In linistea din valuri

AURELIA OANCA

ÎN LINIȘTEA DIN VALURI

Autor: Aurelia Oancă

În liniștea din valuri se ascunde
Surâsul tău când mă privești duios,
Din larg plutesc cuvintele pe unde
Apoi se sparg de malul nisipos.

Ascult romanța lor în pragul serii
Și gândul las pe aripa de vânt,
Ce-și plimbă-ncet, încet vioara verii,
Peste solfegiul scris, pus pe cuvânt.

Iar pașii mei mai rătăcesc agale
Peste nisipul ud și mișcător,
În stropii mării simt mâinile tale
Și mă cuprinde-atunci un tainic dor,

De ce-a fost și ce-ar fi fost să fie,
În inimi dacă ar fi stat mai mult,
Iubirea ta, o tandră jucărie
Care s-a spart bucăți, cândva, demult.

Dar liniștea din valuri mă mângâie
Și-mi spune-ncet: Să știi că te iubesc!
Îmi spală iar nisipul din călcâie
Și îmi mai spune iar un „Te iubesc!”

Mai citeste: 

Invitatie la antologia Universum

Cum pot publica si eu in revista?

Clubul GOLD al revistei tiparite

NOU***PROMOTIE ***FOCUL DIN NOI (softcover)

In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura, 240 de pagini pline de vibratie si culoare. Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. O carte de exceptie, bogata in continut care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca dumneavoastra! Comanda acum la numai 35$. Vei primi gratuit un semn de carte. Livrare gratuita oriunde in lume! Comanda acum!

C$35,00

Nou*** Pomotie***FOCUL DIN NOI (eBook}

In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura nascute din focul creatiei artistice.O carte de exceptie, bogata in continut care va va incalzi sufletul!Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. Comandati acum la pret de 20$ Primesti cartea [240 pagini] in format pdf in emailul tau in mai putin de 48 de ore! Mai ieftin , mai rapid, mai ecologic!

C$20,00

Alte articole  despre volumul ”Focul din Noi”: 


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

2 gânduri despre „In linistea din valuri

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.