Ultima noapte de poem

ultima noapte de poem de mircea trifu

Ultima noapte din poem

 Autor:Mircea Trifu

Se-aprinde-n mine depărtarea,
Tăcerea poart-a ei povară.
Armura versului de ceară,
Își arde-n teamă, așteptarea.

Mă spăl cu sânge din cuvinte,
Pe-o rană caldă de noblețe
Și legănat de-a sa blândețe
Adorm în palma mea fierbinte.

Din somn, tresare nerăbdarea.
În patul rece se trezește
Și casa goală-i amintește,
Că tu ești eu și eu sunt marea.

Din cer cobor la întâlnire.
Îmi las nemuritorul astrul
Și prefăcut în val albastru,
Ți-acopăr trupul cu iubire.

Privirea mea să îți descheie
Verdele algelor corsete,
Sub luna palidă de sete
Să facem dragoste, femeie.

Și nici o stâncă să nu-nceapă,
Să ne-nvrăjbească infinitul.
Eu sunt în tine nesfârșitul!
Iar tu, nemuritoarea apă..

De acelasi autor:

Potopul vietii mele

V-am cumparat marea de lacrimi

Linistea din lacrimi calde

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.