Tacerea

tacerea de elena tudosa

Tăcerea,

Autor: Elena Tudosa 

 

Sa nu ma-ntrebi de ce tac azi,
Și lacrimi randuri pe obraz,
Îmi curg siroi,
Chiar de-as putea, nu ți-aș răspunde,
Sufletu-mi trist, durerea și-o ascunde,
În lacrimi ploi.

Și dacă tac, tu știi tăcerea doare,
Să-ți mai răspund la vreo-ntrebare,
Are vreun rost?
Oricum inima mea nimic nu spera,
Nu va mai gusta din clipa efemeră,
Care a fost.

Tăcerea e de aur și numai din tăcere,
Capeți intelepciune și treci peste durere,
Și chin amar,
Iti înțelegi eșecul, sau poate nenorocul,
Descoperi ce fățarnic, iubirea-și face jocul,
Intr-o dubla de zar,

Incercand sa accepți ca ai pierdut finalul,
Iti bei pelinul tot, golind astfel paharul,
Pina la fund,
În podul palmelor tristețea ți-o închizi,
Tăcerile în suflet te chinui sa le-afunzi,
Și suferi crunt.

În vorbele de duh îți cauți dulcea mingaiere,
Ca pasarea Phoenix te-nalti chiar dacă n-ai putere
Și nu-ti este ușor,
Gustul dezamăgirii, iubirii ce-ai pierdut,
Iti dăruiește forță din ce în ce mai mult,
Și-ncepi din nou libera ca să zbori!

De acelasi autor:

Risipitor de vise

De ce nu-mi vii?

Resemnare

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.