Femeia-coroana de sonete

 

mihai merticaru

   FEMEIA

 -coroană de sonete-

Autor: MIHAI MERTICARU    

 

Sonete, fără ea,nu s-ar mai scrie,

N-ar mai răsări florile în sere,

Nici albinele n-ar mai face miere,

Aştrii s-ar rătăci prin galaxie,

 

Pământul n-ar mai avea emisfere,

N-ar mai urca seva-n viţa de vie,

Nu ne-ar mai fi cala în colilie,

Pe cer, soarele s-ar vedea cum piere.

 

Femeia-i forţa de gravitaţie,

Inspiratoarea operei de artă,

Ce te înalţă-n starea de graţie,

 

Te-ncântă, te bagă în vibraţie,

Un zâmbet e toată chiar când te ceartă;

Dac-ai greşit, uită, dar nu te iartă.

 

                      II

Dac-ai greşit, uită, dar nu te iartă,

Aceasta e femeia cea divină,

Pentru greșeli, numai tu eşti de vină,

Că n-ai deprins deplasarea pe hartă.

 

Pe cer, martoră ţi-i luna cea plină,

Că te-a lăsat să-ngheţi de frig la poartă,

Să stai, să meditezi profund la soartă,

Să vezi cum nenorocul vă dezbină.

 

Nu te gândeşti să te dai bătut nicicum,

Nici nu observi, cu tine, cum se poartă,

Neobosit urci pe unicul tău drum,

 

Te vezi mergând iarăși cu ea la toartă,

Pentru că, dintotdeauna şi acum,

Femeia-i duhul operei de artă.

 

               III 

Femeia-i duhul operei de artă,

Răsare soarele din creştetul ei,

Din ochii săi albaştri ţâşnesc scântei,

La intrarea-n rai, e deschisă poartă.

 

Cu ea, viaţa e o livadă cu tei,

Chiar dacă, uneori, liniștea-i spartă,

Că-n dragoste supărarea se poartă

Şi-apoi ambrozia-mpăcării o bei.

 

Pe unde calcă, răsar crizanteme,

Văzduhul, cântece de ciocârlie

Şi-n capul tău, fantastice poeme.

 

Prospere vremuri, ai dori să vie,

De sărăcie, totuși nu te teme!

Superbă e şi într-un sfert de ie.

 

               IV

Superbă e şi într-un sfert de ie

Zeiţa, din spuma mării, născută,

Dragostea, din inimi, să o ascută

Şi s-o transforme într-o feerie.

 

Femeia, planetă necunoscută,

Poate să-ţi facă viaţa o pustie,

Stăpân de-ai fi chiar pe-o împărăţie

Şi n-ai pe sufletul tău nicio cută.

 

Nu te umfla peste măsură-n pene

Şi nu te încrede prea mult în soartă,

Ţi-e scris să fii învinsul, nota bene!

 

Cu superbia-i prietenă la toartă,

Şoaptele-i tainice sunt prea viclene;

E improbantă ca o cvintă spartă.

 

                       V

E improbantă ca o cvintă spartă

Şi dulce ca o veche melodie,

Dar vraja nu ţine chiar sine die.

Fii îngăduitor cu-a ta consoartă!

 

O, fericire, puf de păpădie,

Necazurile tot nu ne mai iartă,

Nu le putem îmblânzi cu o cartă

Şi doar la comanda noastră să vie.

 

Când pomii visează brumă de muguri,

Întreaga natură e o magie,

Pe-ntinse câmpii defilează pluguri,

 

În vâlvătăi, voi doi ardeţi pe ruguri.

Cum să nu tânjiţi după armonie,

Tu, briză de mare, ea, vijelie?

 

               VI

Tu, briză de mare, ea, vijelie,

Doar timpul poate s-o mai domolească,

Să-i smulgă de pe faţă  câte-o mască,

Să aducă în casă multă bucurie,

 

Să-i procure şi un amnar cu iască,

S-aţâţe focul când e penurie

De lună plină şi omotetie,

Iar pomul uită să mai înflorească.

 

Păşi-veți astfel pe poteci cu soare

Şi drama veţi schimba în comedie,

Să râdeţi cu poftă de ce vă doare,

 

Să strălucească bolta azurie.

Atunci ea va face şi o prinsoare,

La un tratat de pace să te-mbie.

 

                  VII

La un tratat de pace să te-mbie,

Ea se gândeşte când e-n toane bune

Şi suge ciocolată cu alune

Ca, vocea, să şi-o facă şi mai mierie,

 

Dulceaţa toată, din lume, s-adune,

Iar, dacă-i nevoie, poate să fie

Vrăjitoare sau doctor în magie,

Să plângă cu glas de îngropăciune.

 

În astfel de deprinderi trecătoare,

E înzestrată cu prea multă artă

Şi seamănă cu o ploaie cu soare.

 

Apoi te miri cât de frumos se poartă,

Îţi jură că durerea ta o doare,

Dar alt fel de război cu tine poartă.

 

                  VIII

Un alt fel de război cu tine poartă,

Abia ce-a încheiat tratat de pace,

Iubita ce se-nchide-n carapace,

Că nu ştii de e vie sau e moartă.

 

A învăţat teatru bine să joace,

Îi curge în sânge această artă

Și o mănâncă întinsă pe tartă,

S-agită de parcă ar sta pe ace,

 

Magneţii ochilor adună stele,

N-au învăţat să ceară îndurare,

Ştiu bine să te bage în belele

 

Și-adună albăstrimea din zare.

Luna se divide în pătrăţele,

Soarele, numai pentru, ea răsare.

 

                     IX

Soarele, numai pentru ea, răsare,

Zâmbeşte duios a vreme mai bună,

Mii de carate, ochii ei adună,

Sprâncenele, semne de întrebare.

 

Cristalinu-i râs până-n cer răsună

Când verbul a iubi vrea conjugare

Pe vreme verde, în văzduh, pe mare,

Pe partea cea nevăzută de lună.

 

O bucurie,-n strai de margaretă,

Uşor te-nvăluie, te ameţeşte

Cum primadona cu trup de egretă,

 

Ţi-alunecă din mână ca un peşte

Şi, totuşi, cine-ncearcă nu regretă.

Femeia e o floare ce gândeşte.

     

               X

Femeia e o floare ce gândeşte,

Otravă dulce ce-n sânge se strecoară,

O mângâiere cu trup de vioară,

Miracol ce desînsingurățeşte,

 

În vechiul alfabet, o inimioară,

Comoară topită-n coadă de peşte,

Mortarul din zidul care vorbeşte,

Mărgăritarul numit lăcrămioară,

 

Alchimia din ploaia primăverii,

Albeaţa covorului de ninsoare,

Adânca taină din miezul tăcerii,

 

Sângerândă rană care nu doare,

Lumina sfântă din Noaptea-Nvierii,

Tenacea iederă urcând spre soare.

 

                 XI

Tenacea iederă urcând spre soare

Culege raze pentru zile grele,

Zorele, zise și adormițele

Iubește sporturi agățătoare,

 

Nuanțele vii din acuarele,

Constelațiile strălucitoare,

Eterna luceafărului splendoare

Şi sfânta armonie dintre stele.

 

Să afle ar vrea secretele profunde

Ale făpturii care iubește

Pe față fără a se ascunde.

 

Cu şarm şi tact se strecoară şerpeşte,

Dorind să ajungă acolo unde,

Chiar şi în ger, dragostea înfloreşte.

 

                       XII

Chiar şi în ger, dragostea înfloreşte

Când inima rămâne preacurată,

Tot tânără şi nevitriolată,

Şi raţiunea-i întreagă, fireşte.

 

Când sentimentul este fără pată,

Fiinţa vibrează dumnezeieşte,

Sămânţa bună-n suflete-ncolţeşte

Şi-atunci iubirea e înaripată.

 

Pe arcuite bolți bolţi de curcubeie,

Păşim în cea mai lungă sărbătoare

Şi mai colorată,cu flori, alee.

 

Nemaiîntâlnită, pe cer răsare

Catedrală ce, pe umeri de zee,

Coboară cu primul nor de ninsoare.

 

                    XIII

Coboară cu primul nor de ninsoare,

Dar, cel mai adesea, pe aripi de vis,

Din întâmplare sau din destin prescris,

Amorul cu şaptezeci de picioare.

 

Ne vine, se-nțelege, din Paradis,

Ne prinde într-o straşnică strânsoare,

De crezi că-i venit cu gând să ne-omoare,

Că nu mai știm, capetele, pe unde ni-s.

 

Ne poartă pașii pe poteci cu lună,

Pe unde calcă, pământu-nfloreşte,

Preface vijelia-n vreme bună,

 

Ne-nalţă-n cer, apoin ne slobozeşte,

Ne-aruncă-n patru zări şi ne adună,

Ne-nvaţă să trăim împărăteşte.

 

               XIV

Ne-nvaţă să trăim împărăteşte

Iubirea ce în forţă ne apare

Cu ambrozie şi pâine cu sare,

Anosta existenţă ne-aureşte.

 

Amorul vine pe la fiecare

Şi inima arsă i-o înverzeşte,

Şi-l prinde iară în gheară de cleşte,

Şi-l împresoară cu umbre bizare.

 

Răsare îndrăgostitul din rouă,

Călcând sub luna aurie neaua,

S-aruncă-n râuri de lumină nouă

 

Preafericit că-i surâde safteaua

Şi prinde cu mâinile amândouă

Luceafărul, curcubeul şi steaua.

 

              XV

      SONET- MAESTRU

 

Sonete, fără ea, nu s-ar mai scrie,

Dac-ai greşit, uită, dar nu te iartă.

Femeia-i duhul operei de artă,

Superbă e şi-ntr-un sfert de ie.

 

E improbantă ca o cvintă spartă.

Tu, briză de mare, ea, vijelie,

La un tratat de pace te îmbie,

Dar alt fel de război cu tine poartă.

 

Soarele, numai pentru ea, răsare.

Iubita e o floare ce gândeşte,

Tenacea iederă urcând spre soare.

 

Chiar şi în ger, dragostea înfloreşte,

Coboară cu primul nor de ninsoare,

Ne-nvaţă să trăim împărăteşte.

 

Nota bene!

Coroana este formată din 15 sonete legate între ele.  În primele 14, ultimul vers al primului sonet devine primul vers al celui de-al doilea ș.a.m.d. Al 15-lea poem, numit sonet-maestru, închide coroana, fiind format din versurile inițiale ale celorlalte 14.

 

FORMAT ELECTRONIC (eBook) al Revistei nr2/2020 feb/martie/aprilie

Cumpara numar 2 al revistei de literatura arta si cultura ”Poezii pentru sufletul meu” in format electronic.Revista in format electronic iti va fi livrata in email in mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

C$6,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.