romanul FLOAREA DE CÂMP de Aurelia Oancă- cap 14

169790758_207852677338336_3379166562410040424_n

FLOAREA DE CÂMP

Autor: Aurelia Oancă

CAP.14. Un pas spre viitor.

Cu fiecare zi care trecea, ne apropiam tot mai mult de sfârșitul războiului, dar acest lucru, în loc să ne bucure, aducea parcă tristețe cu el. Mihai era din ce în ce mai posac. De multe ori, nici nu îndrăzneam să-i pun vreo întrebare când se întorcea acasă. Eram oarecum obișnuită să stau cuminte în banca mea, dar tot mă deranja această atitudine. Într-o zi însă, mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat, ce are?

  • Nimic, mi-a răspuns el. Mă neliniștește viitorul nostru.
  • Ce vrei să spui?
  • Uite asta, draga mea: am cerut permisi­unea de a ne căsători, superiorilor mei.
  • Și?
  • Și. Am fost întrebat ce dotă ai, altfel nu am permisiunea lor.
  • De ce?
  • Pentru că așa prevede regulamentul militar.
  • Și atunci, toate planurile noastre de viitor, pică?
  • Nu pică, doar că pentru moment trebuie să amânăm căsătoria.
  • Tocmai acum, când…
  • Când ce?
  • Vom avea un copil, Mihai.

Tăcere. Răspunsul lui a întârziat câteva minute. Apoi, a venit spre mine și m-a îmbrățișat fără un cuvânt. Am simțit tristețea lui, așa că am tăcut înghițindu-mi lacrimile. După câteva minute de tăcere, mi-a spus:

  • Mă bucur Kati, dar ne va fi foarte greu.
  • Știu, dar trebuie să existe o soluție!

-Vom găsi, dar acum trebuie să mă

liniștesc.

L-am lăsat singur în minibucătăria noastră. Eu am luat-o pe Ana în brațe și ne-am cuibărit în pat. Printre perne și lacrimi, am adormit amândouă. Nu știu când a venit Mihai, la culcare. Somnul profund în care mă adânciseră tristețea și neliniștea, m-a purtat pe meleagurile natale. Îi vedeam pe mama și pe tata, trebăluind prin curtea casei noastre, iar eu și Victor, alergam fericiți după fluturi. Mama ne zâmbea și ne făcea semn cu mâna, iar tata ne atenționa să avem grijă să nu cădem. În alergătura mea, am căzut și m-am lovit la cot. Durerea a fost atât de puternică, încât m-a făcut s-o strig pe mama, care venea spre mine speriată.

  • Ce-ai pățit, fetița mea?
  • Mamăăă! Mamăăăă! Strigam eu în continuare cu disperare.

O mână puternică m-a prins de umăr, scuturându-mă ușor. Am deschi ochii speriată, privind în jurul meu. Nu mai recunoșteam nimic. Mihai m-a mângâiat pe obraz, m-a sărutat apoi pe frunte, încercând să mă liniștească.

  • Ai strigat-o pe mama ta, ce s-a întâmplat?
  • Am visat cu ea, cu mama și cu tata. Tare mi-e dor de ei, Mihai.
  • Te înțeleg, draga mea, dar acum încearcă să te calmezi.

Cu mare greu am reușit să mă liniștesc într-un final. Abia atunci mi-am dat seama că Ana adormise pe cotul meu, care îmi amorțise. Durerea din cot, se transmisese creierului meu, care a eliberat și cealaltă durere, cea a sufletului meu, dorul greu care mă macină de atâta vreme. Acest vis mi l-a adus în minte și pe Victor. Cu atâtea probleme apărute în viața mea, m-am gândit din ce în ce mai puțin la el, frățiorul meu drag. Am pus capul pe pieptul lui Mihai și am lăsat gândurile să-mi zboare acasă, la Victor, la unchiul și la mătușa, chiar și la Loli. Oare ce-o mai fi făcând fiecare dintre ei? M-a trezit din visare Mihai, care mă privea și-mi asculta respirația, și-mi simțea lacrimile care curgeau pe pieptul său.

  • Kati! Pot să te ajut cu ceva?
  • Nu știu, Mihai. Mi-e dor de Victor, de cei de-acasă.
  • Te cred și te înțeleg, dar uite cum facem. După ce se vor mai liniști lucrurile, am să cer o permisie de câteva zile și am să te duc acasă, la ai tăi.
  • Ai face tu asta pentru mine?
  • Desigur, și încă mult mai mult. Te iubesc draga mea, știi bine asta!
  • Da Mihai, știu. Și eu te iubesc. Nu știu ce s-ar fi ales de mine și de fetița mea, dacă nu erai tu.
  • Cineva de sus, a avut grijă să aranjeze lucrurile, nu-i așa?
  • Așa este și-i mulțumesc pentru asta.

Am mai stat puțin întinși, apoi Mihai s-a pregătit. Trebuia să ajungă devreme la unitate. Așa era înțelegerea. Eu am rămas alături de comoara mea. Prin minte mi-au trecut tot felul de lucruri, dar cel mai important și mai apăsător gând, a fost acela că voi mai avea un copil. Cum ne vom descurca? Ce vom face de acum înainte?

Ana s-a trezit destul de devreme și avea lacrimi în ochi. M-a îmbrățișat și s-a cuibărit în brațele mele. O fi visat și ea ceva ce a făcut-o să plângă. Am luat-o în brațe, și mângâind-o am pornit spre bucătărie. Voiam să-i fac un ceai, ca să se mai încălzească puțin. Și eu aveam nevoie de căldură și de liniște sufletească, așa că am încercat să mă concentrez în totalitate asupra comorii mele.

A fost o zi liniștită, care ne-a permis și o mică plimbare, prin ceea ce a mai rămas din părculețul din apropiere. Apoi, am făcut și niște cumpărături, din puținul pe care-l aveam, și ne-am întors acasă. Am pregătit repede ceva de mâncare, după care ne-am jucat cu jucăriile confecționate de Mihai și de mine. Astfel am uitat puțin de necazul meu și am reușit să mai trecem peste o zi. Când s-a întors Mihai, a mâncat și el puțin, apoi mi-a spus că trebuie să grăbim unele lucruri.

  • Ce anume, l-am întrebat eu neliniștită?
  • S-au complicat problemele și trebuie să ne retragem cu unitatea.
  • Unde?
  • Încă nu știu. Vin rușii peste noi și nu avem altă soluție.
  • Și noi?! Eu și cu Ana ce vom face?
  • Asta vreau să-ți spun. Mâine dimineață, plecăm la Tompa. Am trei zile de permisie și trebuie să mă asigur că veți fi bine.

În acea noapte am făcut bagajele și în zori ne-am prezentat în gară, de unde am luat trenul spre Szeged. Spre seară am ajuns, iar de acolo până la Tompa, am luat o mașină până într-un loc, apoi o căruță ne-a dus până acasă. Căruțașul era un consătean de-al meu, care nu m-a recunoscut însă. Când ne-am apropiat de sat, m-a întrebat la cine mergem, ca să știe unde să ne lase. I-am spus că mergem la unchiul meu, lanoș. M-a privit lung și întrebător, văzându-l pe Mihai lângă mine:

  • Tu ești Kati?
  • Da, nene Miklos. Eu sunt.
  • Și dânsul cine este?
  • Logodnicul meu, Mihai.
  • Bine ați venit, dar să știți că trebuie să aveți mare grijă!
  • De ce?
  • Pentru că sunt mulți partizani sârbi în zonă și sunt cam nemiloși.
  • Mulțumim. Vom avea grijă.

Ne-am despărțit de nenea Miklos în fața casei unchiului meu, apoi am încercat să intru cu mare grijă, pentru a nu-i speria. Câinele m-a dat de gol, m-a recunoscut și a lătrat de bucurie. În clipa următoare, unchiul a fost în prag, cu arma îndreptată spre noi.

  • Nu trage, unchiule!! Sunt eu, Kati!
  • Și domnul?!
  • El este Mihai, logodnicul meu!

Unchiul a lăsat jos arma și ne-a poftit în mare grabă în casă. Mătușa m-a îmbrățișat și m-a sărutat, nevenindu-i să-și creadă ochilor.

  • Kati, draga mea, ce mult te-ai schimbat! Și Ana? Unde este Ana?
  • Aici mătușă dragă.
  • Doamne, ce mult a crescut!

A îmbrățișat-o, apoi s-a îndreptat spre Mihai, prezentându-se. A pus repede ceva pe masă, ca să îmbucăm puțin, apoi, ne-a întrebat despre viața mea, despre viața noastră la Budapesta. Am povestit la repezeală, apoi Mihai a spus că trebuie să plece. Era așteptat. Unchiul s-a oferit să-l ducă până la Szeged. În timp ce noi puneam la punct plecarea lui Mihai, s-a auzit din nou lătratul câinelui.

  • Cine este, a întrebat unchiul, ieșind cu arma în mână?!
  • Eu sunt, nene lanos, Elek.
  • Ce cauți tu aici?!
  • Am auzit că s-a întors Kati și vreau să-i vorbesc.
  • Nu mai ai ce să-i spui! Pleacă de-aici!
  • Nu plec până nu le văd! Vreau să-mi văd fetița!

Am ieșit apoi, și eu, tremurând de emoție și de furie.

  • Te rog să pleci Elek, i-am strigat eu cu disperare!!
  • Nu plec! Vreau să-mi văd fetița! O vreau, ai înțeles Kati! E fata mea!

-Și ți se pare că a mea nu este! Pleacă! Să nu te mai văd în fața ochilor!

În acel moment a ieșit și Mihai. Ana auzind țipetele, a ieșit și ea în curte, și până să observăm noi, era în brațele lui Elek. Acesta a profitat de situație, vrând să iasă cu ea pe poartă. O clipă am amuțit cu toții, dar Mihai a avut prezența de spirit și a scos pistolul, îndreptându-l spre Elek.

  • Lasă fetița, altfel te împușc!

Speriat, Elek a dat drumul fetiței, ridicând mâinile.

  • Dispari, a strigat Mihai! Dispari dacă nu vrei să-ți zboare creierii!
  • Cine te crezi, a avut curajul să-l întrebe?
  • Sunt soțul lui Kati și tatăl fetiței!
  • Eu sunt tatăl fetiței, nu tu!
  • Poate cel biologic, dar acum sunt ale mele, amândouă. Să nu mai îndrăznești să te apropii de ele, că te aflu și în gaură de șarpe, ai înțeles?!
  • Vom mai vedea, a spus Elek, retrăgându-se încet.
  • Nu vom mai vedea! Să-ți fie clar acest lucru, ai înțeles?!

Elek s-a năpustit speriat spre poartă și a luat-o la fugă. După ce ne-am liniștit puțin, Mihai s-a pregătit de plecare. Ne-a sărutat pe mine și pe Ana, a salutat-o pe mătușa, apoi s-a îndreptat spre căruța unchiului.

– Aveți mare grijă de voi, ne-a strigat el din mers!

Sigur că vom avea, i-am răspuns eu în gând, numai să putem. Ne-am întors în casă, împreună cu mătușa, ne-am așezat lângă sobă și am început să-i povestesc pe îndelete, tot ce mi s-a întâmplat de când am plecat de acasă.

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.