Împăratul nemuririi

Elena Tudosa
 
 
Împăratul nemuririi

Autor: ELENA TUDOSĂ

 
Întunericul se lasă în grădina Ghetzimani,
Iar din umbră vânzătorul ca să-i dea sărutul vine,
Cel al morții groaznice pentru-un pumn de bani spurcați,
Moarte ce-a răscumpărat tot păcatul rău din lume.
Se apropie de dânsul și-i dă sărutul pe-obraz,
Al trădării pentru care Domnul va pătimi greu,
Din umbră soldați-l prind,toți dorm numai El e treaz,
Din acea clipă va-ncepe iată tot calvarul său.
Toți s-au lepădat de El, chiar și ucenicii săi,
Dus în fața lui Pilat pentru-o judecată dură,
Va plăti cu suferință (mare jertfă) batjocura celor răi,
După cum zis-au proorocii că scrie-n Sfânta Scriptură.
Negăsindu-i vină Lui, Pilat cere la popor,
Să aleagă-ntre Baraba și-acest împărat al lor,
Fiindcă așa se cuvine ca în prag de sărbătoare,
Unul dintre ei să aibă pentru fapta sa iertare.
Prea mulți au strigat Baraba,astfel a rămas Isus,
A fi condamnat la moarte,fără o vină-a avea,
Pe spinare i-au pus crucea și pe frunte spini i-au pus
Și sub lovituri de bici, crunt cu viața Lui plătea.
Lung i-a fost chinul și greu,la pământ se prăbușea,
Arșița îl dobora, rănile-l ardeau nespus,
Din mulțime Simion luînd pe-umăr crucea grea,
Îi slobozi greutatea când căzu sub ea Isus.
Peste trupul sfârtecat, plin de răni curgea sudoare,
Usturimea lor cumplită o simțea arzând în piept,
Se prăbușea la pământ, biciu-l lovea și mai tare,
Când căzu îi da să bea smirnă, fiere și oțet.
Biciul îl lovea mai crunt nu-nceta a se opri,
Doar o tânără copilă din mulțime-i dă să bea,
Apă și cu o maramă udă fruntea sa i-o răcori,
Dar puterile-l lăsară,căzu făr’a se mai ridica.
Bestiile fără milă cu funii îl leagă strâns
Și-l târăsc pân’ pe Golgota zis și dealul Căpățânii,
Unde răstignit pe cruce de cuie groase(piroane) străpuns,
Își dădu duhul său sfânt pentru păcatele (mântuirea) lumii.
Ca un miel dus la tăiere,El ce oile-și iubise,
Judecat fără de milă (pe nedreptate)de teama puterii Lui,
Între doi tâlhari pe cruce iertându-i pe toți primise,
Moartea împlinind astfel voia sfântă-a tatălui.
Așa se sfârși calvarul fiului lui Dumnezeu,
Cel ce a purtat iertând, iubind Crucea sfântă-a răstignirii,
Călcând moartea peste moarte pentru sfânt poporul său ,
Devenind astfel în ceruri împăratul nemuririi(omenirii)!

Abonament revista TIPARITA 1 an

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Un gând despre „Împăratul nemuririi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.