romanul FLOAREA DE CÂMP de Aurelia Oancă- cap 7

169790758_207852677338336_3379166562410040424_n

FLOAREA DE CÂMP

Autor: Aurelia Oancă

CAP 7. Întâlnirea cu Ana

A venit și iarna, cu gerul și zăpada rece așternută peste tot. Iarnă era și în sufletul meu. O iarnă din care nu prea știam cum am să ies.

Când am constatat că nu mai sunt singură pe lume, că în interiorul meu creștea o nouă viață, am simțit că înnebunesc. În loc să mă bucure acest lucru, m-a dărâmat. Gândurile mele alergau ca nebunele, de la o întrebare la alta. Nici măcar nu puteam să-mi închipui ce va urma. Care va fi soarta mea de acum înainte? Nu știam cum și ce să le spun, unchiului și mătușii. Eram atât de disperată, încât îmi treceau prin minte, tot felul de gânduri negre.

Într-o noapte am visat-o pe mama. A venit la mine și m-a mângâiat pe frunte, spunându-mi:

  • Nu fii tristă, fetița mea. Totul va fi bine. Fii tare și curajoasă.
  • Cum să fiu, mama mea dragă?
  • Viața este grea, și a ta va fi și mai grea, dar trebuie să fii tare.
  • Nu pot fără tine alături. Simt că mă prăbușesc.
  • Vei putea, ai să vezi. Și nu-ți fie teamă, voi veghea asupra ta.
  • Îți mulțumesc din suflet, mama mea dragă. Dar te rog nu pleca!
  • Trebuie să plec. Mă așteaptă tatăl tău.

M-am trezit cu fața udă de lacrimi.

Doamne, cât îmi lipsea mama. Nu s-ar fi întâmplat toate aceste lucruri, dacă ea mi-ar fi fost alături. Aveam nevoie de dragoste și m-am lăsat copleșită în totalitate de dragostea unui om, care nu merita nici măcar să-i adresez o privire. Acum însă, este prea târziu. Dragostea pentru el, amestecată cu ură, îmi sfâșie sufletul. Și pe lângă toate acestea, voi fi și mamă.

Pentru moment, nu am spus nimănui nimic. Căutam momentul potrivit pentru toată lumea. Căutam în mine puterea de a o face, dar cu fiecare zi care trecea, simțeam că este tot mai greu. Mintea mea nu mai găsea portița potrivită, cuvintele nu mai știau ce au de făcut. Totul părea închis într-un spațiu fără ieșire.

Iarna a trecut cumva. Hainele groase ascundeau ceea ce urma să se vadă foarte bine odată cu sosirea primăverii. Trezirea naturii la viață, a arătat celor din jur și noua viață ce creștea în mine. Au observat, dar parcă toți se făceau că nu văd. Doar comportarea le era din ce în ce mai rece, mai distantă. Mătușa însă, a avut mai mult curaj decât noi toți, și într-o zi m-a întrebat:

  • Kati, în câte luni ești?
  • În cinci, pe-a șasea.
  • Și de ce nu ne-ai spus nimic?
  • N-am putut, n-am avut curaj. Și oricum nu s-ar fi rezolvat nimic.
  • Poate că da, poate că nu, dar am fi fost alături de tine.
  • Mi-ar fi prins bine să știu acest lucru, n-aș fi suferit atât de mult.
  • Și acum ce-ai să faci, fata mea?
  • Nu știu. Știu doar atât că mi-e cumplit de rușine.
  • Cu rușinea nu rezolvi mare lucru. Uite ce vom face. Vei merge la o soră de-a mea, care locuiește lângă Szeged.
  • Și ce-am să fac acolo?
  • Tot ce ai făcut și aici. Fii liniștită, este o femeie bună.
  • Îți mulțumesc, mătușă dragă.
  • Nu ai pentru ce. După naștere, vom mai vedea ce vom face.

Am plecat cu strângere de inimă, împreună cu mătușa. I-am mulțumit în gând că nu m-a certat, că nu m-a luat la întrebări. Probabil știa că așa s-ar fi întâmplat oricum. Eu eram foarte îndrăgostită, el era craiul satului și mai ales bogatul satului. Asta îi asigura din start, un statut de privilegiat în ochii multor oameni. Eu aș fi fost cea acuzată, s-ar fi spus am vrut să pun mâna pe el, pe averea lui. Nimeni n-ar fi crezut că eu îl iubisem cu adevărat și că avusesem încredere în promisiunile lui. Acum însă, nu mai conta. Eram singură și cu rodul iubirii în pântece.

Începuse și războiul de ceva vreme. Oamenii erau din ce în ce mai speriați, mai îngroziți când auzeau despre ororile lui.

Sora mătușii, mă primise fără prea multe întrebări. Era puțin mai în vârstă decât mătușa. Avea un picior bolnav și din această cauză, se descurca foarte greu singură. Pe undeva, cred că s-a bucurat de venirea mea. Avea nevoie de ajutor.

După ce m-am instalat într-o încăpere cu geamurile spre curte, mi-am luat la revedere de la mătușa, încercând să mă acomodez cu noua mea casă. Era puțin mai mare decât cea de la unchiul meu și era frumos aranjată. Am încercat s-o fac mai intimă, aranjându-mi amintirile cât mai la vedere. Pentru moment a fost un lucru bun pentru mine.

Mai târziu, sora mătușii, tanti Agneș, a venit la mine și m-a întrebat dacă sunt bine?

  • Da, mulțumesc pentru întrebare.
  • Mi-a spus sora mea despre necazul tău. Fii liniștită, totul va fi bine.
  • Sper din tot sufletul și vă mulțumesc încă o dată pentru primire.
  • Nu ai pentru ce. După ce termini, vino să ne așezăm la masă. Sunt sigură că ți-e foame.
  • Este adevărat. Dar mătușa de ce nu a rămas la masă?
  • S-a grăbit să prindă trenul. Știi cum stau lucrurile în zilele noastre.
  • Știu. Și eu sunt îngrijorată pentru ei.
  • Acum gândește-te la tine și la puiul tău.
  • Mă gândesc și la el, dar îi am și pe ei. Mă iubesc și m-au ajutat, au fost alături de mine.

M-a bucurat foarte mult primirea doamnei Agneș. După cină, am fost altă persoană. Stomacul plin, parcă îți dă putere, încredere. Ascultându-i povestea vieții, am simțit-o mai aproape de mine. Aveam nevoie de asta. Urmau luni tot mai grele pentru mine și îmi făcea bine această siguranță. Veștile despre cei care-și pierdeau viețile pe front, făceau ca totul să fie și mai trist.

A doua zi, mi-am intrat în rol, ajutând-o cât de mult puteam. S-a bucurat mult de prezența mea acolo. Nu mai era singură și era și ajutată.

Zilele s-au scurs destul de repede, iar eu și cu puiul meu, eram din ce în ce mai liniștiți. Abia acum realizam cu adevărat, că se apropia momentul în care aveam să devin, mamă. Dragostea mea pentru cel care urma să se nască, era tot mai mare, cu fiecare clipă care trecea. Nu mă mai preocupa părerea lumii, nu mă mai preocupa soarta și părerea lui Elek. Îmi era foarte dor de Victor, dar mă liniștea gândul că era fericit. Unchiul și mătușa mai veneau din când în când, ne aduceau una-alta și se interesau de soarta noastră.

Pe la începutul lunii iunie, unchiul a venit însoțit de Victor. Nu pot descrie în cuvinte bucuria de a-l revedea pe fratele meu. Știind ce urmează, mi-a făcut un leagăn frumos. Mătușa mi-a trimis pernă, hăinuțe, scutece și tot ce-mi mai trebuia. Am plâns la vederea acelor lucrușoare mici și drăgălașe. Văzându-mă și știind ce este în sufletul meu, Victor a venit și m-a îmbrățișat.

  • Sora mea dragă, nu mai plânge. Totul se va aranja, vei vedea!
  • Știu, dragul meu. Mi-am imaginat puiul meu mic, în acele hăinuțe, atâta tot.

Unchiul văzându-ne, ne-a sugerat să ne retragem în camera mea, ca să putem povesti unul cu altul, ca pe vremuri. Asta am așteptat și noi, din tot sufletul.

L-am rugat pe Victor să ia loc, în camera aranjată acum, după gustul meu.

  • Este frumos la tine.
  • Și mie îmi place. Uite, aici am să pun leagănul făcut de tine. Apropo, îți mulțumesc pentru el.
  • N-ai pentru ce. Le-am făcut la fel.
  • Ce ai făcut la fel?
  • Legănelele. Și noi așteptăm barza.
  • Hai serios?! N-am știut!
  • Știu. lulia a vrut să-ți facem o surpriză, dar între timp tu ai plecat, iar eu m-am luat cu treburile și am uitat.
  • Nu-i nimic. Când trebuie să nască?

-La sfârșitul lui iulie sau începutul lui august.

  • Deci vom avea copiii născuți în același an.
  • Dar despre Elek, nu mă întrebi?
  • Nu, și nici nu știu ce te-aș putea întreba.
  • M-a întrebat despre tine. A spus că ar vrea să-l ierți, că te iubește, etc. etc.
  • Sper că nu i-ai spus că sunt însărcinată?!
  • Nu i-am spus eu, dar a aflat totuși de undeva.
  • Ce mă fac acum? Știe unde sunt?
  • Nu știe. Acest lucru am reușit să-l păstrăm secret.
  • Să nici nu-i spui. Nu vreau să mai facă parte din viața mea, din viața noastră.

-Te cred. Dar ia spune-mi, tu ce-ți dorești?

  • Orice, numai să fie sănătos.
  • lulia îți transmite și ea, salutările ei.

-Vă mulțumesc, și să-i spui că o iubesc la fel de mult ca și pe tine.

  • Am să-i spun. Să știi că și ea este foarte supărată pe Elek.

-Te cred, dar te rog, spune-i să nu mă trădeze.

  • Fii liniștită. Nu i-ar spune pentru nimic în lume, mai ales că acum, și părinții lui sunt înnebuniți.
  • De ce ar fi?
  • Cum, de ce? Au constatat că au un băiat cam neascultător și asta le-a cam stricat imaginea în sat.
  • Mare lucru. Eu sunt cea care poartă povara acestei greșeli!
  • Este adevărat, dar să știi că acum nicio fată nu mai vrea să se mărite cu el.
  • O merită, și părinții lui la fel.
  • Am auzit că-i caută mireasă, prin alte sate.
  • Să fie sănătoși. Pe mine nu mă mai interesează.
  • Foarte bine faci. Acum, gândește-te la tine și la puiul tău.
  • Asta am să și fac. Mai am câteva zile și mă întâlnesc cu el.
  • Să ne anunți! De fapt, voi veni cu unchiul și cu mătușa, pe la începutul lunii viitoare.
  • Atunci vom fi mai mulți. Abia aștept, mă simt atât de greoaie.
  • Așa este și Iulia. Câteodată, ne gândim că ar putea fi gemeni.
  • Doamne, la asta nu m-am gândit. Uită-te la mine, sunt cât o casă.
  • Nu te mai neliniști. Ce va fi, va fi. Să fiți bine și sănătoși.

După plecarea lui Victor, am rămas cu o mulțime de gânduri și cu un gol imens în suflet. Îmi lipsea fratele meu, dar nu aveam ce face. Viața lui era lângă Iulia și lângă copilul lor.

Zilele s-au scurs una după alta, fără prea multe probleme. Într-o seară însă, era pe 28 iunie 1940, am simțit niște înțepături dureroase sub burtă. M-am speriat puțin, dar am devenit foarte atentă în același timp. Durerile au devenit din ce în ce mai dese și mai puternice. Mi-am dat seama că a sosit momentul întâlnirii cu puiul meu, așa că am bătut la ușa doamnei Agneș. Se culcase deja, dar eu nu puteam aștepta. S-a trezit speriată, dar când m-a văzut desfigurată de durere, a înțeles ce se întâmplă. S-a îmbrăcat rapid și a bătut la poarta vecinilor, cerându-le ajutorul. Fiul acestora a plecat în mare grabă, s-o aducă pe moașa satului.

Între timp, doamna Agneș, a pus apă în niște oale mari, a aprins focul și a pregătit tot ce trebuia pentru un asemenea eveniment. Moașa a venit destul de repede, dar mie mi s-a părut o veșnicie. Abia mai puteam suporta durerile. Mă plimbam de colo-colo, apoi când venea valul cel puternic, îngenuncheam, chircindu-mă și ținându-mi burta în brațe. Era îngrozitor. La un moment dat, am simțit un lichid cald, prelingându-mi-se pe picioare. Acesta a fost semnul că începe nașterea. Moașa m-a ajutat să mă așez pe pat și a rugat-o pe doamna Agneș, să mă țină de mâini, când voi avea nevoie.

Durerile au devenit mai puternice și continue. Nu mai aveam pauză de respiro între ele. Mi se părea că mi-a venit sfârșitul. Nu a fost așa. Toate femeile trec prin asta când aduc pe lume prunci. Când moașa a observat că mă pregătesc să dau viață durerii mele, m-a ajutat și mi-a spus ce am de făcut. O auzeam, dar vocea parcă îi venea din altă lume.

După eforturi mari, și din partea mea și celor două femei care mă ajutaseră, s-a născut puiul meu, mai bine zis, fetița mea. În sufletul meu, îmi dorisem să fie fată, dar important era să fie sănătos, orice ar fi fost. Epuizată, sfârșită, mă simțeam de parcă eram pe altă lume. Durerile cele cumplite au încetat, iar eu aveam senzația că sunt un sac din care s-a scos umplutura. Un somn greu îmi dădea târcoale, dar vocea pițigăiată a fetiței mele m-a trezit la realitate, m-a adus cu picioarele pe pământ. Am privit-o cu dragoste și mi-am spus în gând: sunt mamă. Sunt mamă.

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.