Fragment dintr-o poveste veche

89332940_2909791742413964_7065839844714348544_n

 

Din volumul :  Jurnalul unui suflet ciudat 

proza

Autor:Kessy Ellys Nycollas

 

Fragment dintr-o poveste veche

 

Ne-am revăzut după mulți ani în care am purtat imaginea chipului lui ca pe o icoană, în sufletul meu. Îl priveam de parcă pierduse-m noțiunea timpului! Nu puteam să mă dumiresc dacă sunt în fața acelui om pe care l-am iubit nebunește! Mi se derulau, în fața ochilor, imagini vii ale poveștii noastre de iubire. Priveam și vedeam dincolo de el, vedeam prin el, vedeam acel tânăr șaten cu ochii verzi care m-a iubit. Voiam să cred că sunt în fața acelui bărbat, că el este acela și totuși ceva lipsea. Lipseau foarte mulți ani care compuneau trecutul, lipseau trăirile, lipseau cuvintele…mă pironeau privirile. Acum era doar un bărbat oarecare și atât.

L-am privit în ochi, i-am privit chipul, l-am măsurat cu privirea din creștet până în tălpi. Îmi treceau prin minte noian de întrebări, regrete, dezamăgiri, dar cel mai tare durea tăcerea. Nici unul din noi nu mai aveam nevoie de răspunsuri. Trecuseră prea mulți ani…suferisem prea mult, devenisem imuni.Viața a săpat o prăpastie prea adâncă între noi….și Doamne, câți ani am plâns de dor, câți ani am căutat nebunește să aflu ce face, cum este…vrând să aflu cine a participat la desparțirea noastră. Acum nu mai am nevoie de răspunsuri. Îmi sunt inutile. Am adunat în suflet atăt de multă durere încât nu ar mai avea puterea să mai reacționeze. Toți anii scurși în durerea abandonului nejustificat, a pietrificat, în suflet, iubirea. O simt ca pe o piatră de moară care apasă greu.

Am reușit, într-un târziu, să schimbăm căteva cuvinte, păreri. Aproape că nu auzeam ce vor să îmi spună vorbele lui. Oricum, orice ar fi spus erau cuvinte fără sens. Lipseau multe. Nici nu mai conta. Nu mai era nevoie de încredere, de înțelegerea sensului lor…la ce ar fi folosit. Eram acolo, prezentă fizic. Nu doream să îmi răscolesc inutil sufletul deoarece știam căt de mult doare și la ce bun acum?

Nu l-am mai privit în ochi. Evitam privirile lui pline de durere, evitam de teama de a nu descifra răspunsurile dureroase pe care nu putea să mi le verbalizeze. Avea un fel al lui de a mă privi…acel fel care mi-a tulburat mintea ani la rând fără să ne vedem.

Aș fi cerut o explicație, răspuns la întrebarile rămase fără răspuns lăsate pe prispa sufletului meu atunci cănd a dispărut ca înghițit de pământ. Îmi făcuse-m eu însumi o promisiune și anume, că nu voi insista niciodată să mai aflu nimic. Am pus totul pe seama destinului, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru tot, considerând că doar el stie mai bine ce trebuie să se întâmple cu mine și în viața mea, unde trebuie să fiu și alături de cine, ce misiuni am de îndeplinit și cum să le duc la bun sfârșit.

Am cotrobăit în adâncul sufletului meu căutând clipele frumoase pe care le-am petrecut împreuna, atunci cănd ne-am cunoscut…continuând apoi să retrăiesc momente ale întâlnirilor mele cu un tânăr care purta haina militară, care făcea arest pentru întârzierile create de dorinta de a fi cât mai mult timp alături de mine … apoi am renunțat brusc. Dureau foarte tare, toate aceste retrăiri. Am încheiat un pact cu sufletul meu rugându-l să revină în prezent și să privească realitatea care îi stătea  în față, să uite trecutul, să observe prezentul și să privească în viitor eliminându-l din peisaj. Să uite zilele acelea în care mi se părea că soarele capătă strălucirea împrumutând din strălucirea lui și să observe că în prezent este o simplă umbră care îmi zâmbește fals, împovărată de regrete și dezamăgiri.

Destinele noastre nu au avut o carmă comună, drumurile au avut direcții total diferite…

Nu știu și nici nu mai are rost să îmi pun întrebarea, acum, daca el a realizat măcar cinci minute ce a însemnat pentru mine, ce loc a ocupat în viața mea, în sufletul meu, ani la rând, că el a fost sufletul care mi-a marcat trecutul, eu însă am ajuns să înțeleg că nu mai face parte din prezent și cu atăt mai puțin din viitor. Ocaziile oferite atunci nu au cum să mai fie valabile acum deși doare, doare atât de tare dar nu pot urla. Dacă aș putea ar fi un urlet atat de puternic încât ar străbate pâna la Dumnezeu, aș îngenunchia la picioarele lui și l-aș întreba: DE CE DOAMNE? De ce atîta durere, de ce atâta suferință? Unde am grșit? Cine a greșit?

Ani la rând i-am oferit posibilitatea să participe , în lipsă, la toate trăirile mele, bucurii s-au necazuri, împliniri sau dezamăgiri fără ca măcar să priceapă vreo dată cât de mult mi-a lipsit.

Am fost conștientă mereu, am înțeles întotdeauna că trebuie să îmi văd de viața mea, că totul a luat un alt curs însă niciodată nu am putut să renunț, să uit acea poveste nebună de iubire. Aș fi vrut să cred că ceea ce a trebuit să învăț am învățat și că pot lua totul de la început. Un început mai altfel, un început al unui om matur. Nu am reușit. Orice început urma să fie tulburat de amintirea dureroasă a poveștii noastre neconsumate.

Deși astăzi par să fiu o femeie puternică, la exterior, interiorul duce încă o luptă crâncenă, neînțeleasă încă de mintea mea. Vreau să cred totuși că am învățat căt și ce trebuie să ofer fiecarei persoane care îmi va intersecta viața. Nimeni, niciodată nu va mai primi atât căt a primit el, nemeritat. Mă bucur că, măcat, am putut să realizez, că nu oricine merită totul, că nu oricui poți oferi totul și asta nu pentru faptul că nu mai am încredere în oameni ci pentru faptul că am înteles că nu oricine poate fi demn de a avea încrederea mea sau de a fi ridicat pe o treaptă superioară față de treapta pe care eu mă situez și că primele probleme care trebuiesc rezolvate sunt problemele mele, mai întâi.

Revista TIPARITA nr2/2020 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 2 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 10CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc in forma de inima de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

C$10,00

3 gânduri despre „Fragment dintr-o poveste veche

  1. Este o surpriză extraordinar de plăcută. Faptul că îmi regăsesc scrierile aici imi da curajul sa continuu înțelegând că sunt citită.
    Va multumesc pentru aprecierea prozei mele!
    Va doresc spor în activitatea dvs. Literara!
    Cu mult respect, KEN

    Apreciat de 1 persoană

  2. Va multumim pentru cuvintele frumoase doamna Kessy Ellys Nycollas si pentru minunatele creatii literare oferite cititorilor nostri. Va dorim multa sanatate, inspiratie si mult succes in continuare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.