romanul FLOAREA DE CÂMP de Aurelia Oancă- cap 11

169790758_207852677338336_3379166562410040424_n

FLOAREA DE CÂMP

Autor: Aurelia Oancă

CAP. 11 Mihai

M-am apropiat de fereastră. Era o noapte destul de liniștită. Am încercat să privesc stelele, căutându-mi părinții printre ele, dar erau bine ascunse de fulgii de zăpadă, care dansau coborând de undeva de sus. Apoi, se așterneau într-un covor imaculat, peste pământul cu răni deschise, din cauza războiului. Covorul alb se întindea și acoperea din ce în ce mai bine, transformând curtea, strada, împrejurimile, într-un peisaj de basm. Cât de frumos era acum totul și câtă urâțenie acopereau fulgii dantelați și jucăuși.

Gândurile mele au început să zburde și ele, precum bucățile albe de puf rece și în câteva secunde au ajuns la Tompa, la unchiul și la mătușa, la Victor și la lulia. Oare ce mai fac ei? Nu am primit de multă vreme nicio veste de la ei. Oare gândurile mele vor ajunge la ei, pentru a le transmite urările mele de bine? Greu de spus.

Un zgomot ușor de apăsare de clanță a ușii, m-a adus din nou în căsuța mea, alături de fetița mea. Mihai, în culmea fericirii, s-a repezit din nou la mine și m-a îmbrățișat,

sărutându-mă apoi pătimaș. Am stat lipită de el, acceptându-l, primindu-i sărutările, îmbrățișarea, iubirea.

Simțeam cum rana sufletului meu se acoperă cu un văl fin, ușor și dulce, vălul uitării. Aveam nevoie de asta. Acum parcă eram alt om, mă simțeam mai ușoară. Bolovanul care parcă-mi era legat de picioare, a dispărut, m-a eliberat. Îmi era bine. Pe Mihai îl vedeam cu alți ochi, parcă acum îl descopeream. Mi-am lăsat și eu sufletul, inima, trupul să-l cunoască.

După câteva minute de fericire, un plâns subțirel și somnoros, ne-a trezit din beatitudine. A venit la momentul potrivit, altfel Mihai cred că ar fi încercat să mă ducă mai departe pe tărâmul iubirii, iar eu l-aș fi urmat. Am obosit de atâta durere și deznădejde și poate că aș fi mers alături de el până la capăt.

M-a bucurat însă intervenția fetiței mele, pentru că trebuia să-mi revin, să-mi analizez sentimentele. Sunt tânără și focul năvalnic ce a stat ascuns atâta vreme, poate că m-ar fi împins să duc totul până la final. Am luat-o în brațe, am mângâiat-o și am sărutat-o, mulțumindu-i din suflet în același timp pentru intervenția ei divină.

Și Mihai și-a revenit din asaltul cailor nărăvași din trupul său, încercând să se aranjeze puțin. Când și-a dat seama că era să facem amândoi o greșeală, și-a cerut scuze și s-a retras în liniște, promițându-mi că va reveni a doua zi, pentru a ne plimba împreună cu Ana.

Am închis ușa în urma lui, rămânând nemișcată câteva clipe. Tot Ana a fost cea care m-a trezit din visare. Scumpa mea fetiță. Parcă știa că acum, ea era cea care trebuia să-mi poarte de grijă. S-a lipit de obrazul meu și a căscat somnoroasă. Era atât de dulce această invitație la somn, la visare, la odihnă. Odihna sufletului și a trupului, odihna gândurilor și a sentimentelor. Totul trebuia să devină o mare liniștită, precum era covorul alb de afară. Doar pașii lui Mihai lăsaseră urme pe el, la fel ca și în mintea mea.

Ana a adormit cuibărită în brațele mele, iar eu stăteam nemișcată ca o sculptură antică, încercând să nu-i tulbur somnul nici cu cea mai neînsemnată mișcare. Am stat așa ore în șir, dar somnul refuza să-mi închidă ochii. Aveam în față scena îmbrățișării, a sărutului. Mă întrebam dacă nu cumva fac o greșeală? Unde să găsesc răspuns la întrebările mele? Într-un târziu am adormit totuși. Gândurile mele au obosit să mă tot chinuie, plecând și ele spre alte locuri, spre alte suflete.

Dimineața liniștită de An Nou, m-a trezit ușor, cu o rază de lumină furișată printre genele mele. Când am încercat să mă ridic de lângă comoara mea, am constatat că eram țeapănă, amorțită de acea nemișcare profundă și dulce în același timp. Ea dormea încă în brațele mele, ghemuită ca un covrig. Am acoperit-o și am încercat să mă ridic ușor și să aprind focul. S-a făcut destul de frig, mai ales că focul se stinsese demult.

A deschis și ea ochișorii, după ce s-a încălzit puțin în casă. Parcă a știut că nu are voie să coboare din pat, până nu era destul de cald în casă. Mi-a zâmbit cu ochișorii pe jumătate închiși, încercând parcă să-și ridice pleoapele cu firicelele fine ale zâmbetului ei, legate de gene.

  • Cum ai dormit, odorul mamei?
  • .., bi…, mi-a răspuns ea, zâmbindu-mi în continuare.
  • Hai să te îmbrace mama, apoi spălăm fățica și stăm frumos la masă.
  • Da, da, da, a fost răspunsul ei, însoțit de aplauze.

După ce ne-am aranjat și am alungat somnul, ne-am așezat la masă. Nici nu am apucat să gustăm ceva, când ne-au spulberat pacea niște bătăi în ușă.

  • Kati! Kati! strigă domnul Kovacs.
  • Ce s-a întâmplat, l-am întrebat eu, deschizând în grabă ușa?
  • Nu mare lucru, draga mea. Voiam doar să luăm micul dejun de Anul Nou, împreună cu voi. Îmbrăcați-vă și haideți repede la masă.
  • Imediat, i-am răspuns eu, în timp ce căutam hăinuțele groase ale fetiței mele.

Eu mi-am pus un șal mare pe spate și cu micuța mea în brațe, am intrat în casa mare, unde ne aștepta doamna Katalin.

  • Haide-ți, faceți-vă comode și așezați-vă la masă. Nu-mi mai place fără voi.
  • Și noi ne simțim bine aici, dar nu am vrea să abuzăm.
  • Cum adică să abuzați?! Aici este și casa ta, și locul tău de muncă.

Mi-a făcut bine această remarcă. Astfel, simțeam că aparțin și eu unei familii, că am și eu rostul meu pe lumea asta. După ce am luat micul dejun și am strâns masa, mă gândeam că ar trebui să-i informez că va veni Mihai, să ne scoată la plimbare. Neliniștea mea nu i-a scăpat ochilor iscoditori ai doamnei Katalin. S-a apropiat de mine și mi-a pus mâna pe umăr, întrebându-mă în șoaptă:

  • De ce ești agitată?
  • Eu?! Nu sunt agitată am răspuns eu, tresărind ca și un copil prins asupra faptei.
  • Pe mine nu mă poți păcăli, Kati dragă.
  • Știu, și nici nu vreau acest lucru, dar nu știam cum să vă spun.
  • Ce să ne spui? interveni domnul Kovacs cu au aer șmecheresc pe figură. Că vine Mihai să te scoată la plimbare?
  • Da, am răspuns eu cu o privire de om nedumerit.
  • Nu te speria! Mihai ne-a cerut voie încă de ieri, așa că fii liniștită.
  • Uf! Mi-ați luat o piatră de pe inimă.
  • Va veni în curând, așa că du-te și pregătește-te.

Am luat fetița în brațe, vrând s-o îmbrac, dar doamna Katalin a venit spre mine zâmbind:

  • Lasă fetița cu noi. Veți avea multe de discutat și mai este și frig afară. Îi va fi mult mai bine cu noi.
  • Vă mulțumesc încă o dată. Sunteți cei mai buni oameni pe care i-am întâlnit, de la moartea părinților mei.

M-au privit cu lacrimi în ochi, apoi mi-au arătat ceasul. Trebuia să mă grăbesc.

Abia am reușit să mă îmbrac și să mă aranjez puțin, când am auzit bătăi în ușă. Am deschis și l-am poftit înăuntru.

  • Mulțumesc draga mea. Te rog să stăm numai puțin, până mă încălzesc, apoi plecăm.

Să te îmbraci bine, pentru că este cam frig afară. Dar Ana unde este?

  • La familia Kovacs. S-au oferit să aibă grijă de ea, ca noi să putem povesti în liniște.
  • Să nu mă crezi un om rău, dar mă bucur pentru asta.

L-am privit, aruncându-i niște săgeți de furie, înroșindu-mă toată.

  • Nu mă înțelege greșit, te rog! Este frig afară și n-o putem lua cu noi oriunde!
  • Cum adică, oriunde?
  • Păi, voiam să te invit la cinematograf, să vedem un film. Încă este liniștea de Anul Nou, așa că putem vedea un film.
  • Te iert, dar să știi că pentru mine este mai importantă fetița.
  • Știu, dar și tu ai dreptul la viață. Când ai fost ultima dată la un film?
  • De fapt, eu nu am fost niciodată la film. Așa s-au învârtit lucrurile în viața mea, încât nu am reușit să văd vreun film.
  • Ei vezi?! Cu atât mai mult. Și acum, cu războiul, nu știu dacă vom mai vedea în grabă vreunul. Trebuie să profităm.
  • Bine, bine. Acum haide, nu vreau să lipsesc foarte mult.
  • Am înțeles, să trăiți! a răspuns Mihai râzând.

Ne-am plimbat, mai bine zis ne-am grăbit până la cinematograf. Frigul de afară nu ne permitea plimbarea. Mihai m-a luat de mână și m-a ținut strâns lângă el. Îmi făcea bine acest lucru, din toate punctele de vedere. Căldura trupului său, mă pătrundea prin degetele cuprinse în mâna lui puternică. După câteva minute de alergat prin frig, am ajuns la cinematograf. Mihai m-a condus în apropierea unui afiș uriaș, apoi s-a îndreptat spre casa de bilete.

Totul era fascinant pentru mine. Acele afișe cu actorii frumoși care jucau în filme, coloanele uriașe care sprijineau tavanul, candelabrele deosobite cu ornamente care răspândeau lumina becurilor în culorile curcubeului, totul mi se părea magnific. Mihai cumpărase deja biletele și se apropiase de mine.

  • Haide draga mea, îmi spuse el, luându-mă de braț și conducându-mă spre intrare. Avem bilete la lojă.
  • Bine, i-am răspuns eu urmându-l și privind ca un pui speriat, în toate direcțiile.

Am ajuns în loja noastră, unde mai erau doi tineri. Ne-am așezat așteptând începerea filmului. Când s-au stins luminile, l-am prins pe Mihai de mână, tremurând. Nu știam ce se va întâmpla cu mine. El m-a cuprins cu brațul său, șoptindu-mi la ureche să mă liniștesc. După câteva clipe au apărut imaginile pe ecran. Eu le urmăream fascinată. La început nu mi-am dat seama că nu înțeleg nimic. Abia după ce m-am liniștit puțin, am observat titrarea și am început să citesc.

Mihai se uita mai mult la mine decât la ecran. După o bucată de vreme s-a apropiat de obrazul meu și m-a sărutat. Am reacționat puțin cam violent, tresărind și privindu-l ciudat. Mi-a făcut semn cu degetul să nu fac gălăgie, apoi s-a apropiat de mine, încercând să mă calmeze. Așa am stat până la terminarea filmului.

În drum spre casă, parcă nu-mi mai găseam cuvintele. Aveam în fața ochilor imagini din film, trăiam cu eroii povestea lor de dragoste. Mihai mă privi, apoi mă întrebă neliniștit:

  • Nu ți-a plăcut filmul?
  • Ba da, ba da. Mi-a plăcut foarte mult, i-am răspuns eu luându-l la braț.
  • Atunci, ce-i cu fața asta? De ce nu scoți un cuvânt?
  • Încă nu-mi pot reveni. O mai am în fața ochilor pe Rebecca.
  • Ai să te obișnuiești cu asta. A fost doar o poveste frumoasă.
  • Este adevărat, dar eu încă nu mă pot desprinde de acele imagini, de povestea lor.

Așa ar putea fi și povestea noastră, îmi spuse Mihai.

  • Da, ar putea fi, numai că…
  • Numai că, ce?
  • Vezi tu Mihai, eu nu sunt nici atât de frumoasă, nici atât de bogată și mai am și un copil.

-Copilul nu-ți strică frumusețea, iar bogăția nu mai contează.

-Cum să nu conteze?! De aceea nu am fost bună pentru Elek!

Atât am reușit să spun. Plânsul violent și amintirile crude m-au doborât. Bietul Mihai, nici nu mai știa ce să facă, ce să zică. Norocul lui a fost că am ajuns destul de repede acasă. Abia atunci mi-am revenit puțin. Îmi era teamă de ce ar putea să spună domnii, văzându-mă atât de răvășită. M-am oprit în fața ușii, încercând să ascund durerea din sufletul meu. Când am deschis ușa și mi-am văzut fetița, lacrimile au început să-mi curgă din nou.

  • Ce s-a întâmplat, m-a întrebat speriată, doamna Katalin?
  • Nimic, am răspuns eu, luându-mi copila în brațe.
  • Cum nimic?! Arăți ca naiba?!
  • Așa mă și simt.
  • S-a purtat urât cu tine? mă întrebă, privindu-l cu răceală pe Mihai.
  • Nu, nu! El nu are nicio vină.
  • Atunci?
  • Vă voi povesti după ce-mi revin puțin. Acum nu pot.
  • Bine, draga mea. Ești sigură că poți să ai grijă de Ana?
  • Da, absolut sigură. Ba mai mult, acum am mare nevoie de ea.

Mi-am luat copila în brațe și m-am îndreptat spre căsuța noastră.

  • Îmi dai voie să te ajut, m-a întrebat Mihai, necăjit?
  • Îți dau, dar numai până aprind focul.
  • Am să mă ocup eu de Ana până atunci.

A luat-o în brațe și s-a îndreptat spre pat, așezând-o acolo pentru a-i da jos hainele groase. Eu mi-am aruncat paltonul pe un scaun, grăbindu-mă să aprind focul. Îmi doream să rămân cât mai curând singură. Singură cu fetița mea. Mihai m-a privit, încercând să-mi spună ceva, dar… a rămas cu vorbele în gât. Nu mai știa ce voia să-mi spună.

  • Ar fi bine să pleci acum, i-am spus eu printre lacrimi.
  • Te-am supărat atât de tare?

-Nu m-ai supărat Mihai, dar fără să vrei, ai deschis o rană adâncă a sufletului meu.

  • Nu am avut nici cea mai mică intenție, crede-mă!
  • Te cred Mihai, dar acum vreau să fiu singură.
  • Te las. Dar… pot să mai vin să te văd?
  • Lasă-mi câteva zile, apoi vom mai vedea.

M-a salutat, apoi a plecat cu tristețea în

suflet și pe chip. Câteva clipe i-am văzut silueta printre fulgii de nea, apoi a dispărut în noapte. Eram din nou singură cu odorul meu, cu inima răvășită și cu toate amintirile vii și dureroase în fața ochilor. Micuța mea mă privea cu ochii ei mari și albaștri, întrebându-mă din priviri:

  • Ce este, mami? Cine te-a supărat?
  • Nimeni, draga mami, îi răspundeam în gând. Nimeni și toți.

Este greu de explicat, de înțeles, cum un singur cuvânt poate răsturna o imensitate de amintiri, ascunse bine în cămările sufletului, pentru a le putea uita. Dar se pare că uitarea nu vine niciodată. Uitarea doar ascunde amintirile noastre, durerile noastre și când aude cuvântul cheie, le eliberează, le dă dreptul de a ne chinui din nou.

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.