Patria eternă

GHEORGHE CUTASEVICI

Patria eternă

Autor:  Gheorghe Cutasevici

RAM VÂNJOS CU FRUNZA VERDE-N CÂNT

Din an în an pădurea-ntinereşte!
E-un adevăr cu care s-a deprins
Să se mândrească simplu, omeneşte
În sinea sa frumosul nostru vis.
Căci lui i-i dat mereu să se înalţe
Şi-acolo, mult prea sus de la pământ,
Nimic mai vrednic nu-i să ţină-n braţe
Decât un ram cu frunza verde-n cânt;
Un ram vânjos, din care pururi creşte
Copacul vieţii pe pământ şi-n cer…
Din an în an pădurea-ntinereşte
Şi visul ni se-nalţă-n adevăr.

OM CU DORUL SEVĂ DIN PĂMÂNT
Pe lângă om trecu fiorul morţii
Într-un moment de tot nepotrivit,
Când visu-n casa lui ce-a zămislit
Abia-l scosese în afara porţii…
Din faţă îl chema eternitatea,
Din spate casa-i zid se ridica
Şi doar fiorul ca un brici tăia
Şi măcina puterile lui toate.
La mine vino! Lasă-te mai iute!…
Un glas a fost ori poate numai gând?
Dar omul înaintea sa privind
Simţi că-i vine ţărna s-o sărute.

MUNCĂ, FERICIRE ŞI AVÂNT
Acum priveşte, omule, şi cântă,
Căci a rodit iubirea
În tot ce te frământă.
Ai vrut-o brazdă – holdele îţi vin
Ca să-ţi inunde casa în verde şi senin.
Ai vrut-o sprijin – creşte în copii
Mereu cu dorul sacru al dragostei s-o ştii.
Ai vrut-o zbor – se tot înalţă vis,
Ca s-o găseşti frumoasă oriunde-n Necuprins.
Acum priveşte, omule, şi cântă
De tot ce e iubire,
De tot ce te frământă.

ÎNFRĂŢIRE-N FAPTĂ ŞI ÎN GÂND

Am în mine o pădure,
Am noroc,
Cearcă unii să mi-o fure,
Să mi-o pună sub secure
Şi… la foc.
Căci, spun ei, ce-i bun într-însa?
Flori şi spini.
Dacă e cu soare-ncinsă,
Are-n tine-nfipte însă
Rădăcini.
Trec prin propria-mi pădure,
Am de mers,
Las în urmă nopţi de mure,
Sorb cu ochii un azure
Univers.
Ici o ziuă stă cu veacul
La taifas,
Colo cântă pitpalacul,
Numai cântecul, săracul,
I-a rămas.
Ici – o piatră, o mocnire,
Ici – un vis,
Colo-un licăr de simţire,
Colo-un cuget în pornire…
S-a şi stins.
Zbuciumul pădurii mele,
Harnic drum!
Luminat cu dor de stele,
El mă duce înspre ele
De acum.
Ce-s securile din mâna
Celor răi!
Vor cădea să zacă mâine
În poienele străbune
Negre clăi.
E pădurea cea din mine
Cu noroc.
Las-s-o-ncerce orişicine,
Ei cu lupta i-i mai bine
La un loc.

NAŞTERE DIN TOT CE E MAI SFÂNT

Din verdele răbdării şi-al iubirii
S-a-nfiripat albastrul din privire,
A prins puteri înaripatul gând
Din tot ce e mai sacru pe pământ.
Şi-mi are ţara inimă şi minte
În foc de veşnicie oţelite,
Şi-mi are scumpa mândru viitor
De luptă, de victorie, de zbor.

IMN DE MĂREŢIE RĂSUNÂND

Mi-am zis eu, omul,
Patria o ştiu,
Ea are ochii viei
Şi zâmbetul de grâu.
Ea codrul îl aude
Din străvechimea lui
Şi taina tihnei sale
N-o spune nimănui.
Mi-am zis că glasu-i creşte
Din doină şi din dor,
Că paşii ei se-avântă
Cu hora tuturor.
Mi-am zis aşa. Dar Patria
S-a arătat curând
Un imn de măreţie
Răsunând.

ASTA-I PATRIA, ETERN CUVÂNT

Ram vânjos cu frunza verde-n cânt,
Om cu dorul sevă din pământ,
Muncă, fericire şi avânt,
Înfrăţire-n faptă şi în gând,
Naştere din tot ce e mai sfânt,
Imn de măreţie răsunând! –
Asta-i Patria, etern cuvânt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.