Bătrânețe haine grele
Autor: Teodora Dumitru
Pe un drum îngust de țară, mărginit de bolovani,
Trecea o bătrâna tristă, cu povara ei de ani .
Era toamnă, era rece şi de sus pica mereu,
Sprijinindu-se-n baston ,se oprea oftând din greu .
Vorbea singură sărmana ,nimeni nu o asculta ,
Ștergând lacrimile calde ,cu colțul de la basma !
Prin noroi trudea s-ajungă la căsuța cu pridvor ,
Calea îi părea prea lungă, parcă n-avea nici un spor .
Supărarea o doboară, drumu-i pare şi mai greu ,
La căsuța ei micuță e doar bunul Dumnezeu .
N-are cine s-o ajute , cine s-o aştepte-n prag ,
Singură-i acum pe lume , suflet trist , suflet pribeag !
A crescut copiii mari ,i-a dat la casele lor ,
Iar bătrânul i-a plecat în lumea cea fără dor .
Cine să-i deschidă uşa , c-au plecat în lumea mare ,
Să muncească, să adune ,ca sa-şi facă bunăstare!
Se trudeşte singurică, numai Dumnezeu o stie ,
Cum îi trec zilele grele ,în căsuța ei pustie !
Nu lăsați părinții singuri ,ei sunt îngeri pe pământ,
Ne-au dat viata şi povață ,cu iubire ne-au crescut ,
Nu-i mai părăsi, copile ,stai cât poti în jurul lor,
Bătrânețile sunt grele ,cui să ceară ajutor ?
Ia-i de mână, ține-i bine , sunt ca şi copiii tăi,
Poartă-te cum se cuvine că şi tu ajungi ca ei !!!
Batranica necăjită de care v-am povestit ,
Într-o iarnă friguroasă ,singurică, a murit !
I-au venit atunci copiii , rătăciți prin lumea mare ,
Să o plângă ,să jelească, şi sa-i facă mormântare,
La ce bun atâta jale , dacă n-au venit la ea ,
Cand îi trebuiau de toate şi n-avea cine să- i dea ?
De acelasi autor:
Poezii pentru sufletul meu 