Singuratatea in lanturi

Singurătatea  în lanțuri

Autor: Elena Tudosa

Singurătatea grea în lanțuri m-a legat,
Mi-e sufletul topit în lacrimă de ceară,
Iar inima străpunsa de spinul dor uscat,
Suspină de durere în fiecare seară.

Înmărmurita, atâta de firavă îmi este ființa,
Ce rătăcește-n umbra unui destin amar,
În gândurile mele stăpână mi-e căința,
Regretul trist al vieții, pierdută în zadar.

Mă doare neputință, tăcerea mă – nfioara,
Cât mi-aș dori să am acces la fericire,
,, Un curcubeu pe cerul inimii mele”sa răsară,
Sufletul să renască în lanțuri de iubire.

Dar mi-e povară toamna care o port pe umeri,
Chiar dacă-n gând și suflet, încă mai simt fiori,
Mă sting încătușata,în amintirile de ieri,
Tristețea mă răpune, mă mistuiesc de dor.

O teamă, mă cuprinde și cărări rătăcesc,
Deseori uit de toate, uit și cine sunt eu,
Clipe de fericire(iubire), aș vrea iar să trăiesc,
Sufletul să mi-l scald ‘n lumini de curcubeu.

De acelasi autor: 

Ce sunt poetii

Am s-arunc

Mi-e dor