Descompunerea romanului Orbitor

thumbnail (5)

Descompunerea romanului Orbitor. Labirintele personificate și însuflețite

-analiza si critica literara-

 Autor:  Rebeca Chirila 

Cele trei volume din Orbitor (Aripa stângă, Corpul și Aripa dreaptă) au  o structură funcțională cu trei straturi narative conform Ruxandrei Cereseanu: 1. stratul numinos, epic-pitoresc al copilăriei; 2. apoi stratul realist (cu inserturi masive, în volumul al treilea, mult mai ample decât în celelalte două volume, despre istoria comunismului românesc şi, parţial, a postomunismului românesc, drapat în simboluri şi figuri ale autorităţilor) şi 3. stratul mistic-cosmic (sau cosmogonic, mai degrabă), pe care autorul a mizat cu predilecţie făţişă, în acest caz el propunând o mistică interreligioasă.  

Romanele lui Cărtărescu nu trebuie să se poată repovesti pe scurt, încăpățânarea cu care Mircea Cărtărescu insista, la apariția Orbitor-ului, să-și numească trilogia „carte”, nu „roman”, ar trebui să ne spună și ea ceva despre capcanele de receptare. Este adevărat că școala de proză din care s-a desprins Mircea Cărtărescu exploatează mai ales puterile literaturii de a genera literatură. Chiar și atunci când vorbesc despre experiențele profesorilor de la țară, când relatează călătoriile navetiștilor, optzeciștii așază greutatea reprezentării pe rețeaua textuală a bibliotecilor lor interioare.

 Fractalic, holarhic, asimptotic, spiralat, termitier, toate aceste calificative aplicate romanului Orbitor sunt valabile, pentru că autorul însuşi şi le-a asumat creator şi practic vorbind, nu doar teoretic. Că este vorba despre un roman postmodern și inițiatic, cu structură şi de ambiţie. Esențială este arhitectura termitieră a trilogiei și miza sa metafizică.

În Corpul, partea a doua a trilogiei Orbitor, este descrisă chiar structura complexă a manuscrisului Orbitor: „Căci manuscrisul meu din membrane vii, suprapuse, lipite, bălăcite una-ntr-alta repetă fidel stratificarea creierului meu, e harta pe suport aspru de celuloză a împletirii de neuroni ce formează icoana lumii sub ţeasta mea. Iar peste stratul manuscrisului meu, reflectîndu-i fidel fiecare buclă, punct şi ştersătură, se întinde marele manuscris stelar, pulberea de neuroni gigantici, interconectaţi, de sub ţeasta Dumnezeirii. Astfel cele trei scrieri (neuroni, litere şi stele) stau lipite ca un sistem de lentile în obiectivul unui aparat optic prin care, privind cu întregul tău corp, ai putea să-ţi vezi viaţa.” Din punct de vedere arhitectural, Mircea Cărtărescu prezintă în citatul anterior, cât se poate de exact ce anume reprezintă trilogia Orbitor: materie umană, materie estetică, materie divină.  

Motivul alesului apare explicit în Corpul, în episodul de la circ: aici, copilul Mircea este ales de Omul Şarpe dintre spectatori să fie actor, unicul ales dintre cei mulţi să ia parte la grandiosul spectacol: „Băiatul simţea o exaltare tot mai nestăvilită, bucuria de a fi fost ales, triumful celui care cu o clipă-nainte n-a fost nimic şi care- acum era totul“. Voalat sau explicit, pe tărâmul ficţiunii, eul narator va mărturisi mereu această tentaţie de a fi el cel ales, de a putea pătrunde esenţa sacră.

Stilul trilogiei este baroc-postmodern: există o  splendoare stilistică a textului şi o voluptate imagistică. Uneori, textul pare a fi fost scris aproape în transă. Lumea lui Mircea Cărtărescu, din trilogia Orbitor, este şi vulvă, şi lichid amniotic, şi lichid seminal, iar această viziune atât de anatomic revărsată duce până la capăt o idee dragă autorului, aceea a lumilor copulând unele cu altele, ca într-un flux şi reflux al Divinităţii concentrată într-un creier având, însă, toate funcţiile corpului.  

Mircea Cărtărescu încearcă şi reuşeşte să construiască în trilogia sa o arhitectură cerebrală şi una a imaginii: pe de o parte, un edificiu raţional, cu schelet minuţios gîndit, pe de altă parte, un construct vizual policromatic. Cele două interferează, se suprapun. Povestea oraşelor, inserate în roman, îşi are rostul ei, de aceea. Bucureştiul, mai cu seamă, este un oraş cu legături păienjenoase între pămînt şi cer, un spaţiu al senzaţiilor în explozie şi al labirinturilor mental-trupeşti. Bucureștiul conține o hartă cvadruplă : 1. întâi de toate este vorba de orașul real ; 2. apoi este un oraș perceput după structura creierului ; 3. în al treilea rând este vorba despre un oraș gândit livresc-imagistic; 4. nu în ultimul rând, Bucureștiul este labirintic și ramificat, de parcă ar fi alcătuit din canale venețiene (fie și numai simbolic vorbind). Acelaşi rost, ca structuri craniene, îl au oraşe pitoreşti şi halucinatorii precum New Orleans (menționat constant în Aripa stângă) şi Amsterdam (oraş-matrice în Corpul). New Orleans este o structură carnavalescă (senzorială, sinestezică), pigmentată cu jazz, voodoo și metamorfoze. Amsterdam este o structură neofită cognitiv, un oraş al iniţierii oculte : aici, oamenii machiați în statui camuflează o sectă a Ştiutorilor, inițiați care consideră că lumea este o carte care se scrie acum.

Timpului profan îi este circumscris spaţiul predilect al desfăşurării evenimentelor din proza lui Mircea Cărtărescu: oraşul Bucureşti, un veritabil labirint pe care personajul-narator încearcă să-l descifreze. Fiecare imagine a oraşului natal are rezonanţe adânci în interioritatea eului narator, marcându-i devenirea de la copilul fascinat de panorama unui Bucureşti contemplat de la geamul dormitorului său până la scriitorul matur, invadat de regretul imposibilei întoarceri la puritatea profană, notă distinctivă a copilăriei cărtăresciene:

„Rămânem aşa, gemeni reflectaţi unu-n altul, transmigrând unu-n altul, mixând amintiri şi dorinţe, organe şi cupole […] până ce redevenim ce de fapt fuseserăm întotdeauna, ce nu încetaserăm nici o clipă să fim: unul singur“.[1]

Pe tot parcursul trilogiei Orbitor găsim leitmotivic, ritualic, o istorie pe îndelete a trupului omenesc şi a schismelor lui. Corpul este un imperiu, cu ţări, zone, tărâmuri scotocite de căutători. El se află în strânsă conexiune cu amintirile primare, cu cea dintîi călătorie pe care făptura umană o face chiar înăuntrul său şi în corpul mamei. Tot de corp ţin edificiile (case, odăi, foişoare) care îl fascinează pe narator, căci acestea sunt tot nişte trupuri.

Tot de corp ţine figura mamei, pe care fiul-narator o încastrează, gravid (narativ) el însuşi cu ea : mama ca matrice consistentă, o „poartă de trecere”, un portal. Ca moiră a universului, mama ţese un covor cosmic. Deşi locuieşte într-o mahala a Bucureştiului, mama are legături iniţiatice cu lumea. De aceea, trilogia Orbitor alcătuiește un text ca o icoană tridimensională ce prezintă metamorfoza omidei în fluture : de la copilul fascinat de firele lumii incomprehensibile, la adolescentul care-şi ia în posesie propriul trup, cu licorile şi tăriile lui, cu creierul lui, viitor lotus metafizic. Hărțile craniene sunt obsedante pe tot parcursul trilogiei Orbitor: personajele conțin hărți tatuate pe craniu sau chiar inserate în craniu, iar Mircea (naratorul) circulă prin propriul lui creier, izbutind o regresie în arhaicul omenesc și ajungând la originea psihică a omului.

În partea a doua a trilogiei, Corpul, apare istoria indianului yoghin Vânaprashta Sannyâasa, care a cunoscut iluminarea şi metempsihoza şi care concentrează în el însuşi (prin felurite puteri de transformare) Corpul şi Creierul. Mircea, copil, va fi iniţiat de acest om-şarpe, revelaţia fiind aceea că orbitor  este Dumnezeu, lumina absolută. Iar Mircea, personajul copil, adolescent și apoi matur, este inițiat să devină tocmai scribul cărții Orbitor.

În trilogia Orbitor, autorul a acordat procent egal fundăturii Iluziei, șoselei Reveriei, parcului Memoriei, gării Halucinației și cartierului Realității (toate aceste paradigme și metafore îi aparțin autorului, ele fiind înșirate în primul volum al trilogiei, Aripa stângă). Deși a mizat pe un stil în trombă halucinatorie, arhitectura romanului a fost extrem de migăloasă, iar ideea centrală a fost hiperlucidă : Lumea este o Carte, iar cine scrie Cartea scrie, rescrie ori transcrie chiar Originea Lumii.

Mai multe articole: 

Despre Orbitor*critica literara

Învățământul online

Pluto

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 20 dolari canadieni.

20,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.