Ajun de Crăciun

245604221_1932050510308688_8464827930841054559_n

Ajun de Crăciun

-Bunicule, când vine Moș Crăciun?

-În nopatea asta dragilor, dar vine numai la copii care au fost cuminți și au avut rezultate bune la școală.

Se făcuse liniște  unde abia se auzea glasul meu printre vocile lor vesele, nu știu de ce dar de câte ori vine Crăciunul, mă năpădesc amintirile copilăriei, poveștile bunicului meu. În fiecare an, eu în același fotoliu, și ei din ce în ce mai mari la picioarele mele obosite de atâta viață prin câtă m-au dus.  Mă uit la pomul din fața mea, un adevărat trofeu al naturii, un brad înalt și împodobit cu de toate, mă întreb cum de le poate ține. Oare de ce l-au încărcat? A rămas atât de puțin din el, din măreția lui. Au atârnat multe globuri, scrisori pentru Moș Crăciun, peteală, și multe beculețe care se aprind și se sting. Stă de câteva zile împodobit, aproape că nu mai are aceiași prospețime, au început să-i cadă și frunzele lui țepoase, toți trec pe lângă el fără să se mai minuneze, acum se așteaptă doar sera de Ajun cînd va veni Moș Crăciun, nu știu ce o să le mai aducă, au de toate. Oare ce o fi în mințile lor, ale copiilor care acum sunt mari, și știu foarte bine povestea Moșului. Cum de au rămas așa de copii în suflet când mai au puțin și sunt, doctori, avocați, profesori? Doamne câtă nevoie avem să rămânem mici. Ca în fiecare an eu trebuie să le spun povestea lui Moș Crăciun. Pentru că nu știu cât voi mai putea să o fac, în seara asta am să le spun o poveste nouă.

-Se făcea că undeva departe trăia un Moș, care era sărac dar avea un suflet bun. Și pentru că trăia printre oameni cu pietate și respect era iubit de toți. Într-o seara în ajun de Crăciun, Moașa Crăciun a făcut pachețele, în fiecare erau felii de cozona, câteva nuci, două mere și câteva bomboane pe care ea le îmbrăcase în hârtie strălucitoare, o sticluță cu vin și o pereche de ciorapi groși împletiși de ea și i-a spus:

-Pune-ți sumanul și du-te pe la casele lor, uite cum stau cu opaițele aprinse de parcă ar aștepta pe cineva să le bată la ușă, să-i bucure. Moșul se duse în tindă să ia sumanul dar spre surprinderea lui sumanul vechi era cârpit și vopsit în roșu. Alături era și căciula lui veche din care nu mai rămăsese decât o bucățică, restul era îmbrăcată în pânză roșie, mănușile și cizemele au scăpat erau așa cum au fost din totdeauna. Se îmbracă, intră să ia pachetele care între timp Moașa Crăciun le pusese în singurul lor sac de iută și-l legase cu o bucată de sfoară roșie și ea. Când a văzut a îmbrățișat-o și i-a spus:

-Ai pus sufletul tău curat și dragostea de oameni și copii în tot ce ai făcut ca să bucuri pe alții. Văd că noi nu mai avem nimic, nici cozonac nici brad. Dar dacă așa vrei tu, așa să fie. Și a luat Moșul sacul în spate și a ieșit să bată pe la porțile vecinilor. Spectacolul nopții cu mii de steluțe care străluceau pe zăpada albă, scârțâitul ei sub cizmele Moșului dar mai ales bucuria cu care se ducea spre ei, l-au premiat văzându-l la ușa lor. Le-a lăsat ce avusese în sac și se întoarce acasă, bucuros nevoie mare.

Când a intrat în casă, a văzut-o pe Moașa Crăciun stând la masa goală, avea fața luminată de lumânarea de pe masă pe care avea o crenguță de brad cu o nucă pe care le privea cu mare bucurie. S-au tras mai aproape de foc și se lăsau încălziți de flăcările care se jucau în cămin aruncând din când în când și scântei care le bucura sufletele pentru spectacolul dat. Când s-a stins focul se pregîteau de culcare când în casă s-a auzit un zgomot înfundat, au alergat la locul de unde venea, cine credeți că era acolo plin de funingine cu sacul și bradul în brațe, amețit?

-Moș Crăciun, tataie…

MPV-Dragostea (1)

Mai citeste:

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Profil Gold: Mara Popescu Vasilca

Pe scurt despre scriitoarea MARA POPESCU-VASILCA

Invitatie la concurs: Gala Artelor la ceas aniversar editia a 3-a- cu participare in revista de colectie nr 8 tiparita

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

DĂRUIEȘTE CA SĂ FII DĂRUIT!

 

oferta 3+1

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.