Nostalgie de toamna

Valsează nori pe cerul plumburiu,
Roua săruta lin rotula ierbii,
În codri deşi prin vălul alburiu,
Se pregătesc de boncănit, iar, cerbii.

Nu te-ntrista ! Suntem un tot dual,
Cu tine mi-s în toamna ce-şi deşartă,
În suflete al raiului pocal,
Redeschizând a nemuririi poartă.

Oraşul ne dezmiardă-n ruginiu,
Viori ploiesc a strunelor vibrare,
La ceas de seară vechiul lampagiu,
Aprinde-n inimi calde felinare.

Nu te-ntrista ! De amor prodig, încinşi,
Cu jind aprins în colțișor de taină,
Ne-om răsfăţa ferit, doi vechi proscrişi,
Învăluiţi în castaniu de toamnă.

Castane coapte, mustul diafan,
Ne-mbie-n noapte delicate arome…
Sâni de gutui, pântec de foc, profan,
Voi degusta din ale tale forme.

Pe pat de frunze jilav şi dulceag,
Înconjuraţi de-a toamnei feerie,
Păşi-vom al extazului meleag,
Fără complexe, nuzi, în armonie.

Pe ale vremii trepte ruginii
Vin amintiri cu clipe neuitate,
Vom deveni-ale toamnei elegii,
Două viori plouând eternitate.

Amor boem, sublim, autumnal,
Pe căi de timp cu trena-i arămie,
Ne va-nsoţi spre albul hibernal,
Voalând discret o dragoste târzie.