Sunt o naivă-proza

Din volumul :  Jurnalul unui suflet ciudat 

proza

Autor:Kessy Ellys Nycollas

Quilling  :Kessy Ellys Nycollas

Sunt o naivă

Incă mai aștept acel telefon promis!

Ne revedeam după aproximativ un an și jumătate. Atunci am plecat fără să te privesc, fără să iți vorbesc  și hotărătă să nu mă mai gândesc la tine niciodată. Păi da! Așteptam atăt de mult acest moment. Era punctul pe care ți l-am cerut în repetate rânduri iar tu de fiecare dată mă certai întrebându-mă: – ce tot ai tu cu acel punct? Ce crezi că se schimbă dacă am decide și accepta să spunem amândoi punct?

Aveam convingerea că în momentul în care ucidem și îngropăm povestea noastră, totul se va da uitării iar mie îmi va fi mai ușor. Simțeam o povară pe umeri.Era atăt de grea încât,uneori, credeam  că nu mai rezist ,că nu o mai pot căra.

Cănd iubirea reușește să supraviețuiască,te caută din nou.Ea nu are liniște.Nu se poate stăpânii și începe să te inghioltească,să iți trezească din nou dorința revederii.

Era o dimineață ploioasă de februarie.Telefonul imi dă de știere că am primit un mesaj.Deschid și rămân cu ochii pironiți pe displei.Era mesajul de la tine.Acel mesaj pe care,undeva în adâncul sufletului il doream precum dorește privighetoarea un strop se apă sau copilul sânul mamei.

Un proverb japonez spune:Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă,iar eu am curajul să subscriu.Așa este.Cuvintele pe care le-am citit mi-au incalzit sufletul,uitând de frigul acelei dimineți.Imi spunea că îi este dor.Imi spunea că iși dorește să ne vedem!

Priveam, citeam și simțeam pur si simplu că mă cuprinde o amețeală greu de controlat.Priveam și nu știam ce să ii răspund.Imi trecea prin minte scena plecarii.Mă certau amintirile care încercau să îmi amintească despre decizia luată atunci…Mintea căuta să mă controleze întrebându-mă dacă îmi este din nou dor să sufăr,sufletul însă mă indemna să îi răspund.

Ce aș putea să îi spun?Cu ce ar trebui să îincep?

Mă decid cu greu! Scriu!

  • Salut! Ce e cu tine? Nu m-ai uitat?
  • Nu! Tu m-ai uitat?
  • Nu!
  • Păi și atunci de ce crezi că eu te-aș putea uita?
  • Pentru că ai avut un comportament, în care nu erai tu și care m-a făcut să cred că mă urăști…
  • Că te urasc?Dumnezeule! Cum ai putut gândi astfel despre mine?
  • Nu știu! Așa am simțit eu în acele clipe.
  • Ai simțit greșit.Manifestarea mea a venit din faptul că erai lăngă mine și nu mă priveai,nu îmi vorbeai,nu îmi dădeai nici cea mai mică atenție.Noi cei care ne iubeam, ajunsesem brusc doi străini! Nu am mai rezistat. Tu trebuia să întelegi ce se întâmplă cu mine dar ai ales să pleci fără să spui nici un cuvănt.
  • În acel moment nu am putut înțelege mai mult.M-a durut foarte tare acea răbufnire nervoasă.Nu te mai recunoșteam.Nu mai știam dacă este aevea s-au visez.Dacă ești tu sau altcineva persoana care urla ca o fiară încolțită.Un proverb spune:cine bea, nu știe despre daunele vinului; cine nu bea, nu știe despre avantajele lui.Cam așa era și situașia in care ne aflam. Cine iubește, nu are timp să  se găndească la daunele pricinuite de iubire; cine nu iubește nu are cum să simtă avantajele ei. Eram între ciocan si nicovală!Situația părea să scape de sub control și atunci am decis că plecarea din viața ta, definitiv credeam atunci,ar fi cea mai bună soluție.
  • Am așteptat atăta timp să dai un semn…Simteam uneori că nu mai rezist.Luam telefonul,îți cautam numele in agendă dar renunțam să iți scriu.Mă temeam că nu vei răspunde iar găndul acesta mă speria.
  • Iată că am răspuns.Și eu am avut astfel de momente însă, de această dată,am avut puterea să nu dau nici un semn.Am așteptat să văd dacă ai să o faci tu.
  • Ei! Și iată că am făcut-o! Îmi este dor de tine.Vreau să ne vedem.
  • Nu îmi vine să cred ce citesc!Visez?
  • Nu ,nu visezi. Vreau să ne vedem.
  • Of, Dumnezeule mare! În ce mă bagi iară?Te-ai gândit bine ce îți dorești?
  • Ce trebuie să înveti tu, este că pe suflet, nu putem pune stăpânire.El este cel mai cinstit.Niciodată nu ne va minți.Important este ca noi să învățăm să îl ascultăm.
  • Ok! Încercam să te uit!Atâta tot!
  • Nu vom putea să uităm niciodată, povestea care ne-a unit.
  • Așa se pare.Poate că nici nu vrem cu adevărat.Atăta timp căt răsfoim pozele,recitim mesajele,retraim momentele, cum putem uita?
  • Hai zimi cănd ne vedem?
  • Te voi suna în această dupăamiază să îți spun ce am hotărât.
  • Ok! Voi aștepta telefonul tău.

M- am perpelit toată acea dimineață pâna pe la ora amiezii.Nu știam ce să fac și cum să procedez.Simțeam că vreau să il văd,să ne vedem, să ne vorbim și să ne imbrățișam.Mintea însă căuta să mă faca să înteleg că greșesc.Sufletul mă indemna să accept și așa cum mi-am spus, că voi face mereu, ce îmi va dicta sufletul am sunat.

  • Voi veni marți.Ești liber?
  • Da! WOOOW ! Te aștept.Ce mult este păna atunci.Astăzi e abia joi.
  • Ei! Cum au trecut opîsprezece luni mai trec încă cinci zile.
  • Așa este însă nu aș vrea să știi cum au trecut…
  • Imi e greu să cred dar cred.
  • Of Doamne ! Tot așa ai rămas! De cănd te cunosc, niciodată nu ai știut ce vrei!
  • Așa este. Știi bine care erau temerile mele iar acum sunt și mai multe.
  • Știi ceva? Tu erai cea care spuneai că ceia ce se întâmplă cu noi este cu voia lui Dumnezeu.Fără voia lui nu s-ar întâmpla.
  • Mai cred încă.Cu siguranță așa este.
  • Atunci ne vom vedea marti?
  • Voi veni.Și mie îmi este dor de tine.

Au trecut cu greu cele cinci zile.Mă gîndeam cum voi reacționa eu, dar el?Timpul a trecut,ziua a venit,întâlnirea s-a întâmplat.Totul a fost atît de firesc de parcă nici nu trecuse peste noi atăta timp.Aceleași priviri,aceleași gesturi,aceiași fiori ai imbrățișarilor,aceiași fluturi în stomac deși era iarnă iar fluturii ar fi trebuit să hiberneze!

  • Mă dorești? Vrei să mergem undeva?
  • Te doresc dar nu vreau să mergem nicăieri.
  • Cum așa?
  • Vreau să nu îmi ucid dorința! Atăta timp căt ea există, există și iubire.Dorința este jarul care menține aprins focul iubirii.
  • Știi că te respect prea mult și nu pot să imi permit să îți impun.
  • Nici nu ai cum.Fac doar ceia ce simt. Îmi este extraordinar de bine așa. Îmbrățișează-mă, strângemă cu putere la pieptul tău.Vreau să îți simt inima bătând asa cum îți bătea in nopțile în care ne iubeam ca doi nebuni până in zori.

Timpul a trecut repede. Trebuia să ne despărtim. Mi-a promis că ne vom auzi în următoarea zi. Nu a fost așa. Tăcerea lui m-a scos din minți și am procedat cum știam eu mai bine. I-am scris un mesaj prin care îl înștiințam că misiunea mea a luat sfărșit. Din nou un sfărșit! Păna cănd? Nimeni nu poate ști.

FORMAT ELECTRONIC (eBook) al Revistei nr2/2020 feb/martie/aprilie

Cumpara numar 2 al revistei de literatura arta si cultura ”Poezii pentru sufletul meu” in format electronic.Revista in format electronic iti va fi livrata in email in mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

C$6,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.