GÂNDIŢI-VĂ, ROMÂNI, LA EMINESCU
Autor: Mugurel Puscas
Gândiţi-vă, români, la Eminescu,
Lin, fruntea la icoana lui plecaţi,
Bătrâni şi tineri să-nchinăm omagiu
Celui mai drag… Luceafăr între fraţi.
Gândiţi-vă, români, la Eminescu,
El e mereu cu noi, etern va fi,
E diamantul poeziei noastre
Din alte vremi, spre alte sihăstrii.
Ştiu, este greu… Ne-ncearcă vremuri grele,
I-aşa departe timpul său de noi,
Dar poezia-i e mereu aproape,
Citindu-l cele vechi s-or face noi.
Ninge-i, Părinte, linişte şi pace
Celui ce-a fost mâhnit, neliniştit,
Ce Ţara şi-a iubit cu prisosinţă
Iar prin iubire s-a făcut iubit.
Ninge, Părinte, peste el cu nuferi,
Doruri de codri, mări, parfum de tei,
Sărută ochii lacului albastru…
E Eminescu zeul între zei!
Mi-e dor de el… Îl simt păşind pe-alee,
În altă epocă, în alt decor,
Cu mantia-i de poezii pe umeri,
Cu părul mirosind a merişor.
Mi-e dor de el iar Ţara îl aşteaptă,
Poetul însetat de absolut…
Să vină Eminescu! Vom pricepe!
O vom lua din nou de la-nceput.
Spiritul ‘nalt în veci de veci n-a piere!
E Eminescu sprijinul ceresc,
Cald, universul său de poezie,
Trăieşte-n orice suflet românesc.
Oriunde-am fi, oriunde ne vom duce,
Pe plaiuri mioritice, târzii,
El, Dumnezeul poeziei noastre,
Ne însoţeşte-n fiecare zi.
Să îl iubiţi, să-l recitiţi, prieteni,
Noi fără el am deveni un mit –
El e izvorul lacrimilor noastre…
Al începutului, fără sfârşit.
