Valorizări ale romanului Orbitor de Mirea Cărtărescu

thumbnail (3)

Valorizări ale romanului Orbitor de Mirea Cărtărescu

analiza/critica literara

Autor: Rebeca Chirila 

Trilogia este o construcție impresionantă prin tehnicile sale narative și discursive, prin numărul mare de personaje, prin lumile recognoscibile sau plasate în mit și prin relațiile stabilite la nivel intertextual. Individul creator realizează o manifestare a dimensiunii imaginative prin discurs. Există o preocupare de cuprindere a „totului”, implincând lumea ficțională și memoria culturală a umanității. Pretextul fiind o poveste în jurul căreia se dezvoltă o țesătură de texte care au un numitor comun.

Dominanta scrierilor postmoderniste, principala schimbare faţă de modernism, după Brian McHale, implică fascinaţia în grade diferite faţă de forţa creatorului de a contura lumi plurale, în simultaneitate, într-un heterocosmos apropiat de universul lumii reale, hiperrealitate sau texistenţă, concept preferat de scriitorul român. Existenţialul este dublat şi filtrat prin scriitură, prin textul instalat în afara şi înăuntrul sinelui. De vreme ce sensul unic se pulverizează în constelaţii de alte sensuri, perfect valabile în lumile de care sînt ataşate, consecinţă a neîncrederii faţă de marile naraţiuni, eul postmodernist, multiplu el însuşi, îşi concentrează interesul pe ramă, discurs şi interdiscurs care permit atît focalizarea diferitelor semne, libere de ierarhie, cît şi construcţia şi deconstrucţia. Genurile de discurs îşi modifică natura constituanţilor, astfel încît graniţele devin permeabile. Contre jour, tehnică fotografică şi cinematografică, este asimilată de scriitura postmodernă, conectată de obicei vizualului. Focalizat din spate, conţinutul îşi pierde identitatea, devine incognoscibil, dar cu atît mai mult deschis interpretării şi umplerii cu un nouă substanţă, cu o accentuare a puterii imaginative şi a atitudinii ludice a subiectului creator, astfel încît mitul, povestea, ritualul, aproape simple rame, devin forme permisive unor expresii ale conţinutului ce pot fi considerate improprii în mod tradiţional. Toleranţa formelor permite proliferarea lumilor ficţionale ataşate unei subiectivităţi în continua expansiune, în trecutul încorporat în memoria personală, dar şi în trecutul posibil al textelor, în memoria discursivă, sumă a enunţurilor despre lume.[1]

Mircea Cărtărescu afirmă în Postmodernismul românesc:

„Dacă omul modernist era prin excelenţă tragic, strivit, ca personajele existenţialiste, de confruntarea cu neantul, vehiculînd o mistică a suferinţei şi o paranoia intelectualistă centrată pe omniprezenţa (sau omniabsenţa) sensului, postmodernul, în schimb, pare să-şi fi găsit cel mai confortabil adăpost chiar în inima neantului. Eliberat de obsesia semnificaţiilor şi de tortura căutării adevărurilor absolute, el porneşte de la acceptarea lumii ca poveste, ca realitate slabă, des-fondată, pe care un eu la fel de iluzoriu o poate explora în toate direcţiile, cu voluptate senzorială, ca pe o epidermă nesfîrşită. Atitudinea umană fundamentală faţă de lume devine astfel una estetică, hedonistă. Această estetizare generală a lumii, substituind mai vechea atitudine metafizică, este însoţită de o legitimare la rîndul ei slabă, contextuală şi consensuală, în care ideea de fiinţă devine, ca pentru Wittgenstein, inoperantă: dacă există cumva, despre ea trebuie, în orice caz, să se tacă. Acest fapt are consecinţe vaste în privinţa abordării estetice a fenomenului artistic”.[2]

Estetizarea lumii contrabalansează cu interpretarea textelor din memoria colectivă și individuală. Imposibilitatea descoperirii advărului absolut impreună cu refeuzul transcendenței neliniștesc sufletul modernist. Scriitorul postmodern și receptor este plasat într-un spațiu al culturii, fiind preocupat de posibile adevăruri. Romanele postmoderniste profită de motive biblice, conferindu-le o nouă funcționalitate, oferind o configurare a lumilor posibile.

În romanul Orbitor, credințele religioase, miturile și ritualurile sunt decupate din contextul tradițional, într-un univers difuz. Creaţia este un centru de iradiere semantică, dezvoltându-se  în imagini grandioase, îşi atrage semne din câmpul semantic al facerii, ţesătura, acul, suveica, simboluri ale mişcării care imprimă un ritm specific, al devenirii. Suveica imprimă tiparul tuturor lucrurilor, construcţia bipolară definind toate fiinţele. Fiecare parte reflectă întregul, strălucitoarea sferă microcosmică, reflectând întregul univers văzut din toate unghiurile posibile. Oximoronic, omul uneşte contrariile, creierul-spaţiu, paradisul şi infernul, pol animal şi pol vegetativ, parte a lumii şi lume în acelaşi timp. Geneza, partea esenţială a oricărei religii, este imaginată ca act de violenţă a viitorului, care destramă omogenitatea iniţială:

„Cine şi cum a fabricat înstrăinările începuturilor? Cine-a putut suporta troznetul iniţial al fisurării Totului? Viitorul, care e înstrăinare, depărtare şi rătăcire, a rupt în mii de ciozvîrte globul iniţial, a căscat răni hidoase în trupul unităţii fiinţei, goluri care s-au lăţit tot mai mult, depărtînd grăunţele de substanţă şi lăsînd un sînge fotonic, gîlgîitor, să circule între ele”.[3]

Imperativul cunoaşterii în concepţia lui Herman, personaj care aparţine deopotrivă sacrului şi profanului,este învestit cu funcţia de iniţiator, care facilitează înţelegerea îngemănării lucrurilor. Pentru Herman,cartea este metonimie pentru toate creaţiile culturale,care trebuie să servească mântuirii omului, căci nu este un mediu intermediar neprimejdios, ci, unul al trăirilor cathartice:

„O carte n-avea de ce să fie un aparat de visat frumos, ea nu se justifică decît ca săgeată îndreptată spre mîntuire. […] O carte era pînă la urmă o sită, un mecanism selectiv, o succesiune de grile şi probe din ce în ce mai dificile, aşa încît hoarda de cititori ce pătrundea în marea sală iniţială să se piardă pe drum, să se-njumătăţească dacă se putea, după primele zece pagini şi să rămînă redusă doar la o zecime după prima sută de pagini. De-acolo tunelurile ar deveni mai strîmte, trapele şi capcanele s-ar înmulţi, fiare monstruoase ar prinde grai şi ar spune lucruri pe care puţini ar putea să le primească, şi-n nici un caz cei deprinşi cu lapte şi terci”.[4]

Observăm o aluzie la Epistolele Sfântului Apostol Pavel. Personajul din Orbitor evidențiază două tipuri de cititori ce ar corespunde celor două corpuri, trupesc şi duhovnicesc, despre care vorbește Pavel. Corpul trupesc se hrăneşte cu lapte şi terci, alimente care au menirea de a  evidenţia precaritatea condiţiei materiale a omului, în timp ce corpul duhovnicesc se întăreşte prin cuvîntul adevărat. Activitatea cititorului este substanțială, acesta reuşeşte să iasă din labirintul creaţiei, deoarece îşi construieşte acest labirint şi cunoaşte răspunsul pentru că tot el formulase interogaţia.

Omul Şarpe, indianul Vînaprashtna este cel care introduce credinţele budiste. Numele personajului este cel care  indică statutul său social, obligat prin tradiţie să se retragă din comunitate. Este dat afară din mediul familiar, profan. Personajul dobândeşte cunoştinţe despre vieţile anterioare, apărându-i în vis.

Dansul Tântava, trimite prin nume la un spaţiu organizat de neamul Badislavilor, Tântava, după o anumită perioadă de haos instalat involuntar. Neamul Badislavilor, a cărei istorie este plăsmuită de Mircea, traversează o experienţă care are drept consecinţă dezagregarea colectivităţii, aruncarea ei în haos. Prin acceptarea unor influenţelor străine, adică macii ţiganilor, care nu erau în acord cu propriile cutume, instaurează o abatre de la ordinea firească a lucrurilor. Pătrunderea ţiganilor în cadrul colectivităţii Badislavilor, ispitirea acesteia cu faimoasele seminţele magice, care aveau puteri neonorabile asupra omului obişnuit, deoarece promiteau întâlnirea cu îngerii, recuperarea Raiului, reprezintă o aluzie la căderea primilor oameni relatată în Biblie. Marques este autorul care a investit ţiganii cu o forţă asemănătoare de seducţie în opera sa: Un veac de singurătate. Cu ajutorul lor, lumile separate în spaţiu pot să comunice, însă intervenţia țiganilor nu este lipsită de risc, întrucât dezechilibrează ordinea socială. Sătenii au și ei o vină în tot acest joc, aceea de a ignora o lege care a fost stabilită destrămoşi: îşi părăsesc morţii. Confruntarea are loc pe un plan mai special, implică îngerii şi demonii:

„Curînd, aripi pieloase de liliac, cozi şfichiuitoare, ciocuri coroiate, piepturi gheboase, coarne de taur şi de berbec şi de ţap şi de muflon şi de viperă cu corn şi de dragon se iscară dintr-o mocirlă de urlete […]. Demonii-greieri năvăliră pe acoperişul bisericii, îşi înfipse fierăstraiele din coadă printre olane şi sloboziră-năuntru ouă prelungi, din care-ntr-o clipă ieşeau păianjeni veninoşi, cu o sută de picioare”.[5]

Cu ajutorul repetiției, sacrificiul este pus în legătură cu forţele sacrului. Vasili, copilul fără buric, din afara comunităţii, este ales drept victimă de a fi o jertfă adusă Dunării îngheţate. Persoana care realizează ritualul de sacrificare este cel care a repetat gestul unui antecesoral lui, tot preot, care jertfise Dunării o fetiţă, pentru a trece peste apa îngheţată. Dar odată cu trecerea timpului, ritul îşi pierde din caracterul sîngeros, umbra devine dorită de toate puterile. Ritul de față este prezent  acţiunile care au în comun transfigurarea unui loc şi este necesar pentru a atrage influenţa benefică a puterilor nevăzute ale acelui spaţiu. Ritualul cândva numit sângeros urmează să îşi pierdă din productivitate şi importanţă în lumea modernă, care a uitat de semnificaţia originară. Istoria Badislavilor este constituită printr-un mit fondator, în care îşi are originea devenirea lui Mircea, cel care scrie manuscrisul.

Imaginea corpului, proeminentă în proza cărtăresciană, ocupă un loc secundar, acest semn se subordonează raportului creator-creaţie, esenţial pentru configurarea sensurilor acestui roman. În romanul Orbitor, mama este cea care devine Supraeul care prescrie şi sancţionează, mama eroică,un simbol al posibilității creatoare.

În romanul Orbitor o strategie folosită cu scopul de a reconfigura sacrul, de a sublinia diferenţele în timp şi spaţiu. Luând în vedere planul narativ căruia îi aparţin, personajele poartă o altă identitate, care pătrund între posibilitate şi imposibilitate. Mama, în proiectarea lui Mircea, cel care scrie Cartea, este proiectată ca „fluturiţă”, stând sub semnul unui destin mitic în planul manuscrisului lui Mircea. Indicaţiile textuale permit stabilirea unei relaţii de identite, dar și de excludere  între personajele ce aparţin unor niveluri diferite ale naraţiei.

Romanul Orbitor totalizează scriituri eclectice, realist-magice, ludice, autoreferenţiale, configurând lumi veridice dar și lumi situate în dimensiuni fabuloase, mitice. Personajele romanului fiind programate să surprindă aspecte tainice, greu de detectat, prin diverse căi fie tradiționale, fie magice/supranaturale. Preoți, scriitori, „Știutori” sau divinizați, toate aceste personaje prezente în roman săvârșesc ritualuri al căror rost este știut doar de ei.

[1] Brian McHale, Ficţiunea postmodernistă, Traducere de Dan H. Popescu, Iași, Ed.Polirom, 2009, p.103

[2] Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, Postfață de Paul Cornea, București, Ed. Humanitas, 1999, p. 94

[3] Mircea Cărtărescu, Orbitor.Aripa stângă, București, Ed. Humanitas, 2008, pp.65-66

[4] Mircea Cărtărescu, Orbitor.Corpul, București, Ed. Humanitas, 2007, p.161

[5] Mircea Cărtărescu, Orbitor.Aripa stângă, București, Ed. Humanitas, 2008, p.50

Mai multe articole: 

Despre Orbitor*critica literara

Învățământul online

Pluto

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 25 dolari canadieni.

25,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.