DE CÂND CU PANDEMIA,AM ÎNVĂȚAT SĂ PREȚUIESC MAI MULT DUMINICILE

DE CÂND CU PANDEMIA,

AM ÎNVĂȚAT SĂ PREȚUIESC MAI MULT DUMINICILE

Paul SURUGIU-FUEGO

Uneori îmi pierd răbdarea. Uneori mi se pare că lumea o ia la goană și eu împreună cu ea și nu mai am nici vreme și nici nervii necesari ca să mai stau să ascult ori să pun în balanță. Știu că nu-i atitudinea corectă și mai știu că pentru bunul mers al lucrurilor și pentru echilibru, este nevoie să ascult de două ori și să fiu cumpătat, dar în anumite situații obosesc. Cred că așa pățiți și voi. Lumea aceasta schimbată în care trăim cu toții, cu pandemia nemiloasă, ne întinde la maximum fiecare parte a răbdării noastre și ne arată părți pe care nu credem că le avem.

Nu știu dacă mulți își pun această problemă serios, dar ne-am transformat, am ajuns să nu mai ascultăm, am ajuns să ne fie frică să interacționăm între noi și să ne ridicăm deasupra loviturilor. Mă bucur ca un copil de fiecare dată când îmi ies lucrurile pe care-mi propun să le fac. Știu sigur că munca nu e în van și că fericirea asta a mea nu e altceva decât un strop de împlinire că am dus la bun sfârșit o inițiativă. Lumea în care trăim are acum alte considerente.

Nesiguranța ne-a adus în pragul în care ne întrebăm cum va arăta ziua de mâine, ca într-o luptă pentru supraviețuirea sufletului, a valorilor și a viitorului nostru. Nu sunt eu cel care să-și dea cu părerea despre viitor, dar mi se pare de bun augur să luăm în calcul ce va să fie și să ne punem deoparte resurse sufletești, răbdare, cumpătare și un fel de înțelegere a ceea ce vom avea de tras, la modul plastic, de acum înainte.

De când cu pandemia, am învățat să prețuiesc mai mult duminicile. Petrec mai mult timp cu prietenii, mă relaxez și încerc cumva să am grijă ca tihna și liniștea să-mi fie aproape și să mă inspire. Am învățat astfel să văd cum îmi gestionez timpul, cum îl acord oamenilor la care țin și cum pun deoparte și pentru binele meu! De asta eu cred că duminica este, dincolo de orice altceva, sărbătoarea sufletului, o încântare și prilej de relaxare și bucurie. Când cânt, descopăr o altă lume, mă transpun și rămân doar eu cu sentimentele și bucuriile mele, pe care știu că trebuie să le ofer și oamenilor. De asta mă și iubesc cei care ascultă muzica mea, pentru că simt sinceritatea și simt emoțiile mele. Eu n-am prea cântat în viața mea melodii care nu mi-au fost aproape de suflet!

Primesc și acum zeci de piese, dar de multe ori, elegant, le refuz, pentru că nu sunt una cu mine, nu transmit, iar dacă fac ceva mecanic, nu mai are sens. Eu trebuie să cred și să simt textul cântecului, mai apoi linia melodică și apoi acest tot trebuie să beneficieze de orchestrația potrivită. N-am făcut niciodată în viața mea un țel precis în a căpăta un renume. Mi-am dorit să cânt, să apar pe scenă și să pot oferi arta mea celor din jur. De acolo, probabil că a fost un pas. Sau mai mulți. Nu știu. Nici nu știu dacă mă cunosc toți oamenii de pe stradă și nici nu vreau asta. Cert este că vreau ca arta mea să ajungă în schimb, la cât mai mulți, în forma corectă!

Așa zisa celebritate este neapărat greu de gestionat, în schimb nu este atât de strălucitoare precum și-o imaginează mai toată lumea. Celebritatea este un tren cu du-te-vino! Sunt momente în care-aș vrea să fiu mai puțin cunoscut, dar să îmi pot face profesia. Nu vreau să mă plâng și nici să dezvolt inutil acest subiect. Cert este că oamenii percep greșit, diferit, această celebritate, care nu are întotdeauna aspecte roz! Eu sunt un om simplu, care apare în fața publicului!

–––––––––––

Paul SURUGIU-FUEGO

7 octombrie 2021

 Mai citește: 

Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA

CONTEXTUL CA DETERMINARE A CUVÂNTULUI

Responsabilitatea scriitorului de azi pentru generatiile de maine

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Viziteaza site-ul  artistei Mihaela CD 

Finanteaza proiectul  autoarei pt 2023