
Pălăriile bobocilor
Marius MARACINESCU
Autorul Colecției POEME CU PROBLEME
Nouă gâşte-mămicuţe
primesc în dar, pentru pui,
câte o pălărioară
de la Floarea Soarelui.
– Mulţumim frumos, Domniţă,
dar oricât ţi-am mulţumi,
bunătatea dumitale
noi n-o putem răsplăti.
Şi în fiecare seară,
când veneau de la scăldat,
i-au adus în ciocuri apă
câtă vreme n-a plouat,
iar spre toamnă,
Floarea-Doamnă
grăi cârdului aşa:
– Vă dau opt mii de seminţe
din pălărioara mea
şi-mpărţindu-le cu grijă
să primiţi câte cincizeci,
cu bobocii laolaltă
inclusiv, mamele, deci.
Acum, pân’la primăvară
când se vor întâlni iar,
ştiţi câte pălărioare
au primit bobocii-n dar?

DE CE ARE VULPEA COADĂ
Autor: Mihu Eugenia
O vulpiță furăcioasă se cam dedulcea, de-o vreme,
La găini, la mine-n curte, făr’ ca nimeni să o cheme,
Azi fura o cotcodacă, mâine savura vreun pui,
Iar a treia dimineață mi-a mâncat cocoșul șui.
Cum adică șui? Preabine! Era tare… fustangiu,
Dădea iama printre păsări și…ce le făcea nu știu.
(Am văzut, însă, o dată, o găină, mai vitează,
Care nu fugea, cu gândul că, văleu!, n-o violează).
Dar să revenim, prieteni, la vulpița hoțomană
Ce nu lucră niciodată, ci…ia totul de pomană
Și din a prăda își face obiceiul și un țel.
Hop, că imediat apare în poveste și-un cățel…
Cuțu nu e șchiop, firește și îl tare enervează
Când în curtea dumisale bântuie, ca o fofează,
Jupâneasa cea vicleană, parcă pentru-ai face-n ciudă
Că, degeaba!, nu o prinde, cât se-agită și asudă.
Și stă câinele, zadarnic, vreo trei zile, pân-apare,
Pâș, pâș, pâș, din bezna nopții, roșcovana arătare,
Dar o lasă, o clipită, să dea buzna la cotețe
Și-o așteaptă, cu răbdare, să îi dea, frumos, binețe.
Mi-o apucă de la ceafă și o dă de-a rostogolul,
Măturând, cu ea, ograda, răvășind prin tot ocolul
De-a rămas jumate cheală și-a fugit ca o năroadă.
Și-acum plânge-n pumni, ca ursul cel rămas fără de coadă.
Ei, de-aceea, dragii mei, coada vulpii este mare,
Că-i lungită de-un cățel. Așadar și prin urmare
Orice vulpe-și are nașul, chiar și-un câine tolomac
Poate, când este jignit, să-i vină vulpii de hac.

Motanul din Botoşani
Marius MARACINESCU
Autorul Colecției POEME CU PROBLEME
Un motan din Botoşani
azi a împlinit doi ani
şi-au venit să îl serbeze
pisicile maidaneze.
A chemat opt pisicuţe,
dar nu ştiu ce s-a-ntâmplat
că încă treizeci şi două
s-au autoinvitat.
Ba mai mult, în toiul mesei,
când tăiau „tortul miresei”,
au apărut încă trei
cu câte cinci motănei.
Ajutaţi-l pe motan
să împartă în felii
tortul pentru pisicuţe
şi nu uitaţi de… copii!

.
Un strop de copilarie
Autor: Teodora Dumitru
Sigur ești inima vieții tu copilărie sfântă,
Simt bătaia ta în piept în fiecare secundă.
Îmi ții sufletul curat ca la unsprezece ani
Când pe griji și supărări sigur nu dădeam doi bani.
Într-un colț ascuns din suflet îți simt tainică lumină,
E ca o făclie sfântă ce-mi ține viață senină!
Este bobul fermecat ce adâncu-mi luminează,
Îl simt ca pe-un dar curat care-mi ține mintea trează!
Dacă n-aș purta cu mine un strop de copilarie
N-aș putea ca să mai simt mica vieții bucurie.
Mi-ar fi gându-ntunecat, chipul ofilit de soartă,
Și te-aș caută mereu întrebând din poartă-n poartă!
Dar dacă te simt cu mine parcă uit că-mbătrânesc
Lângă nepoțică scumpă iar cu drag copilăresc!
Sărim coarda împreună și cântăm cu voce tare
Ca să meargă totul strună până creşte și ea mare!
Ești averea prețioasă ce-o port în sufletul meu
De când eram strop de viață până plec la Dumnezeu!
Veselia mea din suflet sigur vine de la tine,
Pentru că pot fi așa, mulțumesc cum se cuvine!
Tu mă-ntorci cu dibăcie în anii de început,
Anii din copilărie în care aș sta mai mult
Ca să scriu povești alese într-o carte fermecată
Pe unde cuvântul țese rânduri cu „a fost odată”.

Ancuța
Autor: Lăcrimioara Iva
Ancuța culege răcoare din aromele de floare.
Pleoapele amândouă le-a umezit în stropi de rouă.
În povești lin să coboare îi cresc aripi de izvoare.
Pe cerul vârstei necuprins flori din soare a aprins.

Buburuza
Autor: Andrada Ilie
Spania
Bună ziua buburuză!
Murmură o voce caldă,
Împletindu-i dintr-o frunză
Pentru gât o mică salbă.
Sunt Maria spuse fetița,
Știu tu buburuza ești!
Ce ai îmbrăcat rochița
Scufiței roșii din povești.
Tu i-ai mai pus și buline
Ce e drept e mai drăguță,
Și așa bine îți vine
Că te-aș tine în mânuță!
Și-o luă cu grijă mare,
În palmă o așeza
Privind-o ca pe un soare
Copila, buburuza.
Știi tu dragă buburuză
As avea o întrebare!
Ai vrea oare să-mi fii muză
În poemul pentru serbare?
Aș fi tare onorată
Te-aș descrie o minune,
Dintr-o lume parfumată
Din cea mai frumoasă lume!
Și plecă cu buburuza,
S-o așeze pe piedestal
În versul unde-i va fi muza
Și i-l va da cu drag în dar!

Autor: Petraru Valentina
Romania
Voi copii, boboci de floare
Azi e zi de sărbătoare
Sunteți raze dulci de soare,
A sufletului alinare.
Voi cu puritatea voastră,
Ne faceți viața frumoasă
Și aduceți bucurie
Cu joaca voastră zglobie.
Când ne dăruiți desene,
Poezii și alte teme,
Suntem bunici fericiți
Fiindcă și voi ne-ndrăgiți.
Când vă-ndeplinim dorinți,
Ținem loc și de părinți
Mergem la cofetărie
Sau luăm o jucărie
Și la joacă într-un parc,
Ca să vă facem pe plac
Vă citim povești cu zmei
Cu inorogi și ponei.
Și Ilene Cosanzene,
Până vine moșul Ene
Sunteți motivația noastră,
Cât vom fi în viața voastră!
Mai citeste :

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Ãn mar., 1 iun. 2021 la 09:00, Poezii pentru sufletul meu a scris:
> Mihaela CD posted: ” PÄlÄriile bobocilor Marius MARACINESCU Autorul > ColecÈiei POEME CU PROBLEME NouÄ gâÅte-mÄmicuÅ£e primesc în dar, pentru > pui, câte o pÄlÄrioarÄ de la Floarea Soarelui. Ââ MulÅ£umim frumos, > DomniÅ£Ä, dar oricât Å£i-am mulÅ£umi, bunÄtatea dumitale noi n-o” >
ApreciazăApreciat de 1 persoană
nu se intelege
ApreciazăApreciază