Parfum de vis

PARFUM DE VIS…

Autor: Ioan Draga

La ce mă gândesc?…

…mă gândesc la frumusețea sublimă a sufletului care iubește necondiționat. El mângâie pe cei din jurul lui, cu un balsam vindecător, cu un parfum dulce de vis, al florilor, cu parfumul iubirii.

În visul meu alerg grăbit spre mâine, dincolo de necunoscut, cu sufletul plin de acea lumină a frumuseții, a dorului de absolut.

Alerg cu sufletul desculț printre pietre reci și tăceri de corali, să ajung pe muntele fericirii.

Îmbrăcat în haina speranței și cu mijlocul încins cu un brâu de putere, admir pulberi de stele, presărate peste apele limpezi și curate ale păcii.

Te văd strălucind dincolo de orizontul meu, ascunsă după o stea.

Ești un vis cu rubin!
În părul tău sunt prinse câteva flori de stele, iar rochia ta de mătase celestă are culoarea infinitului.

Iubire… tu ai gust de măr domnesc, tu mi-ai transformat zăpada de gânduri în aripi să mă înalț spre tine, într-un zbor dulce.

Parfum de vis…

De pe-o rază de lumină,
Am cules iubirea ta,
Pe cărarea mea de viață,
Într-o dulce dimineață,
Te-am zărit așa măreață,
Stând ascunsă sub o stea.

Flori de stele presărate,
Prin bujori și trandafiri,
Crini frumoși și viorele,
Minunatele lalele,
Toate oglindesc în ele,
Fermecatele-ți priviri.

Am să îți păstrez iubirea
Și parfumul ei ceresc,
Chiar de-ar fi piedici pe cale,
Vânturi să bată în vale,
Și furtuni torențiale,
Eu tot am să te iubesc.

Aleg valea de iubire,
Unde Dorul a-nflorit,
Sub raze de fericire,
Melodii din nemurire,
Și soarele din mărire,
Pomii i-au înmugurit.

Iar dacă mă ții departe,
Între cele două văi,
Valea plină de tristețe,
O transform în frumusețe,
O voi umple cu tandrețe,
Pe-ale vieții mele căi.

ABONAMENT ELECTRONIC(eBook) pe un an /4 numere

ABONAMENT ELECTRONIC 4 numere/an .Revista de colectie aduna in paginile sale literatura, arta , articole si evenimente culturale. Primesti prin email in format pdf fiecare număr al revistei timp de un an pentru numai 20 dolari canadieni.

C$20,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.