Poezii* Gheorghe Cutasevici

GHEORGHE CUTASEVICI

Poezii

Autor:  Gheorghe Cutasevici

PREÎNTÂMPINARE
Se uită tristă amintirea
Şi grijile privesc atent:
În inima durerii noastre
Se-mplântă iar un monument…
Apasă greu pe oseminte,
Aruncă umbra peste dor
Şi cată ochii lui de piatră
Să vadă ochi de cerşetor.
Dar, doamne, câte monumente
S-au înălţat ca cel de-acum!
Durerea noastră, glia noastră
E neagră de atâta scrum…

AMENINŢARE
Tatăl, moşii şi străbunii
Au căzut pentru o pâine,
Care e acum la tine.
Tu o muşti, îmi dai şi mie
Şi ai crede, cine ştie,
C-am uitat de bătălie;
Şi ai crede, se prea poate,
Pentru-această „bunătate“
C-o să mi te iau de frate.
Află dar: când pun în gură
Umilita fărmătură,
Eu înghit şi-o-njurătură.
Şi mai află: timpul are
Loc şi pentru răzbunare,
Vreie soarta să fiu mare!..

CHEMARE
Pentru iubirea care-o am
Mă scuipă ura cu napalm,
Pentru pământul meu cel drag
Mă sfâşie cu dinţi de tanc…
Auzi tu, om? Auzi tu, veac?

ÎNDEMN DE CALMARE
Ne-am născut cu un destin
Dintr-un tată, om de chin,
Dintr-o mamă – cu venin.
Şi ştim bine cum se stinge
Focul răului cu sânge.
Am crescut într-un noroc,
Despărţiţi de timp şi loc,
Cu necazul – la un loc.
Pe acelaşi semn sub soare
Voi – mai mici, şi eu – mai mare.
Noi cu toţii am luptat
Să visăm un vis curat.
Noi cu toţi-am căutat
Pentru inimă şi minte
Numai lucruri mari şi sfinte.
Însă răul, vechiul Rău,
Se aprinde-n noi mereu
Şi mai marele sânt eu…
Fraţilor, pentru a-l stinge,
Oare-mi va ajunge sânge?

GLAS DE ÎMPĂCARE
O, dragă Viaţă, viaţa-mi ce-i
Făr de frumoasele scântei,
Pe care-n mine le sădeşti,
Când mă loveşti?!
Iubită Viaţă, eu ce sânt
Făr-de fermecătorul cânt,
Pe care-l scriu a tale guri
De lovituri?!
Mărită Viaţă, viaţa mea
E nicovală-n faţa ta
Şi fericit sânt că pot sta
Să mă loveşti pe zi, pe an
Cu-al tău ciocan.
* * *
Pământul geme scrijelat
De veninoase gheare,
Şi pieptu-mi arde săgetat
De patimi infernale…
Eu vă aud, vă plâng de jale,
Cu voi sunt, fraţii mei!
Cântec pe câmpul de luptă
* * *
Timp de luptă fără seamăn!
Timp venind din tată-n fiu!
Trece pacea printre oameni
Ca un soare prin pustiu…

GÂNDUL
De glasul făr-de glas chemat
Strâng cu strămoşii oaste
Şi caut vrednic aliat
Pe-ntinsul vremii noastre.
Să nu încerce careva
A-mi tulbura credinţa,
Căci fiinţarea-i va vedea
Cu ochii nefiinţa.
Eu pentru Mama, scump cuvânt,
Şi Patria, sfânt nume,
Sparg bomba urii pe pământ
Şi fac prăpăd din lume!

CUVÂNTUL
Cuvântul – slavă şi mândrie!
Cuvântul – daltă şi ciocan!
Cuvântul – semnul omeniei!
Cuvântul!… Uite-l iatagan.
Străpunge sfintele hotare
De ţărm, de apă, de eter,
Despică-ncrederea cea mare,
Crescută-ntre pământ şi cer.
Şi unde dă, şi unde-ajunge
Nu plouă pe pământ, nu ninge,
Ci zările se văd în sânge…

OCHIUL
Iar ochiul… Ochiul uite-l glonte.
Iubire, nu te arăta,
Ascunde-n sine faţa ta,
N-o ridica!..
Acum nu-i timpul care-l ştie
Trecutul gingaşelor ploi,
Ce ne-au scăldat cu flori pe noi,
Azi e război!
Iubire!.. Dar iubirea vine.
Şi ochiul râde nemilos,
Şi glontele-o doboară jos…
Sunt ticălos.

SUFLETUL
Când mă ating de clipa care arde,
Întâi în flăcări sufletu-mi se-avântă,
Priviţi-mi-l – un suflet care cântă!
Nici viaţa mea, nici vieţile străine –
Nimic nu-i doare calea-n slăvi urcată,
Priviţi-mi-o – o cale-nvăpăiată!
…Căci arde clipa, sufletul nu arde,
Din piatră e augusta lui fiinţă,
Uitaţi-vă, – din piatră cu credinţă!

TRISTEŢEA
Din ce vechimi s-a cuibărit în mine?
Cu ce ventuze oare s-o fi prins
De locul care lacrimă suspine,
Acela unde eu sunt un învins?!
De cum o simt c-a început să sape
Cu ochii ei în jurul meu privesc,
Iar şarpele (tristeţea este şarpe)
Îi muşcă-ntâi pe cei de mă iubesc.
Apoi întreaga lume de sub soare
Se face laşă, mârşavă şi rea,
Eu trec prin ea şi sufletul mă doare,
Şi soarta omenească-mi este grea.
…Dar, oameni buni din ziua cea de mâine,
La voi zâmbind vreodată de-o să vin,
Să ştiţi, prin vreme m-a adus de mână
Tristeţea asta, şarpe cu venin.
* * *
Timp de luptă fără seamăn!
Timp venind din tată-n fiu!
Trece pacea printre oameni
Ca un soare prin pustiu.
Cântec în clipa de răgaz
* * *
Coboară-ncet
Din azi în ieri
Perdeaua unei calde seri.
Tu te grăbeşti
C-un pas
rămas
Să-l faci
Din luptă în răgaz.
Şi l-ai făcut.
Acuma treci,
Te-aşază
Sau te culcă, deci.
Din griji de lut
Va creşte-un cânt,
Ascultă-i vocile
pe rând.

Un gând despre „Poezii* Gheorghe Cutasevici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.