VOI FI PRINTRE FIII LUMINII?

thumbnail (31)

Ecaterina CHIFU

VOI FI PRINTRE FIII LUMINII?

Motto:

„Aspirăm mereu spre perfecţiune si nu ştim dacă o putem atinge vreodată. Ea este asemenea pescăruşului alb ce se înaltă peste strălucirea mării nesfârsite. Perfecţiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseţi ideale, spre vise intangibile. Orice fiinţă care poartă în ea vise măreţe speră că ele se vor realiza, deşi drumul este anevoios, căci este dirijată chiar de lumina ce o dau visele“. (n.a)

Cine a apărut în minunata Ţară a Luanei, a copilărit „Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai” (Mioriţa) s-a îmbrăcat în frumuseţea meleagurilor prin care a trecut „feciorul de împărat cel cu noroc la vânat” din basmul lui Alexandru Odobescu, a simţit vibraţiile luminii ce cade ca o binecuvântare din cer pe pământ. Încărcată de lumină locurilor natale, trec prin viaţă, dăruind „lumină din lumină”, făcând din perlele gândirii şi simţirii mele adevărate nestemate ce trec prin spaţiu şi timp, să fie mare bucurie şi învăţătură pentru semenii mei.

Sorbind lumină din slove şi învăţătura de la dascăli buni, am devenit şi eu o cupă de lumină din care am dăruit copiilor înţelepciune, cunoaştere, frumuseţe, bucurie. Am făcut parte dintre cei aleşi să dea tot ce este mai bun în mintea şi sufletul lor multor generaţii.

Ei sunt şi vor rămâne acele spirite care îşi lasă în timp comoara lor de lumină, iubire şi înţelepciune, sunt crengile de aur care dau roade peste ani şi ani, flăcări vii care ard pe altarul ştiinţei, al şcolii româneşti. Şi, ce este mai frumos decât să-i înveţi pe copii limba în care s-au născut, să-i faci să descopere armonia, frumuseţea şi muzicalitatea dulcelui grai românesc. Cu lumina dragostei de frumos, le-am vorbit de Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, poetul care va rămâne in conştiinţa poporului nostru ca un suflu viu, căci aura spiritului eminescian este veşnică, veghind asupra noastră din spaţii astrale.

El este un adevărat Fiu al Luminii! Mesajul său liric se materializează în esenţe umane de încântare şi înfiorare în faţa frumuseţii, sensibilităţii şi armoniei poeziei sale, căci adâncurile sufleteşti ale poetului uimesc mereu, prin acel inefabil şi mister ce învăluie fiinţa care a creat o opera nemuritoare. Cuvântul în poezia sa are o magie unică, irepetabilă. Starea de vibraţie ce ne-o dă trăirea estetică, citindu-i versurile, face să ne transpunem în universul mirific al poeziei sale. Rămân nemuritoare versurile eminesciene: „Pân’ ce izvorăsc din veacuri stele una câte una/ Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna.” (Scrisoarea III); „La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă.” (La steaua) Eminescu rămâne alături de marii poeţi ai lumii, prin opera ale cărei rezonanţe străbat meridianele, fiind îndrăgită şi apreciată de atâţia iubitori de frumos.

Eminescu cel străluminat de harul luminii divine, Magul călător în stele, ne-a lăsat versuri inegalabile prin frumuseţea lor care trebuie să fie izvor de cunoaştere a timpului şi a spaţiului în sufletul elevilor: „Porni luceafărul./ Creşteau în cer a lui aripe,/ Şi căi de mii de ani treceau,/ În tot atâtea clipe./ Un cer de stele dedesubt,/ Deasupra-i cer de stele -/ Părea un fulger ne’ntrerupt/ Rătăcitor prin ele./ Şi din a chaosului văi,/ Jur împrejur de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,/ Cum izvorau lumine.” (Mihai Eminescu – „Luceafărul”)

Avându-l pe Eminescu în suflet, nu mai suntem nicicând singuri, căci purtăm cu noi o bogăţie rară, cea mai de preţ comoară a limbii române, opera unui astru nemuritor, ce va străluci pe firmament, cu o blândă lumină, iradiind prin veacuri frumuseţe şi armonie.

Şi câte alte pagini literare de o frumuseţe rară nu au făcut să vibreze sufletele copiilor? Exemplu: „Piere în jocul luminilor/ saltul de-amurg al delfinilor/ …Soarele, lacrima Domnului,/ cade în mările somnului.” (Lucian Blaga – „Asfinţit marin”)

Pentru învăţarea limbii române, corectă, logică, rapidă, am realizat trei auxiliare didactice, căci doream să fiu ca semănătorul ce pune bună sămânţă care să rodească în mintea tinerei generaţii, dăruind „lumină din lumină”, preţioasa învăţătură. Iubesc mult verile, ele aduc miracolul luminii ce se revarsă dulce în noi, făcându-ne conectaţi la marele Demiurg. Îmi place să privesc lebedele albe care plutesc peste lacul în flăcări. Văd în apele timpului, urcând încet corabia vieţii, corabia speranţei. Din spaţii astrale aud vocea destinului, pecete pe suflet.

A fi scriitor/scriitoare este o onoare, o mare onoare, pentru care niciun sacrificiu nu mi se pare prea mare. Am scris şi poezii în română şi franceză pentru a ajuta la sensibilizarea sufletelor adolescentine, într-un volum care se încheie cu versurile: „Numai sufletele pure/ unite-n iubire/ Ştiu că, lumina ce izvorăşte din ele /poartă esenţa divină// ea transfigurează totul/ iluminând, la infinit,/ tot ce însemnă iubire.” (.n a.)

Am publicat şi un volum ce cuprinde rugăciuni în versuri, pentru a transmite mesajul iubirii de Dumnezeu. Lumina strălucitoare a iubirii de Divinitate şi de semeni va pătrunde în sufletul celor ce vor îndrăgi versuri ca acestea: „Doamne! Dumnezeule! Adu-ne lumini din cerul înalt!/ Dă-ne bucurii pe plaiul ţării drag!/ Adu-ne puterea de a ne regăsi! /Dă-ne îndemnul de a ne iubi!” (n. a.) Din lumina dragostei faţă de ceilalţi, m-am servit de cuvinte, ca, prin arta scrisului, să dăruiesc fericire celor ce iubesc mult cărţile.

Creatorul de literatură este un ales, el, dacă pune suflet în ceea ce scrie, mult suflet şi acea scânteie divină ce-l face unic, va crea o operă durabilă.

De ce scriem? Nu din vanitatea de a lăsa un nume pe o carte sau din dorinţa de a culege un strop de nemurire. Nevoia de a scrie este un imbold copleşitor la mulţi creatori de literatură. Ei vor «să se comunice» şi «să comunice» cu alţii, cum afirma Tudor Vianu. Bucuria creaţiei este unică, indescriptibilă, iar satisfacţia scriitorului este şi mai mare, dacă este dublată de bucuria lecturii, de conştiinţa că scrierea sa aduce o stare de fericire în inima si mintea cititorului.. Binecuvântat fie creatorul/creatoare acelei opere! Harul pus în acei creatori care, prin scrisul lor, aduc în lumină idei, sentimente, informaţii, tot ce fascinează spiritul, este de natură divină.

Nu am vrut să se risipească toată frumseţea adunată în mine prin ani şi am scris cărţi de călătorie:. Astfel, orice lector se poate bucura de frumuseţea plaiurilor buzoiene, de peisaje marine sau de minunatele apusuri de soare de la munte, precum şi de magia parcurilor, grădini, de măreţia bisericilor, de atracţia altor monumente, expoziţii, muzee, case memoriale etc.

Voi încheia cu ideea esenţială a creaţiei lui Orfeu, eroul antic, care ajută oamenii să-şi descopere esenţa lor divină, să aspire la nemurire, prin purificare, urmând regulile Byos orphycos. El se identifică mereu cu arta sa, devenind creator universal, imbold şi sursă de inspiraţie pentru alţi scriitori. Ca şi Orfeu, orice artist este un creator care poate schimba lumea, o poate înfrumuseţa şi înzestra cu lumina divină, prin harul ce i-a fost hărăzit de Dumnezeu. El poate trăi la cea mai înaltă tensiune a sufletului care, prin arderi katharsice, va deveni flacăra vie ce va ilumina drumul călătorilor prin artă.

–––––––

* Eseul a primit premiu I la concursul de creaţie literară „Voi sunteţi lumina luminii” publicat în volumul cu acelaşi titlu care a apărut în 2020 la editura „Alchimia cuvântului”, sub egida Ligii scriitorilor, filiala Buzău

Ecaterina CHIFU

25 septembrie 2021

București

Mai citeste

Vasile Bele-DESPRE REVISTA NR 6/2021

despre Dialog Peste Ocean… recenzie *prof Victor Manole

Despre cartea Pasi de catifea

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Revista TIPARITA nr5/2021 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 5 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 15CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

15,00 CAD

QUATRO-Daruieste-i inimii tale bucurie! -in format TIPARIT (softcover)

Cumpara cele PATRU ”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele ‘Pasi de catifea(250 pag)”,”Uneori elefantii zboara”(250 pag) ”Focul din Noi” (240 pag) si ”Binecuvantare si chin”(250 pag) in format electronic si daruieste-i inimii tale bucurie! Comanda acum la pret promotiona,l inainte de lansare, pachetul QUATRO [990 pagini] in format TIPARIT [in valoare de 150 $] la numai 130$!

130,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.