romanul FLOAREA DE CÂMP de Aurelia Oancă- cap 6

169790758_207852677338336_3379166562410040424_n

FLOAREA DE CÂMP

Autor: Aurelia Oancă

CAP. 6 Dezastrul

După ce ne-am mai liniștit puțin, am realizat grozăvia faptei noastre. Ce se va întâmpla după asta? Care va fi viața mea de acum înainte? Ori câte întrebări mi-aș fi pus, răspunsul era unul singur: am făcut-o.

El s-a ridicat, s-a aranjat, m-a sărutat încă o dată, apoi a ieșit din încăpere, tiptil precum intrase. Eu am mai zăbovit puțin, apoi m-am aranjat și am ieșit în curte, unde era amenajat cortul uriaș pentru invitații la cele două nunți. Eram necăjită într-un fel, dar fericită într-altul. Parcă mă simțeam mai puternică, mai sigură pe mine.

După câteva clipe de căutare, i-am zărit pe unchiul și pe mătușa. Am pornit-o agale spre ei, dar cu gândul la altcineva. Mă cutremuram gândindu-mă la ceea ce făcusem, de aceea aveam nevoie de familia mea, de protecția ei. Curajul ce-l avusesem la ieșirea din cameră m-a părăsit, lăsând locul fricii.

Când m-am așezat lângă mătușa, am ridicat ochii spre locul unde știam că este iubitul meu. A fost ușor să-l găsesc în mulțime, deoarece el stătea în picioare, urmărindu-mă cu privirea. Mi-a zâmbit și eu i-am răspuns. Acel răspuns însă a fost interceptat și de mama lui. Săgețile otrăvite din ochii ei, m-au rănit din nou. Am cuprins-o de braț pe mătușa mea și mi-am rezemat fruntea de umărul ei.

-Ce-i cu tine, Kati dragă?

-Nimic, mătușă. Sunt doar puțin obosită.

-Am mai auzit eu asemenea povești. Crezi că eu nu am ochi?

-Nu sunt povești, mătușă dragă.

-Draga mea, încă de la biserică am văzut cum îți arunca ocheade răutăcioase.

-Cine?

-Ei cine? Mama lui Elek!

-Ai dreptate mătușă. Se uită atât de crunt la mine, încât mă ia cu leșin.

-Fii tare, draga mea. Poartă-te demn, doar ești la nunta fratelui și a verișorului tău.

-Voi încerca, deși mi-e foarte greu.

-Știu, dar nu ai încotro.

-Este adevărat. Am să mă străduiesc.

-Așa te vreau, draga mea.

Am mai stat o bucată de vreme, rezemată de umărul mătușii, apoi am închis ochii și m-am gândit la mama. De-ar fi aici cu noi, dacă m-ar mângâia pe obraz, aș fi poate, mult mai puternică. Gândurile mele au pornit să o caute pe mama, ca să-mi găsesc alinarea. O mână caldă, așezată pe umărul meu m-a trezit din visare. Când l-am văzut pe Elek, am înlemnit. N-am mai putut scoate un sunet.

-Îmi permite-ți să dansez cu nepoata dumneavoastră?

-Da, a răspuns unchiul.

-Vă mulțumesc, a răspuns trăgându-mă de mână spre el.

Nu știu cum am ajuns la locul amenajat pentru dans și nici nu știu cum am început să dansez. Parcă era altă ființă, nu eu. Iubitul meu mă privea cu dragoste, mă strângea la pieptul său, dar eu parcă eram de gheață. Simțeam un tremur ciudat, o răceală neplăcută în tot trupul. Parcă presimțeam ceva rău. Elek m-a tras la o parte, mai înspre marginea ringului de dans și m-a întrebat:

-Ce-i cu tine? Te miști ca un butuc.

-Așa mă și simt.

-Dar de ce? Nu mă mai iubești?

-O, ba da. Te iubesc mai mult decât pe oricine de pe lumea asta.

-Mai mult decât pe Victor? mă întrebă el mândru de sine.

-Mai mult. Pe el îl iubesc ca pe un frate, pe tine te iubesc cu sufletul și cu trupul.

-Și eu te iubesc, scumpa mea. Acum te rog, calmează-te.

-Aș vrea, dar nu prea pot.

-De ce? Ce ți s-a întâmplat?

-Eu n-aș întreba în locul tău. Dar mai este ceva în plus.

-Ce anume?

-Mama ta. Nu mă vrea, nu mă are la inimă.

-De unde știi tu asta?

-Din privirile ei. Ochii nu mint niciodată.

-Poate că te-ai înșelat. Mama nu este așa cum crezi tu.

-Dacă nu este așa, atunci te rog să-mi spui, ai discutat cu ea despre noi?

-Am încercat, dar…

-Dar nu ai reușit, pentru că nu mă vrea.

-Și dacă nu te vrea, eu tot te iubesc și am să mă însor cu tine.

-Ești sigur de ceea ce spui?

-Foarte sigur. Sunt bărbat în toată firea și știu ce vreau.

-Până acum am observat acest lucru, dar ce va fi mai încolo?

-Va fi bine, asta va fi.

În acel moment, am simțit o mână puternică apucându-mă de braț și trăgându-mă cu furie spre un loc mai ferit de ochii lumii. A înghețat sângele în mine. Știam cui aparține acea mână, fără ca să mă uit spre ea. Elek rămase locului, ca trăsnit. Nu mai putea scoate un sunet. Eu priveam disperată înspre el, dar totul a fost în zadar.

-Să-l lași în pace pe feciorul meu, ai înțeles!

-Dar noi ne iubim foarte mult.

-Puțin îmi pasă mie de iubirea voastră! Tu nu ești pentru el!

-De ce n-aș fi? am întrebat-o eu cu o hotărâre și un curaj, pe care nu știam că-l am, până în acel moment.

-Pentru că ești o sărăntoacă, ai înțeles?!

-Nu asta contează!

-Poate pentru tine, dar pentru noi contează.

-Elek m-a cerut de nevastă, am spus eu ridicându-mi fruntea și smulgându-mi brațul din strânsoarea mâinii ei.

-Ce?! Ești nebună!

-Absolut de loc. Întrebați-l și pe el.

-Asta am să și fac. Vino aici băiete!

-Da mamă, răspunse el cu un glas de cățeluș fricos și speriat, care mă înspăimântă.

-Ai cerut-o de soție?!

-Nu chiar…Am bătut doar niște apropouri.

-Elek!! Am strigat eu cu disperare. Nu poți minți în halul acesta!

-Nu mint. Îmi ești dragă, dar până la căsătorie este cale lungă.

În acel moment am simțit că se rupe sufletul în mine. Am privit-o în ochi pe mama lui cu o dârzenie și cu o demnitate, parcă mai presus de mine. Mi-am frecat puțin fața ca să-mi revin, apoi i-am spus:

-Nu am nevoie de fiul dumneavoastră. Faceți ce vreți cu el.

-Ce-i cu aerele astea, domnișoară?

-Nu sunt aere. Nu mai am nevoie de un laș mincinos ca și el!

-Ai grijă cum vorbești!

-Că altfel ce? Și mai vreau să vă spun ceva!

-Ce anume?

-Cărați-vă de aici. Este nunta fratelui meu și nu sunteți bineveniți aici, ați înțeles?!

-Nu suntem invitații tăi, așa că vom rămâne, domnișoară!

-De fapt, n-aveți decât. Pentru mine tot nu mai existați.

M-am răsucit pe un călcâi și am luat-o bățoasă spre casă. Abia așteptam să ajung în cămăruța mea, să fiu singură cu mine. O furie greu de imaginat, m-a cuprins când am pătruns în încăpere. Încă mai simțeam mirosul lui în cameră, pe așternuturi, peste tot. Când am mai văzut și petele de sânge de pe cearceaf, am simțit că înnebunesc. Am smuls cearceaful de pe pat, l-am făcut bucățele, apoi am luat perna pe care-și pusese el capul și am sfâșiat-o și pe ea. Lacrimile parcă se încăpățânau să rămână la locul lor. Furia nu le lăsa să iasă.

Răvășită, chinuită și obosită, m-am prăbușit peste bucățile de material rupt. Am stat cu ochii închiși o bună bucată de vreme, apoi am simțit o mângâiere tandră pe cap. Pentru moment am crezut că este Elek, dar în încăpere nu era nimeni. Sufletul meu a reacționat. El a recunoscut-o pe mama. În acea clipă, șuvoiul de lacrimi a țâșnit din ochii mei, aducându-mi alinare.

M-au prins zorile plângând peste bucățile de material de pe podea. Frântă de durere și de nesomn, am adunat peticele rupte, le-am legat într-o grămăjoară și le-am ascuns sub pat. Nu voiam să le vadă mătușa. Apoi, încet ca o nălucă, am luat din dulap alte așternuturi, mi-am aranjat patul și m-am întins pe el, căutându-mi liniștea.

Trei bătăi în ușă m-au trezit din visare. Era fratele meu împreună cu lulia. Au venit să-și ia rămas bun, ei urmând să locuiască în casa părinților luliei. S-au speriat când m-au văzut.

-Ce-i cu tine, m-a întrebat Victor?

-Nu-i nimic. Ce să fie?

-Arăți ca dracul.

-Așa mă și simt.

-Te-ai certat cu Elek?

-Și cu el și cu mama lui.

-Cu mama lui?! Dar ce-ai avut cu ea?

-Nu eu, ci ea a avut cu mine.

-Înțeleg. Îmi pare rău pentru tine, pentru voi.

-Nu pentru noi. Numai pentru mine. El este un laș, un mincinos, un om total lipsit de caracter.

-Dar nu părea așa!

-Nu părea, dar mi-a demonstrat asta în fața mamei lui.

-Atunci mai bine că ai scăpat de el.

-Ușor de zis. Acum gata. Hai, plecați și fiți fericiți, măcar voi.

Am închis ușa în urma lor și am continuat cu ceea ce începusem. Simțeam că mi se rupe sufletul, că totul în mine se transformă în mii de fărâme. Acesta a fost sfârșitul marii mele iubiri, iubire, obiect de porțelan. Când l-ai scăpat din mâini și s-a izbit de piatra rece, s-a transformat în mii de fărâme.

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.