Fericirea si nefericirea

89108042_204753473964696_8523748841025961984_n

Din volumul :  Jurnalul unui suflet ciudat 

proza

Autor:Kessy Ellys Nycollas

 

FERICIREA

Trăim aparent împreună într-o lume plină de dorinţe, vise, iubiri, dragoste… dar şi ură…Ne dorim, ne iubim, ne minţim, ne trădăm, și plecăm…!

Unde plecăm…?

Într-o altă inimă, într-o altăviaţă, într-o altă poveste.

Schimbăm locul, schimbăm casa, schimbăm totul cu speranţa că vom reuşi să pornim pe un drum nou, presărat cu petale de trandafiri roşii, cu îmbrăţişări şi sărutări pătimaşe, cu declaraţii de tot felul. Într-un cuvânt, sperăm că vom fi ca nou născuţi într-o lume pe care ne-o dorim mai altfel decât cea în care

am trăit pâna acum.

SPERĂM!

Atâta doar, sperăm, dar nu învăţăm nimic din experienţele trăite. NIMIC, absolut nimic!

DE CE?

Pentru că aşa trebuie să fie, aşa ne este scris!

Noi nu facem altceva decât să urmăm ,,INSTRUCTIUNILE’’ care vin.

Ne vin pur şi simplu în minte şi nu putem să ne abatem de la ,,RUTA’’ stabilită…
DE CINE?
Nu ştiu! De destin! De soartă! De ursitoare! De o entitate necunoscută, dar simţită mai tot timpul în preajma noastră! De Dumnezeu? Cine poate ştii toate astea?

Cert este un lucru:

Nimic nu ne aparţine! Nici gândurile, nici inteligena, nici intuiţia, nici telepatia. NIMIC! Nici chiar noi nu ne aparţinem nouă! Suntem doar nişte MARIONETE aruncate de cineva, de undeva, pe scena vieţii. Ne jucăm rolul uneori cu mândrie că ni s-a atribuit unul IMPORTANT, alteori cu tristeţe pentru că suntem într-un rol greu de jucat, greu de suportat, greu de dus, dar obligaţi să îl jucăm până la final!
Pentru cei care nu realizează toate acestea poate că viaţa este mai simplă, mai uşoară, mai frumoasă!

… CINE ŞTIE!

Pentru cei care realizează ceea ce sunt şi ceea ce trebuie să facă cu voia s-au fără voia lor este CUMPLITĂ în foarte multe situaţii.

Să trăieşti împotriva voinţei tale! Să te lupţi asemeni unui SOLDAT DEZARMATA și trimis în luptă cu mâinile goale şi cu pieptul dezgolit şi căruia i se mai cere, pe deasupra, să se întoarcă ÎNVINGĂTOR, este cumplit, chiar dacă lupta nu se duce pe un câmp de luptă ci în interiorul tău, între cele două MARI PUTERI care sunt, RAŢIUNEA cuibărită în creier şi IUBIREA care sălăşluieşte în inimă şi indiferent care va învinge, tu tot vei suferii.

Alergăm până la epuizare după un strop de fericire.

Feicire?
Ce este această fericire? Cum arată ea? Unde locuieşte?  Când reuşeşti să o atingi?
MEREU şi NICIODATĂ!

Da!
Exact aşa! Mereu dar niciodată. De ce? Pentru că suntem creaţi să nu fim fericiţi. Nu mă credeţi?
Ia staţi puţin şi vă analizaţi, apoi să îmi spuneţi dacă am dreptate sau nu.

Mie mi se întâmpla de multe ori asta şi de aceea o să scriu totul din punctul meu de vedere.

Sunt un om cu un suflet cât, CASA POPORULUI, în care pot intra şi ieşi, atât oameni cât şi, animale, fiecare călcând cu bocancii lor curaţi pe aleile curate ale sufletului meu, dar sunt şi animale care calcă cu bocancii lor grei şi mocirliți, fără milă şi fără nesimţire, peste tot. Calcă, strivesc, rup, pârjolesc, tot ce le iese în cale.
FERICIRE? UNDE? CUM?

Da! La început sunt cea mai fericită Am cunoscut un ,,OM’’.  Mi-am făcut un prieten. URA! Sunt fericită!

De azi nu mai sunt singură! URAAAAAAAAAAA!

STOP!
Dar până când? Cât va dura tot acest entuziasm?
Aş vrea din suflet să rămână aşa mereu. AŞ VREA, dar crezi că se poate?

Nu! Te asigur că nu!

De ce?

Nu ştiu!
Sau poate că ştiu  un lucru dar aş fi vrut să nu îl spun şi totuşi, trebuie spus, chiar dacă doare.
Oamenii vin în viaţa noastră atunci când trag concluzia că ar avea avantaje, da AVANTAJE, nu am greşit deloc!
Şi vor pleca după un timp mai lung, sau poate după unul foarte scurt, depinde doar de scop şi avantaj, sau poate să mai depindă şi de momentul în care, în căutarea lor continuă, dau peste ceva mai bun, mai avantajos,  mai ,,DE ROS’’.
Da!
Asemeni câinilor care atunci când găsesc un os plin cu carne, nu pleacă până nu îl golesc.

După?

Abandonează ,,osul şi locul’’ in căutarea unui alt os dacă se poate şi mai cărnos.

Deci: Am avut un strop de fericire ambi.

Eu că am cunoscut un om, el că a ros un os.
SCUZE, carnea doar, osul îl abandonează cu generozitate, îl lasă cadou celor care vor mai trece prin aceste locuri. Este oricum mai mult decât nimic, NU?

… Aş fi putut înţelege că nu mă mai iubeşti. Aş fi putut înţelege că ai realizat că nu sunt eu persoana alături de care să îţi doreşti un viitor. Aş fi putut înţelege că te-ai schimbat, că nu mă mai vezi la fel, că nu mă mai preţuieşti la fel. Aş fi putut înţelege că nu mă consideri destul de bună pentru tine, că îţi doreşti mai mult, că îţi doreşti altceva. Aş fi putut înţelege că vrei o altă persoană în viaţa ta. Aş fi putut înţelege că te-ai îndrăgostit de altcineva, fără să te obosesc cu lamentări, cu reproşuri şi cu întrebări fără rost. Aş fi putut înţelege că vrei să pleci, să nu mă mai vezi, să uiţi de mine, ca și cum n-aș fi făcut vreodată parte din lumea ta. Aş fi putut înţelege că nu mai însemn nimic pentru tine, dacă mi-ai fi spus toate acestea cu sinceritate şi cu puţină blândeţe… cu acea blândețe cu care ar trebui să anunţi un suflet dependent de dragostea cuiva că-i iei totul. Că-l laşi singur, fără niciun vis.

Aş fi înţeles totul, oricât de greu mi-ar fi fost să accept…

Dar n-am reuşit să înţeleg trădarea. N-am reuşit să înţeleg laşitatea şi lipsa de demnitate de care ai dat dovadă. N-am reuşit să înţeleg lipsa de respect pe care mi-ai arătat-o atunci când m-ai lăsat să cred că eu port vina nefericirii noastre. N-am reuşit să-ți înţeleg lipsa de considerație şi atitudinea perfidă.
N-am reuşit să-ţi înţeleg lipsa conştiinţei şi cruzimea cu care mi-ai prelungit agonia când ai văzut cât de greu îndur supliciul de a mă simţi nedorită, neiubită, în plus. N-am reuşit să înţeleg de ce n-ai făcut măcar un ultim gest de omenie şi să mă părăseşti, frumos”, cu eleganță. Fără amintiri urâte, fără să mă faci să te detest. Fără să-mi împovărezi sufletul cu regrete şi cu complexe nemeritate.

Şi nu, n-am reuşit să înţeleg de ce nu te-ai gândit măcar o clipă şi la mine, la faptul că este deja prea mult că îmi năruiești un vis şi că n-ar mai trebui să îmi mai năruiești şi încrederea în oameni. N-am reuşit să înţeleg de ce ţi-a fost mai uşor să taci, să te prefaci şi să mă amăgeşti. N-am reușit să înțeleg de ce nu m-ai lăsat liberă din clipa în care n-ai mai avut nevoie de mine! N-am înţeles de ce m-ai lăsat să visez în continuare și să lupt inutil să te fac fericit. N-am reuşit să înţeleg de ce m-ai supus îndoielilor, spaimei şi nesiguranţei. N-am reuşit să înţeleg cum e posibil ca iubirea să devină indiferenţă atât de uşor…

Aş fi putut înţelege că, ai decis ca povestea noastră de iubire să nu aibă un final fericit pentru mine, dar n-am reuşit să înţeleg de ce ai ales să îmi oferi un final apoteotic, nemeritat, plin de regrete şi dureri. Aş fi putut înţelege că nu mă mai iubeşti, dacă mi-ai fi vorbit cu sinceritate şi cu puţină blândeţe, pentru că te-am iubit atât de mult încât aş fi putut înţelege că trebuie să te pierd…

Sunt momente în viaţă în care nu mai ai capacitatea să înţelegi ce simţi şi nici ce îţi doreşti. Totul în jur ţi se pare fără nici un sens, fără rost. Simţi că eşti atât de sătul de viaţa pe care o trăieşti încât ţi-ai dori să pui PUNCT  şi să o iei de la cap, într-un alt loc, alături de alţi oameni, dar nu se poate.

În acele momente nu ai nevoie nici de zâmbete, nici de îmbrăţişări, nici de cuvinte de încurajare, NICI de nimic, de nimic altceva.

Construieşti o fortăreaţă în jurul tău, te cuibăreşti la adăpostul ei, te zăvorăşti pe interior atât de puternic încât ajungi să crezi că aşa, nimeni şi nimic nu îţi mai poate atinge şi răni SUFLETUL!

Sunt acele zile în care ai vrea să pleci undeva în lume, undeva unde să nu te ştie nimeni, să nu te recunoască nimeni, să nu te mintă nimeni, să nu dai socoteală de nimic, nimănui, să NU MAI AI TRECUT!
Pur şi simplu să poţi să te renaşti, să pui zăvor pe ÎNCĂPEREA trecutului tău dureros, să crezi că în primăvara următoare vor înflori, ALTFEL TOATE FLORILE PĂMÂNTULUI.

Eu am reuşit să fac acest pas, am reuşit să plec, am reuşit să las totul în urmă şi să încep o viaţa nouă, alături de alţi oameni, în alte locuri.

În locuri extraordinare! În locuri mirifice! În locuri în care uneori cred că timpul sta pe loc de foarte multă vreme, parcă aşteptându-mă pe mine, în locuri în care florile sunt cu totul şi cu totul ALTFEL, în locuri în care culoarea verde, care semnifica speranţa, nu moare niciodată indiferent de anotimp, în locuri în care parfumul florilor de portocali încearcă să mă îmbete cu parfumul lor, parcă, sperând şi ele că aşa mă vor putea vedea fericită.
FERICITĂ? FERICIRE! Am ajuns din nou în acelaşi loc, în aceeaşi stare, în căutarea fericirii.
Fericire!
Ce nume ciudat!
Cine l-o fi rostit pentru întâia oară? Ce a simţit acel om în acel moment?
FERICIRE?
Aş putea să fiu fericită?

Da!
Aş putea dar nu pot, sau pot pentru scurte momente şi apoi uit ceia ce caut, ceia ce caut şi am şi găsit!
Problema este ca nouă, oamenilor ne place mai mult să suferim, să plângem, să regretăm ce am pierdut, să ne dorim în continuu tot ceia ce nu avem!
Niciodată nu suntem destul de mulţumiţi de ceea ce avem, de ceea ce primim în dar şi necondiţionat.

PĂCAT!
Păcat că ne irosim viaţa alergând după himere, ignorând realitatea care ne înconjoară.
Viaţa ar putea fi atât de frumoasă dacă ar exista în noi dorinţa şi puterea să alegem ceea ce e bun şi frumos în ea, dar nu putem, jucăm viata ca pe un meci de fotbal.

Atunci când, mingea vieţii ne stă în braţe, o strângem pentru câteva clipe cu putere la piept, simţim bucuria că o avem, că ne aparţine, apoi o ARUNCĂM, o aruncăm în teren, o aruncăm către ceilalţi jucători cu un fel de generozitate, parcă generozitatea de a se bucura fiecare, pe rând, câte puţin, apoi, ne răzgândim, începem să alergăm înverşunaţi să o prindem din nou.
Uneoi mai avem şansa să ne bucurăm din nou, să o strângem în braţe din nou, cu căldură şi bucuria REVEDERI, REÎNTÂLNIRII, RECUPERĂRI, alteori,  NU.

Şi de aici din nou regrete, remuşcări, tristeţe, sentimente de înfrângere, şi toate acestea în detrimentul sufletului care acumulează răni după răni, răni care se cicatrizează în timp, dar nu se vindeca  NICIODATĂ!

Nefericirea

– Când trăieşti o iubire nefericită, te gândești adesea că ar putea exista cineva care să te iubească mai mult, să te înţeleagă mai bine… FALS!

Schimbând mereu drumurile și direcția acestora nu vom ajunge niciodată, nicăieri. Tot așa se întâmplă și în dragoste. Nu ne putem modela la infinit după noi tipuri de femei sau bărbați. Remodelarea aduce uzură sufletului, pierzând astfel ceia ce ar trebui să fie un profit. În general acest aspect se percepe ca o experiență, o îmbogățire a modului tău personal de a fi. Greșit! Nu faci altceva decât să te pierzi pe tine și să ajungi la un moment dat să nu te mai recunoști, să nu te mai regăsești, să nu mai poți realiza cine ești tu cu adevăra. Așa cum facem o scoală, pentru a învăța o meserie, în care apoi rămânem statornici, tot așa și cu iubire.

Este foarte importantă statornicia. Nu poți fi doi ani inginer, trei ani profesor, cinci ani medic și la bătrânețe să crezi că poți juca fotbal. Schimbările te conduc de fiecare dată în impasuri greu de depășit iar consecințele le tragi tu nu altcineva. Un om vine în viața noastră, trimis de Dumnezeu, alături de care să evoluăm, să ne depășim. Schimbând mereu partenerul, presupune un abandon a ceia ce ai devenit, fugi de tine cel care ai evoluat, fugi de obstacolele și greutățile care au apărut în viața voastră însa nu vei scăpa de ele. Mereu vor reveni doar că sub o altă formă, indiferent lângă cine vei alege să fii.

Întotdeauna este bine să facem săpături în relația noastră, pentru a ajunge la noi straturi, la noi adâncimi, pentru a aprofunda iubirea asemeni învăţăturii. Niciodată nu trebuie să ne lăsăm atrași în cursa în care ni se pare că vom avea parteneri mai buni, relații mai potrivite. A schimba mereu partenerul nu vom ajunge niciodată la destinația dorită. Oamenii nu sunt produse care expiră, aparate care se uzează, ei se dezvoltă continuu iar o dată cu trecerea timpului cresc în valoare, în calitate, asemenea vinurilor, care păstrate în condiții optime, peste ani, devin nobile.Por fi însă și cazuri în care unul sau celălalt să refuze să evolueze folosindu-se de avantajele primite de la partener.Astfel relatia ,pentru unul ajunge o relație pe interes,pentru altul o povară.Atunci,cel împovărat va tânji după libertate anulănd tot ceia ce am spus păna acum.

Abonament revista TIPARITA 1 an

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

C$35,00

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.