STRĂLUCIRI DE STEA

sa-crezi-in-tine-de-aurelia-oanca
 
 
 
STRĂLUCIRI DE STEA

Autor: Aurelia Oancă

Când noaptea își aprinde felinarul
Și bolta se îmbracă-n mii de stele,
Eu îmi aprind în suflet greu, amnarul,
Și ochii mi-i îmbrac în lăcrimele.
 
Pe chipul meu se scurg formând izvoare,
Ce-au adunat poveștile de dor,
Care se torc în firave fuioare,
Apoi își lasă urma într-un nor.
 
De aș putea culege-ntr-o clepsidră,
Crâmpeiele ce-s rupte din suspin,
Să nu-mi mai sece viața, chip de hidră
Ce poată-n a ei șoapte doar venin.
 
Aș transforma apoi din valul mării,
O-mbrățișare caldă de iubire,
Aș risipi-o-apoi în largul zării,
Pe strune de viori și fericire.
 
Dar nu mai pot, puterile mă lasă,
Pe fusul meu e mult din timpul tors,
Privesc în urmă și mă-ntorc acasă,
Închid o ușă cu zăvor întors.
 
Aici este palatul meu ce are,
În fiecare colț averea mea,
Din amintiri duioase fiecare,
Ce pentru mine-s străluciri de stea!

Revista TIPARITA nr 6/2021 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 6 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 15CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

15,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (eBook) al Revistei nr 6 / 2021

Cumpara numar 6 al revistei de literatura arta si cultura ”Poezii pentru sufletul meu” in format electronic.Revista in format electronic iti va fi livrata in email in mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

10,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.