Radu Botis*despre cartea *Cercul*

 

RADU BOTIS

 

Radu BOTIŞ

Un volum de proză scurtă bogat în culoare artistică, simboluri și îndemnuri moralizatoare

 

radu botisAm lecturat zilele acestea un volum de proză scurtă „Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte)“, de Ana-Cristina Popescu, bogat din punct de vedere artistic. Cuvintele par să curgă asemenea unui cântec ce se revarsă peste toate, peste pământ, peste iarbă, peste ape și în dansul lor îmbrățișează forme armonioase. „Era o zi superbă de octombrie. Natura parcă înflorise, se îmbujorase. Era verde – roșiatică, pe alocuri pătată cu câte o buclă gălbuie. “ spune autoarea personificând natura și dându-i o cromatică edenică în nuvela „Au înflorit trandafirii, Ionică!“ prevestind parcă primele frământări din sufletul personajului principal, Ionică Florea, frământări aduse de o dragote adolescentină.

Pe lângă bogăția artistică a slovelor, firul narativ al operelor literare din volum captează interesul cititorului pentru lectură, în așa fel încât acesta nu se mai poate dezlipi de textul narativ odată început, până ce nu-l finalizează.

Un alt punct forte, aș putea spune, ar fi descrierile monografice ale locurilor unde urmează să se desfășoare acțiunea și aș cita tot din proza „Au înflorit trandafirii, Ionică!“ „Și satul lui drag e una dintre cele mai vechi așezări din Banat. După descoperirile arheologice ale unui istoric, așezarea ar data încă din epoca de piatră. A avut diferite denumiri de-a lungul timpului […] este situat în cel mai vestic punct din țară, Triplex Confinium, cu numele de Beba Veche, veche așezare. Se spune că oamenii din sat pot auzi cocoșul cântând în trei limbi diferite, așezarea fiind la granița cu Ungaria și Serbia. […] Mai avea satul și ceva aparte, o sondă cu apă termală. “

Autoarea a surprins în textele literare publicate în acest volum și emoții ale unor personaje rezultate din ancorarea acestora în superstiții, în anumite credințe populare. Foarte grăitoare din acest punct de vedere este proza scurtă „Semn rău“ în care personajul principal, Bujor Șăndroni, poreclit Flecea, datorită nechibzuinței lui de a se încrede în toate semnele și arătările și a se comporta după cum dictează acestea, este urmărit de-a lungul vieții de ghinion, o neșansă căutată parcă …cu lumânarea.

Operele literare din volumul „Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte)“, publicat anul acesta, 2021, la Editura InfoRapArt, Galați, sunt și moralizatoare. Lecturând „Minciuna“, urmărind cu atenție trăirile personajelor, faptele lor, putem înțelege cât de mult rău poate să facă celor din jur ascunderea adevărului.

Bogată în povețe înțelepte este și proza scurtă „Mama“ în care autoarea prezintă întâmplări din lumea micilor vietăți, o famile de porumbei, o familie de rândunele și una de berze. Din întâmplările prin care trec micile vietăți se desprinde, rămânând ca un simbol, dragostea mamei care nu are seamăn, este neobosită, infinită.

În textul literar „Fiecare timp își are povestea lui“ am întâlnit și tehnica povestirii în ramă. „Fiecare timp își are povestea lui“ este o proză scurtă ce se adresează copiilor prin poveștile bibliotecarului, tatăl Mariei, ce face o călătorie potrivit firului narativ al textului, de la literatura populară, lumea plină de farmec a basmelor, până la poveștile științifico-fantastice.

Fiecare proză publicată în acest volum surprinde și ideea că toate par să se rotescă ca într-un cerc, să pară noi, dar să se repete, ca niște cuvinte ce zugrăvesc baza unei case de dimineață, iar spre seară se întrec alergând pe acoperiș, ca ziua de mâine să alunece din nou spre fundamentul clădirii și aș cita din opera litarară „Minciuna“ „- Drumuri ce nu duc niciunde? Toate drumurile au o finalitate, chiar și acelea înfundate. Dincolo de clădirea, muntele, stânca ce le blochează, se găsește o altă cale. /  – Dacă nu te învârți cumva în cerc. / – Asta-i bună. Să mă învârt în cerc? /  – Mereu ne întoarcem în același punct, deși nu înțelegem acest lucru. “

Recomand spre lectură volumul autoarei Ana-Cristina Popescu „Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte)“, pentru că în paginile volumului, pe lângă firul narativ al textelor literare ce ține viu interesul pentru lectură vom descoperi alese descrieri artistice, scurte prezentări monografice ale unor locuri,  pilde moralizatoare.

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Revista de colectie, tiparita!

Robert Dumitrescu -regizor la 15 ani

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni.

35,00 CAD

Uneori elefantii zboara/Sometimes elephants are flying *FORMAT ELECTRONIC (ebook)

Uneori elefanţii zboară a autoarei Mihaela CD este o culegere extraordinară de reflectii si enunturi motivationale, realizata in pagini color de inalta calitate, care se adresează tuturor celor care vor să creadă în visele lor! Pe parcursul celor 250 de pagini pline de culoare vei descoperi secrete ale succesului ca sa fii mai puternic si mai bun! Comandati acum la numai 20 dolari canadieni.

20,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.