Ce sus mi te-am cladit!

 

CE SUS MI TE-AM CLĂDIT!

Autor: Mari Lena Stefan

 

Un pic prea sus

decât tu ai fi meritat,

eu te-am zidit

pe-un munte al iubirii,

prinsă cumva la mijloc

între nuanțele imposibile

cernitului gri al indefinirii.

Celest albastru și proaspătul

etern și de neconfundat

al verdelui pădurii.

Un pic prea mult

te-am răstignit

de picătura ce-mi prelinge

din iubire privirea și făptura.

Chipul rătăcirii, dezorientarea,

ignoranța,acum poate și…ura.

De mult prea sus

te-am dus și readus

ferm, firesc ca un impuls

pe necuprins Pământ,

cu fior de sfială amară,

o țintă ideală

simțind în la major

și joc de domino.

Te-ai rătăcit tot de atâtea ori

mereu și-ndeajuns de des

încât ,m-am prefăcut până și eu

în umbra unui înger,

picat de sus în jos.,

de pe-un piedestal

precar în echilibru,

fără șansa altui zbor celestru.

Ecoul prea îndelungatelor tăceri

pe mine mă scufundă

în crâncene dureri

și urlet de nălucă

rătăcită și dezamăgită.

Și mie-mi sunt străină.

Chip dintr-o vitrină

Ce sus te-am construit!

Ce sus mi-am pironit

picături de suflet, priviri

și mii de amăgiri!

Tot eu te voi chema în jos

la păcătos și real sol

ferit de ochi de îngeri.

Ne-am risipit în patru zări

minciuni și adevăruri

fulgere de sentimente

ce cândva despicau cerul.

Din miez de noapte

de ieri, de azi și …poate

un ideal de mâine:

Fii tu aievea!

Fii semnul meu de carte

cuvinte în stand-by!

Războiului în desfășurare

nicicând terminat

să-i semnăm astăzi pactul!.

Merită-ți piedestalul!

Semnez…eu, Clăditorul

de portativ celest.

Eu…Constructorul de vise,

și Arhitect al singurei iubiri.