşa că Menelau se gândi că în hambarul Mariei, ar fi raiul pe pământ pentru el şi familia lui. Spre seară au ajuns la hambar, dar au intrat tiptil, pe furiş. Le era teamă şi nu ştiau ce va zice Maria. Şi-au găsit un locuşor călduţ şi plăcut, într-un colţ al hambarului, unde s-au cuibărit cu toţii , încălzindu-se unul pe clălalt. Era plăcut şi pentru faptul că afară , începuse deja să fulguiască, deci iarna bătea la uşă. Dimineaţă , când Maria intră în hambar şi văzu un pisoiaş alb cu pete negre, se frecă la ochi, crezând că este Menelau , când era puişor. Apoi, mai vede unul, galben cu dungi maro, ca un tigruţ. Se frecă din nou la ochi , crezând că nu vede bine. Mai încolo vede alt pisoiaş, apoi altul şi altul.

-Doamne, dar de unde au răsărit aceşti pisoiaşi drăguţi în hambarul meu ?

-Sunt ai noştri , răspunseră Menelau şi Lilica ieşind timizi din colţul lor.

-Menelau ! Dargul meu motan, te-ai întors ?! Îl mângâie fericită, apoi o mângâie şi pe Lilica.

-De acuma gata cu şoriceii din hambar. În loc de un motan, am zece pisicuţe drăguţe.

-Ne primeşti pe toţi, întrebă Menelau ?

-Desigur. Aici veţi avea tot ce doriţi. Sunt fericită că te-ai întors, tu şi familia ta.

Şi aşa, Menelau-Miorlau şi Lilica-Miaunica, şi-au crescut puişorii , în hambarul şi în gospodăria Mariei, fericiţi că totul s-a sfârşit cu bine.

de Aurelia Oancă

 

 

 

 

2 gânduri despre „Povestea : Menelau-Miorlau si Lilica -Miunica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.