romanul FLOAREA DE CÂMP de Aurelia Oancă- cap 18

169790758_207852677338336_3379166562410040424_n

FLOAREA DE CÂMP

Autor: Aurelia Oancă

CAP 18. Chelnerul

Odată cu sosirea primăverii, au venit și unele probleme noi în viața noastră. Optimismul naturii și frumusețea ei, mi-au mai îndulcit amarul din suflet. Împreună cu copiii, am săpat grădina și am pus un strict necesar, în straturile frumos aranjate. Nu toți copiii mei iubeau grădinăritul, dar Ana și Miși erau cei care puneau suflet cel mai serios în ceea ce făceau. De silă, de milă, puneau mâna și ceilalți băieți, dar nu o făceau cu plăcere ca și ceilalți doi. Mă făceam că nu observ acest lucru. Îi puneam la muncă la fel ca și pe cei mari. Trebuia să-i fac să iubească munca, să înțeleagă cel mai elementar lucru: nu muncești, nu mănânci. Deși…

Grădina ne asigura un strict necesar. Familia era numeroasă, mâncare trebuia ca la cazarmă uneori, așa că aveam mare nevoie de grădinuța noastră și o îngrijeam cum scrie la carte. În rest, fiecare avea activitatea lui. Ana terminase școala profesională și lucra la o croitorie, Miși era și el în ultimul an de profesională, iar ceilalți erau încă la școala elementară. Nu toți iubeau foarte mult cartea, dar eram ca un jandarm lângă ei, atunci când trebuiau să învețe.

Soțul meu se întorcea destul de târziu de la muncă, așa că eu eram cea care trebuia să se ocupe și de educație și de toate celelalte treburi din familia noastră. Erau zile când mergea s-o ajute pe mama sa, la treburile gospodărești, alteori făcea ore suplimentare. Erau însă și cazuri când se oprea cu colegii la cîte un „pahar de vorbă”. Aceste întâlniri cu amicii, ne făceau la fel de rău, ca și vizitele la mama lui, dar într-un alt fel. De multe ori îmi venea să-mi iau lumea în cap. Banii erau puțini, copiii mulți, așa că numai asta ne lipsea, din puținul care îl primea, să lase o sumă frumușică la restaurant. Într-o seară, l-am luat pe Miși cu mine și într-un suflet am mers la restaurantul unde știam că făcea popas. Când m-a văzut, s-a făcut roșu de furie și de rușine față de colegii lui, dar nu mi-a păsat. I-am spus că acasă îl așteaptă șase copii, iar el stă la taclale și la băutură cu toți neisprăviții! Auzind cele spuse, unul dintre ei l-a întrebat:

  • Cum îi permiți?

Nu am așteptat răspunsul soțului meu, ci i l-am dat eu.

  • Și dumneata ar trebui să duci banii la soție și la copii, nu să-i lași aici pe băutură!

A vrut să mai zică ceva, dar nu i-am permis. Auzind scandalul, ospătarul a venit în mare grabă și cu o amabilitate prefăcută, m-a întrebat:

  • Doamna dorește ceva?
  • Da! Fă-le nota de plată!
  • Imediat, domniță dragă.

S-a prezentat rapid cu un carnețel, pe care-și notase ce consumaseră cei patru prieteni și începu să calculeze: cinci plus cinci fac cincisprezece. Când l-am auzit, i-am smuls carnețelul din mână și i-am spus furioasă:

-Cincisprezece pe naiba! Dacă nu știi să calculezi du-te în clasa întâia!

  • Știu să calculez domnița mea, dar și noi trebuie să trăim, îmi spuse el cu un glas mieros.
  • Trăiți și așa destul de bine! Ia să vedem, tot ce scrie aici ați consumat voi?

Am dat citire listei. Ochii celor patru s-au făcut din ce în ce mai mari. Asta n-am comandat, aia n-am comandat, spuseră ei cu indignare.

  • Deci, care este consumația voastră?!

S-au uitat atenți la fila mâzgălită și au tăiat

de pe ea, ceea ce n-au consumat, deci nici n-au comandat. Despre ciubuc nici nu mai putea fi vorbă. La despărțirea de cei trei prieteni, am primit un compliment:

  • Dacă nu ați fi venit dumneavoastră ne-ar fi fraierit cum scrie la carte. Vă mulțumim.
  • Cu plăcere am răspuns eu furioasă! Altădată să mergeți mai întâi acasă, apoi la restaurant.

La această remarcă nu am mai primit niciun răspuns. Nici nu așteptam. Soțul meu în schimb, m-a tras de braț cu putere și scrâșnind din dinți mi-a spus:

  • Să fie ultima dată când îmi faci așa ceva! M-ai făcut de rușine!
  • Mulțumesc pentru sfat, dar să știi un lucru: dacă se repetă, eu am plecat unde văd cu ochii. Nu mai am putere, nu mai suport atâta chin. Dă-le tu de mâncare copiilor, eu nu mai fac față la împărțitul banilor.

N-a mai scos niciun cuvânt. Miși venea în urma noastră plângând. Poate și asta la înmuiat puțin, așa că ne-am continuat drumul până acasă, în cea mai perfectă liniște. Ajunși acasă, a pus pe masă ce mai rămăsese din avansul lui de șaptezeci de lei, adică cincizeci și doi de lei. Cu acești bani trebuia să hrănesc opt guri, să le pun pachețele cu merinde, să fac și alte cheltuieli strict necesare și uneori neprevăzute. A fost cumplit. Când s-a apropiat ziua salariului, l-am avertizat, i-am amintit că băiatul nostru cel mare, termină școala și are nevoie de haine și încălțări noi.

De data aceasta nu s-a mai dus cu prietenii, dar nici banii nu au fost prea mulți.

– A fost o lună slabă, s-a justificat el.

N-am spus nimic, dar am simțit un junghi în coșul pieptului. Nici nu se punea problema hainelor și încălțărilor noi. Pantofii i-am dus la reparat la un vecin, care pentru câțiva lei, i-a făcut ca noi. Costumul de uniformă, i l-am spălat și i l-am aranjat cât de bine am putut. Așa, fiul meu s-a prezentat la festivitatea de premiere și la banchetul de sfârșit de școală, în uniforma de zi cu zi. Doar cravata o avea în plus față de ținuta obișnuită.

Deși a plecat cu lacrimi în ochi, s-a întors acasă bucuros că a luat premiul întâi, iar la banchet n-a mai observat nimeni, că el este în uniforma școlară. Bietul meu copil, cât trebuie să fi suferit. Cu toată sensibilitatea lui, a fost totuși un copil ambițios. După ce s-a angajat, a lucrat ca lăcătuș-mecanic. S-a înscris apoi la liceul seral, și după terminarea lui, a făcut și Școala de Maiștri. A avut și câteva invenții, care i-au fost brevetate.

Ceilalți băieți, au făcut și ei școli profesionale, dar cu atât au rămas. Nu le-a plăcut școala, așa că s-au bucurat când au scăpat de ea.

Fetița mea era de-acum o domnișoară cochetă, frumoasă și pedantă. Mă uitam la ea ca și la soare. Cu toate problemele, copiii erau cei care aduceau câte o rază de soare în sufletul meu întunecat. Nu după mult timp, am observat la ea un comportament mai ciudat. Visa cu ochii deschiși sau se ascundea în camera ei și cânta. Cunoșteam acest sentiment, știam ce îl provoacă. Am rămas tăcută          și          gânditoare, privind-o. Era

îndrăgostită. Dar de cine? Cum să aflu? Cum să pun întrebările să n-o supăr? Cum…? Cum…? N-a fost nevoie însă de intervenția mea. Într-o zi, în timp ce învârteam în cratița cu mâncare, a venit și m-a sărutat pe obraz. Am privit-o cu ochii plini de lacrimi. Radia de fericire.

  • Mamă, pot să-ți spun ceva?
  • Da, draga mami.
  • Sunt îndrăgostită!
  • Știu.
  • Serios?! Cum ți-ai dat seama?
  • N-a fost greu. Și eu am fost tânără, am plutit, am visat, am iubit.
  • Draga mea mămică. Noi, copiii credem că părinții noștri s-au născut bătrâni.
  • Așa este. Dar ia spune-mi, cine este fericitul?
  • Am să-l invit într-o zi la noi, ca să-l cunoști.
  • Invită-l într-o duminică. Atunci suntem cu toții acasă și facem și mâncare mai deosebită.
  • Să-l invit la masă?
  • Va fi mult mai plăcut așa.

Nu după mult timp l-am cunoscut pe viitorul meu ginere. Un băiat tare frumușel, brunet cu ochi albaștri. Erau o pereche tare potrivită, estetic vorbind. Amândoi îndrăgostiți, fericiți, frumoși. După câteva vizite, a cerut-o în căsătorie. Ana a acceptat și noi la fel. Nici nu aveam ce face sau ce zice altceva. Înainte de nuntă, am cunoscut-o și pe mama lui, care era baza în acea familie, tatăl fiind ca și inexistent. O femeie frumoasă, impozantă, cu aere de om superior, mai ales nouă. La un moment dat, m-a luat de braț, invitându-mă la o plimbare prin grădină, în timp ce restul lumii se distra și dansa după muzica de la aparatul de radio.

  • Draga mea, mi-a spus ea cu un aer de om înțepat. Accept ca fiul meu s-o ia de nevastă pe fiica ta, doar pentru că știu că este o toană de-a lui și eu nu i-am refuzat niciodată nimic.
  • Cum adică, o toană?! Fiica mea îl iubește din tot sufletul și el la fel.
  • Poate că se iubesc, nu zic nu. Dar fiul meu are pregătire superioară și altceva i s-ar potrivi.
  • Nu va găsi niciodată o fată frumoasă și bună ca și fiica mea. Și acum te rog să mă lași în pace. Spune-le acum ce gândești, până nu fac pasul cel mare!
  • Ești nebună?! Fiul meu ar suferi îngrozitor! Este timp pentru adevăruri.
  • Adică?! După ce-mi veți nenoroci fiica?!
  • Nu mă interesează fiica ta! Eu trăiesc doar pentru fiul meu.

Nu am mai putut asculta inepțiile acestei femei, așa că am lăsat-o în grădină, iar eu am alergat la fiica mea. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o pe obrajii roșii de emoții și de fericire. M-am retras apoi, ascunzându-mă într-un ungher al camerei ei, unde am plâns în hohote. Vedeam trecutul meu, vedeam viitorul fiicei mele. Era cumplit ceea ce vedeam. N-am avut însă putere să-i spun ce aflasem cu doar câteva clipe mai devreme. Cum să-i distrug fericirea?! Cum s-o fac să înțeleagă ce o așteaptă?! Cum aș fi putut face asta, când ea plutea de fericire?! Cum…?! Cum…?!

 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.