SĂRUTĂ-MI FRUNTEA

168907298_471201817416433_3449677218578166212_n
 
SĂRUTĂ-MI FRUNTEA

Autor: Aurelia Oancă

Sărută-mi fruntea ce-i de gânduri plină,
Sărută-mi ochii plini de focul stins
În lacrima ce plânge și suspină,
Sărută-mi tâmpla cu oftatul nins.
 
Și dă-mi o floare cu un zâmbet tandru,
Ce va deschide-n mine-un orizont,
Purtat pe val de timp în nou meandru
Apoi, c-un curcubeu născut din front
 
De licăriri de soare printre norii
Ce plâng ca o perdea peste pământ,
În picături se lasă-asupra florii
Ce-și face din corolă legământ.
 
Sărută-mi iar obrazul care-ascunde
Sub riduri mici, trecutele tristeți,
Și fă ca fericirea să inunde
Și chipul meu, și alte frumuseți.
 
Cu mâna ta să-mi mângâi iar tăcerea
Ce s-a culcat ușor în glasul meu,
Și fă ca timpul să-mi mai dea puterea
De-a te iubi, de-a fi a ta mereu!
 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „SĂRUTĂ-MI FRUNTEA

  1. Vă doresc din suflet, stimată doamnă Aurelia Oancă, să vă inunde fericirea și timpul să vă dea puterea ca mulți,, mulți ani să scrieți așa de frumoase , poezii Mă includ în rândul cititorilor poeziei ,, SĂRUTĂ-MI FRUNTEA ,, și cu tot respectul , vă sărut ,,…… fruntea ce-i de gânduri plină,,,,

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.