În zece ani ! Autor: Mihaela CD Ce-i azi în zece ani nu va exista Căci ei au vândut întreg apusul Și cerul printre stele nu va mai sta Iar timpul grăbit toarce-și-va fusul Dar noi goliți nu vom mai simți nimic Căci vândutu-ne-am umanitatea Și oricum n-om mai valora vre-un spic Căci ne-am pierdut și … Continuă lectura În zece ani !
Zi: 3 februarie 2022
Împreună-i puterea ce-nvinge mereu!
Împreună-i puterea ce-nvinge mereu! Autor Corina Vlad Suntem tranzienți între cer cer și pământ, Tot ce avem e dar din cuvânt, Simțirea-i făclia din lacrima cursă, Demni s-o păstrăm peste prigoane aprinsă. Să nu lăsăm timpul să treacă-n neștire, Secundei să-i dăm cuvenita cinstire, Prin haos s-alegem să trecem uniți, Cu toții suntem de-o … Continuă lectura Împreună-i puterea ce-nvinge mereu!
Mara Popescu Vasilca – Dinu-Paula împlinire târzie
Mara Popescu Vasilca -fragment din Romanul Paula împlinire târzie Dinu Gândurile sunt foarte dureroase, încearcă deși au trecut aproape patruzeci de ani să-l îndepărteze din minte. Era a doua noapte în care plângea. Nu mai avea lacrimi... Sau ceva se îndepărta în mintea ei. Îşi aminti chipul lui din ziua în care îi lăsase … Continuă lectura Mara Popescu Vasilca – Dinu-Paula împlinire târzie
Iluzii
Iluzii Autor: Mioara Hususan Singură, te caut în freamătul nopții în acorduri nesfârșite printre poeme. Uneori poposești printre filele nescrise încercând să-mi lași zâmbetul tău. Ești așa cum imaginația mea te-a desenat pe un petic de cer. Prea falnic pentru a te opri din zborul tău egoist… Mai citeste: Invitatie la concurs: Gala Artelor la … Continuă lectura Iluzii
We Are All Canadian Truckers Now!
We Are All Canadian Truckers Now! Author: Ron Paul We all remember where we were when the Berlin Wall came down. While it may have seemed that communist rule would go on forever, when the people decided that they had enough suddenly the wall fell. Just like that. Thus it is after … Continuă lectura We Are All Canadian Truckers Now!