Iarna în sat s-a coborât ca o mireasă

Iarna în sat s-a coborât ca o mireasă

Autor: Elena Tudosa

Sărmana toamnă astăzi mohorâtă,
S-a îmbrăcat cu-o rochie urâtă,
Un griu închis, aproape pământiu,
Stând gata ca să plece într-un loc pustiu.

De undeva din zare un vârtej din cer,
A-nfășurat -o parcă înghițind-o îndată,
Și într-o clipă iată că dispăru-n mister,
Lăsând în locul său iarna albă , curată.

Frumoasă ca o zână din crestele muntoase,
Purtând pe fruntea sa cunună sclipitoare,
Mantia sa pufoasă pe pământ și-așezase,
Din jocul fulgilor ce se cerneau fără -ncetare.

Pășind ca o copilă feciorelnică mireasă,
Cu valul său pufos acoperi totul în cale,
Peste tot împrejur cu haina ei frumoasă ,
Așternu covor imaculat de stele sclipitoare.

În câteva minunate se răzbuna și cerul,
Era senin de parcă fu șters cu un burete,
Unde se duse toamna n-am dezlegat misterul,
Cred că se saturase ca iarna să aștepte.

Din imensitate soarele agățat de-un nor,
Încearcă să schițeze un zâmbet înghețat,
Parcă vrând să ne spună că ne va fi cam dor,
De toamna minunată ce tocmai a plecat.

Iarna în sat s-a coborât ca o mireasă ,
Privesc șoseaua care urcă spre deal de sat,
Acolo știu, m-așteaptă casa mea, dulce casă ,
Să mă întorc din locul de unde, acum vă scriu cu drag.

Revista TIPARITA nr2/2020 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 2 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 10CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc in forma de inima de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

C$10,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.