O vioara plange-n noapte

O   VIOARĂ   PLÂNGE-N   NOAPTE 

Autor: Maria Nedelcu 

Încă îți mai scriu poeme,și pe note le aștern,
Iar în ceas tarziu adesea,eu ți le trimit pe vânt. 
O vioară plânge-n noapte,pe-ale sale strune dragi
Simfonii cu lacrimi scrise,al iubirii bun rămas.

Pe o rază de la lună,notele zboară spre cer
Tremurând de-nfiorare,la fereastra ta alerg.
Bate într-una gândul meu,îți așez sărutul dalb
Pe o frunza îngălbenită,de al toamnei rece voal.

Îți compun o simfonie pe al lacrimii păcat,
Pe un viers de poezie,scris pe-o frunză de arțar. 
La sărutul tău visez,vreau aroma lui să simt…
Eu nu te-am atins vreodată,doar în vise te-am văzut.

Doar în vise-n miez de noapte,îți simt focul ce mă arde,
Ca un fulger care cade,noaptea-n nopțile cu ploi.
Toamna a sosit din nou,a câta de când te aștept…
Tu departe ești de mine,oare de ce te iubesc?

Toamna acoperă cărarea,frunzele în zbor mai cântă 
Către tine-n miez de noapte,poartă note pe-a ei frunze.
Eu pierdută printre vise,zbor și mor ca și un flutur…
Azi pe note de vioară cânt iubirea mea pierdută.

Inima-mi nebună este,tot ce-a suferit,azi uită…
Ea se-închină neîncetat,glasului ce a iubit.
Și pe-a notelor dulci liră,astăzi îți trimit din nou,
Un poem pe frunze triste,și cu lacrima în ochi.