Muza poeziei
Autor: George Rîurel Bălan
Din cosițe îți faci spice,
genele să se ferice’,
din sprâncene nas, pesemne,
din frăguțe vorba, semne.
Zâmbetul ți-e mângâiere,
gura ți-i sărut cu miere,
mâna-n lapte alinare,
mijlocul valuri pe mare.
De ești vrajba în picioare
miruită-n lăcrimioare
sau vulcanul din adâncuri,
care-și ia inima-n sfârcuri
ori ești Luna-n miază-noapte
feliată-n mere coapte,
eu ți-s stânca ce nu moare
și ți-s stea din Carul Mare.
De-i fi floare, eu ți-s toamnă,
de-oi fi pom, tu mă înseamnă.
Fii de vară-n primăvară
să te scot din călimară!
George Rîurel Bălan, născut în Oradea în anul 1965, este cel de-al doilea copil al Lucreției și Râurel Bălan. În profesie îl urmează pe tată– profesor de fizică, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp, circa trei ani.
După Revoluție este unul dintre primii antreprenori, care a cunoscut atât beția succesului, dar și amarul eșecului.
Spirit rezilient a reușit, cu optimismul care îl caracterizează, să treacă peste obstacolele care i-au ieșit de atâtea ori în cale și să găsească unele rezolvări creative, pentru a merge mai departe.
Intâlnirea unor personalități complexe, cum ar fi cea a lui Florian Chelu Madeva, l-a făcut să își dorească să le fie, măcar întrucâtva, asemănător.
Pentru George Rîurel Bălan trecerea la faza de scriere a poeziei reprezintă forma de relaxare, de meditație, de a însemna emoțiile pe care le-a trăit, forma aleasă de a transmite ceea ce i se pare esențial și nu în ultimul rând forma de exprimare a iubirii.
Mai citeste:
Invitatie participare la revista tiparita, de colectie, nr 6/2021 Tema : Viata, Un Miracol!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

