Tipul de la cablu….

Fragment din cartea : ”Poveşti din infern”

Autor: Dumitru Gîrbăcea

Tipul de la cablu….
„Acum cinci ani am solicitat o intervenţie
pentru repararea cablului TV. Nu aveam semnal
la televizor sub nicio formă. După circa o oră la
uşă s-a prezentat un tip morocănos şi fără prea
mult chef de muncă. A umblat el la cablu şi la tv,
după care mi-a spus că trebuie să revină a doua zi
pentru reglaje.
A doua zi a revenit „tipul de la cablu”, de data
aceasta cu o mimică mult mai prietenoasă, şi a
început să facă reglajele respective. Trecuseră deja
două ore de când începuse munca şi m-am gândit
să-i ofer un pahar cu apă sau o cafea. Luând loc pe
un scaun în sufragerie, a început să fumeze într-un
mod destul de original. Din unghiul din care îl
puteam vedea, observam la el cu câtă atenţie trage
fumul în piept şi cât de tacticos îl dă afară, de
parcă asistam la un ritual al fumatului. Chestia
39
asta mi-a rămas bine întipărită în memorie mult
timp.
La două săptămâni de la această întâmplare
l-am văzut pe „tipul de la cablu” undeva prin
piaţă. Abia în acele momente am observat că arăta
destul de bine, iar faţa lui, puţin bărboasă, parcă
ascundea o taină care mă atrăgea. Cred că acel aer
misterios m-a determinat să mă apropii de el.
Lucram de ani de zile în spital, aveam o vârstă
care îmi permitea să gândesc ca o femeie şi de
aceea am rezervat un loc în sufletul meu şi pentru
„tipul de la cablu”.
Oportunitatea de a-l întâlni a venit la un sfârşit
de săptămână, când am observat sau mi s-a părut
că televizorul s-a defectat din nou. După ce am
sesizat dispeceratul, am început să sper că poate o
să vină tot „tipul de la cablu”. Trecuseră mai mult
de două ore şi nimeni nu a sunat la uşă. Am
revenit la dispecerat, insistând să-mi trimită pe
cineva. Deja farmecul aşteptării dispăruse demult.
Cu toate acestea, am tresărit când a sunat soneria.
Mă simţeam de parcă i-aş fi făcut o invitaţie
specială cuiva şi acum trebuia să mă prezint cât
mai bine.
În uşă era „tipul de la cablu”, la fel de
morocănos şi sobru. A intrat, a văzut şi a dat să
plece. În nebunia mea l-am oprit şi l-am rugat să
mă ajute să fixez nişte programe în memoria
televizorului. Mă aşteptam să mă refuze cu
brutalitate. În ciuda tuturor aparenţelor de a fi un
40
tip ursuz, s-a oferit cu plăcere să mă ajute. Atunci
am simţit că e momentul să acţionez. Am început
cu întrebările banale şi am ajuns la detalii tehnice.
În cele din urmă a acceptat să ieşim împreună în
seara cu pricina.
Acea seară n-a reprezentat prea mult pentru
mine, dar simţeam că o să continue. Şi am avut
dreptate. La nici o săptămână, primesc un telefon
de la el. Normal că i-am acceptat invitaţia
gândindu-mă că trebuie să se întâmple ceva mai
mult. Ne-am plimbat, am ieşit cu barca, iar la
sfârşit s-a spart gheaţa. Ce mă surprindea la el era
schimbarea de atitudine. Din tipul morocănos şi
plictisit, aveam lângă mine un tip romantic,
glumeţ şi cu multe gânduri profunde. Nu pot
spune că mă simţeam foarte atrasă de e,l dar ceva
din mine mă determina să mai aştept.
Un compromis scump plătit
Relaţia cu „tipul de la cablu” mergea pe un
drum destul de monoton şi chiar mă gândeam să-i
pun capăt. Dar a venit invitaţia la o petrecere cu
nişte colegi de serviciu. Era o petrecere amicală
unde se permitea orice. „Tipul de la cablu” a
început să se simtă în elementul lui, să bea, să
fumeze şi să fie foarte senzual cu mine. Mă
simţeam destul de bine în preajma lui şi poate de
aceea am vrut mai mult. Cred că poate şi paharele
de lichior m-au sprijinit, dar cert este că l-am
41
invitat la mine acasă să continuăm petrecerea.
Ajunşi la mine am mai băut un pahar de alcool,
după care s-a ridicat, s-a dus în hol şi a adus nişte
prafuri. De cum le-am văzut am strigat la el că
nu-mi trebuie droguri în casă. Parcă se aştepta la
reacţia mea pentru că a continuat cu explicaţiile. A
fost ceva de genul: „De ce eşti împotriva
drogurilor?” sau „Ai mai consumat până acum?”.
Toate aceste întrebări aveau numai răspunsuri
care-i conveneau. În cele din urmă m-a convins cu
ideea că nu poţi blama ceva dacă nu simţi ce efecte
produce. Mi-am zis atunci că nu poate fi nimic
foarte rău.
Am acceptat să iau o doza foarte mică. Pot
spune că am simţit cum mă încălzeşte ceva dar, în
rest, nimic. În schimb, „tipul de la cablu” a început
să se manifeste destul de dinamic. Avea un chef
nebun să bea, iar tandreţea lui se transformase în
gesturi brutale şi pline de forţă. Vedeam cum
animalul din el îşi face simţită prezenţa.
Din păcate, acel obicei de a consuma droguri în
casa mea, în preajma mea, avea să devină ceva
normal. Prima oară când am regretat că i-am dat
voie să se drogheze de faţă cu mine a fost imediat
după sărbătorile de Paşte. În acea seară am băut
împreună câte puţin din toate după care el şi-a
luat doza. Am observat că şi-a pus mai mult, dar
m-am gândit că ştie ce face. A mai apucat să bea
ceva după care a adormit destul de brusc. L-am
42
ajutat să se dezbrace, de fapt l-am dezbrăcat, după
care am început să fac curat prin casă. În cele din
urmă m-am băgat în pat lângă el. Voiam să
adorm, dar oboseala şi cele câteva pahare de
alcool mă chinuiau puţin. Stăteam cu faţa în sus şi
mă gândeam la banalităţi când l-am văzut că se
ridică. S-a uitat lung la mine, mi-a zâmbit discret
după care mi-a dat o palmă cu toată forţa. Am
simţit că-mi ia foc faţa. Am dat să ţip, când o a
doua palmă mi-a ţintuit vocea. Imediat după cea
de-a doua palmă a căzut pe pernă şi a adormit la
loc. A doua zi am observat că nu-şi mai aduce
aminte nimic şi chiar mi-a spus să-l scuz dacă a
făcut ceva necuviincios.
La nuntă: mirele absent!
Relaţia noastră destul de complicată a continuat
să existe ajungându-se chiar la ideea unei
oficializări. Faptul că observam la „tipul de la
cablu” tendinţa lui de a consuma droguri şi faptul
că îşi pierdea controlul în acele momente, mă
făcea să mă mai gândesc. Avusesem şi câteva
discuţii pe această temă, dar de fiecare dată
sărutările şi îmbrăţişările rezolvau totul.
Într-un târziu, adică după aproape doi ani
petrecuţi lângă el, am decis să-i accept cererea în
căsătorie. Mă gândeam în acele momente că
această căsnicie îl va schimba. Am început
pregătirile; rezervări la restaurant, achiziţii de
43
îmbrăcăminte şi alte detalii. Mi-a promis că în
această perioadă de pregătiri nu se va atinge de
droguri; l-am crezut pe cuvânt. Am ajuns în
ultima săptămână când totul era deja pregătit. Joi
seara mi-a spus că vrea să petreacă cu băieţii
ultima lui seară de burlac. A rămas să ne vedem a
doua zi, sâmbătă, la mine acasă.
Trecuse ora 11, trecuse ora 12 şi tot aşa până la
ora 16. Peste o oră trebuia să fim la ofiţerul de
stare civilă. Am început să dau telefoane să vad ce
s-a întâmplat. Am sunat la prietenii lui care mi-au
zis că a plecat spre mine; am sunat la salvare,
poliţie, spitale şi chiar la morgă. Nimeni nu avea
vreo informaţie despre el. M-am suit într-un taxi şi
m-am dus la cel mai bun prieten al „tipului de la
cablu”. L-am întrebat direct cât de mult s-a
îmbătat şi dacă s-a drogat. După ceva insistenţe
mi-a spus că într-adevăr se consumase ceva acolo,
iar „tipul de la cablu” întrecuse puţin măsura, dar
nimic foarte grav. Din câte spunea el s-a ridicat
din fotoliu, a mai băut un pahar de vodcă după
care a plecat spre mine. La restaurant a trebuit să
trimit pe unul dintre amicii lui şi să le dea vestea
cea rea. Eram deja disperată. Nici să plâng nu mai
puteam. Nu ştiam de ce eram supărată; pe faptul
că mă părăsise sau că nu ştiam nimic despre el.
Prietenele mele încercau să mă consoleze, dar
sufletul meu era distrus.
Cum stăteam aşa meditativă, mi-am adus
44
aminte că obişnuia să se ducă la o casă părăsită de
la marginea oraşului, sub motiv că acolo se poate
reculege. Am luat cheile de la maşină şi în cinci
minute eram acolo. Am intrat timidă în casă, am
strigat dacă e cineva, dar niciun răspuns. Am
înaintat puţin speriată…”

De acelasi autor: 

Bun venit în clubul oamenilor interesanţi!

Doneaza

Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

C$1,00