Luna pleaca la culcare

luna pleaca la culcare de sandu chiva

LUNA PLEACĂ..LA CULCARE

Autor: Sandu Chiva 

Doarme luna, spiridușii, așează stele pe cer
Se aleargă jucăuși , fugind pân’ la Jupiter.
Din văzduh ghidușa Lună, îi privește amuzată,
Ar da trei optimi din stele, să fie ce-afost odată.

S-ar juca cu ei în horă, țopăind pân’ la Saturn
Și s-ar cocoța pe scară, să ajungă sus în turn.
Până-n zori de dimineață, ar tot naviga pe cer
Să alerge cu spiridușii , până Luceferii pier.

Se simte cam obosită și se odihnește-un pic
Alegând să se decidă la transport cu Carul Mic.
Dar ghidușii spiriduși, se urcā în Carul Mare
Care prinde o viteză foarte mare la plecare.

Luna-n zori, mai plictisită, stă pe-un nor care plutește
Și privește cum se stinge, o steluță ce clipește.
Se gândește pentr-o clipă, că un om de pe pământ
Și-a găsit ,, locul de veci ” într-o groapă, în mormânt.

Zile trec, nopțile trec și oameni mărunți ca mine
Se tot ceartă ne-ncetat, că nimic nu le convine.
Au o viață ce o pierd , alergând după himere
Iară alții își pierd timpul, doar în clipe de plăcere.

Ce e omul ? O furnică, ce aleargă ne-ncetat
Dup-averi și bogăție…să trăiască a uitat…
Dar când se-apropie clipa, cu Luceafărul de seară
Vede timpul ce-a pierdut și-ar vrea să trăiască iară.

Însă timpu-a expirat…Luna pleacă la culcare
Ea merge în ,, Lumea ” ei , care e nemuritoare.
Și nu-i pasă de pigmeii ce aleargă pe pământ
După clipe efemere…ajungând toți în mormânt!

De acelasi autor: 

Pagina Sandu Chiva

Iubiri tarzii

Nerabdare

Revista TIPARITA ”Poezii pentru sufletul meu” nr 1/2019

Cumpără un număr al revistei Poezii pentru sufletul meu,25 CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

C$25,00


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.