Ochiul minţii
Autor:GELU DRAGOS
Pic, pic, pic, pic,
Venele slăbite dar însetate de viaţă
Suportă cu stoicism dulceaga durerea;
Bolnavul într-o stare de semiconştienţă
Îşi dă seama că mai mare dar decât Viaţa
E doar jertfa lui Isus pe Crucea Golgotei;
Pic, pic, pic, pic,
Halatele albe te înconjoară cu atenţie,
Stau cu blândeţe şi teamă la capul tău;
Ele ştiu cel mai bine când moartea îţi dă târcoale:
Te lupţi şi tu, se luptă şi ele cu boala, se luptă şi moartea.
Oare venele mai doresc hrană artificială şi de împrumut?!
Pic, pic, pic, pic,
Acum timpul devine din ce în ce mai preţios,
Îţi dai seama ce înseamnă o secundă de viaţă;
Inima lui s-a retras puţin, fiind obosită, mâhnită;
De fapt, chiar eu am ieşit de câteva ori din mine
Dar secundele şi Timpul meu mă doresc înapoi!
Pic, pic, pic, pic,
Gândul îmi zboară acasă la nucul sădit pentru nepoţi,
Doar gândul îmi este pe patul de spital sănătos;
Timpul aici gâfâie din greu ca o locomotivă pe Vaser.
Deodată nu se mai aud picurii perfuziei şi ca niciodată visez.
Vorbesc cu Tine Doamne! Ce putere magică are perfuzia!
Mă rog cam aşa:
– Sunt mort sufleteşte iar perfuziile acum nu-şi au rostul!
De dragul lumii te-am părăsit, dar smulge-mă din braţele ei!
Luminează tot ce-i întunecos, înmoaie ce-i stâncos în inima mea!
Vin târziu Doamne, dar vin la Tine. Vin Doamne la Tine, vin…

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.
55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR