Autor: Sandu Chiva
Micuța sunt, dar nu mă sperii de frigul de afară
Căci eu am fost călită, sunt fata de la țară,
Am fost crescută acasă, cu griji și cu nevoi
Şi nu m-am plăns la nimeni, căci aşa suntem noi.
De mică am fost călită, am stat mult în natură
Au fost zile în care, nu am băgat nimic în gură,
Eu am dormit pe o saltea, umplută doar cu paie
În casă era frig, de îngheța şi apa din odaie!
Mă trimiteau părinții în zori de zi la muncă
Ca să adun flori nemuritoare, de pe luncă,
Apoi plecam cu ele, a doua zi de dimineață
Ca să le vănd apoi , pe câțiva lei, în piață.
Mergeam ades pe câmp, doar eu şi cu mieluța
Să nu îngheț, ea îmi ducea în dinți gentuța.
Şi mă duceam la şcoala, prin frig și prin zăpadă
Eu nu aflasem ce înseamnă, autobuz şi stradă.
Am învățat de mică, cum pot să trec prin greu
În fiecare seară, mă rog la Dumnezeu :
Dă-mi Doamne o putere, să reușesc în viață,
Şi-ți voi aduce „Slavă „, în zorii de dimineață!
