TĂCEREA MEA
Autor : Aurelia Oancă
Ascult tăcerea mea cum tace,
Nu pot niciun cuvânt ca să îi smulg,
Misterioasă ca un hoţ, dibace,
Nu vrea ca taina ei să o divulg.
Cum aş putea să o trădez eu oare ?
Când am promis în taină amândouă,
Nimic să nu lăsăm să ne doboare
Şi totul să-mpărţim noi pe din două.
Dar furişându-se tiptil ca hoţul,
Venit-a dorul tău din ascunziş,
A păcălit tăcerea că e soţul
Şi l-a primit în tainicul frunziş.
Şi luna gânditoare semn îmi face,
Ai grijă dar acum de dorul tău,
Cu al lui dor voi-va să se joace
Şi să străbată-n grabă orice hău.
Ce mai puteam eu face cu tăcerea,
Când sufletul la viaţă s-a trezit ?
Se scutură de ţurţuri şi durerea
În focul dragostei a putrezit.
Tăcerea mea, doar tu eşti vinovată,
Din nou vor bate aripile-n zbor,
Nu voi mai crede-n tine niciodtă,
Dar te iubesc, nu m-ai lăsat să mor !
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 