Evenimentul cultural
THE O.N.E
Evenimentul THE O.N.E, organizat de UNIVERSUM VIP STUDIOS în colaborare cu editura GLOBART UNIVERSUM din Montreal a avut loc duminică, 14 august 2022 într-un cadru privat, la sediul UNIVERSUM VIP STUDIOS.
Accesul la acest eveniment a fost pe baza de invitație, printre cei prezenți aflându-se prieteni, artiști, pictori, scriitori, interpreți, jurnaliști, editori, redactori, cu toții susținători ai evenimentelor culturale pe care le organizează editura Globart Universum .
Elegantul eveniment în stil GARDEN COCKTAIL s-a derulat într-o superbă grădină care a dat evenimentului un plus de chic prin natura și prin razele calde de soare care au strălucit abundent.Șampanie rece și gustoasă a umplut paharele așezate pe tăvi ce așteptau invitații. Rând pe rând în jurul orei 16.00 au pășit pe covorul roșu personalități din domeniul artelor, rude și prieteni.Bucuria revederii cu oameni dragi, se citea pe chipul tuturor celor prezenți dar și nerăbdarea începerii spectacolului. Spectacolul THE ONE a îmbinat poezia cu muzica spre deliciul auditoriului așezat confortabil în scaune în jurul scenei.





Doamna Edviga Iordachi nu mai are nevoie de nicio prezentare fiind cunoscută în mediul cultural al diasporei romane de la Montreal, prin nenumăratele sale apariții și prezentări ale evenimentelor culturale pe care le organizează revista ”Poezii pentru sufletul meu”, editura Globart Universum și Universum Vip Studios. O prezență charmantă și elegantă care cucerește imediat orice public prin prezența sa, fiind răsplătită cu îndelungi aplauze de fiecare dată.
În cuvântul său de început doamna Edviga Iordachi a făcut o scurtă sinteză a derulării evenimentului continuând cu prezentarea cărții ” La casa de nebuni”, subliniind un aspect inedit și anume că este pentru prima data când poeta Mihaela CD se întâlnește cu artista Mihaela CD în aceeași carte îmbinând picturile sale digitale cu versurile poeziilor sale. Despre gestul Mihaelei CD de a dedica această carte tuturor prietenilor săi luptători pentru libertate, Edviga Iordachi a spus: ” Un gest mare și frumos ca și inima poetei care dăruiește lumii frumusețea sufletului său prin vers și prin culori”.







Prima invitată în scenă a fost doamna Ana Maria Surugiu o jurnalistă de carieră, un om dedicat trup și suflet comunității și valorilor culturale românești, un mare susținător al evenimentelor culturale românești din diaspora. Distinsa doamna Ana Maria Surugiu a început prezentarea sa prin impresiile proprii în urma citirii integrale a cărții ”La casa de nebuni” punctând faptul că ”Volumul cuprinde 174 poezii așezate în 17 capitole și este dedicat după cum afirmă autoarea: ,,Cu multă dragoste prietenilor mei dragi,luptători pentru libertate”. Doamna Ana Maria Surugiu a dat citire impresiilor scrise în ”Prefața” cărții de distinsa scriitoare Ana Munteanu Drăghici din Chicago pe care o considera o reprezentare exactă și concretă a înțelesului cărții, impresii la care subscrie și domnia sa. La finalul cuvântului său a mărturisit că i-a fost foarte greu să aleagă doar o singură poezie pe care să o recite publicului dar a ales totuși una și anume: Iubindpe-un fir de poveste.






Doamna Edviga Iordachi specificând că această carte a fost lansată în premieră în România în 3 iulie 2022 la Sinaia, a invitat apoi în scenă pe cel care a organizat acest eveniment, editorul cărții ”LA CASA DE NEBUNI”, jurnalistul Johnny Ciatlos Deak, invitându-l să povestească și despre evenimentul de la Sinaia în cuvântul său.
În calitate de editor am mulțumit tuturor pentru prezență amintind și despre efortul pe care l-au făcut doi dintre prietenii și susținătorii revistei Poezii pentru sufletul meu, venind și la lansarea de la Sinaia și anume: doamna Valeria Iancu și artistul Marius Luca. Evenimentul de la Sinaia a rămas cu siguranță în sufletele celor prezenți. Poeți, scriitori, președinți de asociații de scriitori, președinți de cenacluri literare, dramaturgi, artiști și simpli cititori din toate colțurile țării au venit să ne cunoască și să ne întâmpine. A fost o mare bucurie întâlnirea cu acești oameni pe care în mare majoritate îi știam doar virtual fără să îi fi văzut vreodată în realitate.La acest eveniment a participat și artistul și prietenul nostru Marius Luca care a fost aplaudat și bisat la scenă deschisă. Căldura cu care am fost primiți și energia pe care am simțit-o la Sinaia mi-a confirmat încă o dată că arta, literatura și actul cultural în sine leagă punți între inimile oamenilor oriunde s-ar afla. Dacă în România, cartea La casa de nebuni împreună cu autoarea sa Mihaela CD a fost atât de apreciată și bine primită am fost sigur că și aici, acasă, în Canada ea va fi bine primită de românii din diaspora. De aceea vă mulțumesc că vă aflați astăzi aici și că susțineți această carte.








În continuare am făcut o scurtă descriere a specificului cărții ”La casa de nebuni” subliniind calitățile autoarei, capacitatea de sinteză dar și spiritul pozitiv. Deși volumul ‘‘La casa de nebuni” este o carte care în mod expres pune degetul pe rana sângerândă a mapamondului, totuși se face simțit caracterul profund pozitiv al scriitoarei Mihaela CD care aflată acum la fel ca și noi toți într-o adevărată casă de nebuni, nu încetează să creadă în izbânda binelui și în magica forță vindecătoare a iubirii.Vă invit să descoperiți tainele acestei cărți de excepție și să pătrundeți prin versurile răzvrătite ale poetei Mihaelei CD în adâncurile ce se ascund ”La casa de nebuni”
În încheiere am adresat o invitație deschisă tuturor celor prezenți de a participa la GALA ARTELOR la ceas aniversar EDIȚIA A 3-A , la domeniul Roman în data de 27 AUG 2022 unde veți întâlni oameni deosebiți care ne fac cinste și cu care ne mândrim!






Prezentatoarea a invitat apoi în scenă o altă personalitate a mediului cultural românesc din Montreal și anume pe doamna Otilia Tunaru director și fondator al școlii JUNIMEA ROMÂNĂ din Montreal care a vorbit auditoriului despre evenimentele recente petrecute la Ottawa în ianuarie -februarie 2022 și care au inspirat-o pe poeta Mihaela CD să scrie aceste poezii răzvrătite din suflet, invitând pe scenă pe unul dintre eroii camionori, domnul Tudor Hogman, un om demn și curajos care a luptat pentru libertatea noastră a tuturor în acele zile de iarnă. Vădit impresionat și foarte emoționat, în stilul său modest domnul Tudor Hogman a spus: ”voi toți sunteți eroi, toți susținătorii sunteți eroi” iar scurta sa intervenție s-a încheiat cu un ropot de aplauze. Din nou vocea caldă și duioasă a doamnei Otilia Tunaru a câștigat imediat atenția publicului care a apreciat și a aplaudat îndelung superba recitare a poeziei’‘ Inimi unite pentru libertate”



Prezentatoarea Edviga Iordachi a invitat apoi în scenă pe autoarea cărții ”La casa de nebuni” scriitoarea Mihaela CD: ”Oricâte cărți ar scrie și oricâte lansări ar face, Mihaela CD mi-a mărturisit că întotdeauna are emoții la întâlnirea cu publicul și cititorii săi. Ea dăruiește bucățele din sufletul său prin fiecare poezie și prin fiecare vers pe care îl recită. Să o întâmpinăm cu aplauze pe Mihaela CD! ”
Foarte adevărate cuvintele distinsei prezentatoare Edviga Iordachi , Mihaela CD a început cuvântul său de mulțumire publicului prezent, vădit emoționată:”Cartea La casa de nebuniam dedicat-o special prietenilor mei, luptătorilor pentru libertate, celor care au înțeles să apere dreptul nostru suprem acela de a decide asupra propriei ființe. Sunt fericită să am astfel de prieteni, buni cinstiți, cu inima curată, oameni demni și verticali! Vă mulțumesc că existați în viața mea!”









Scriitoarea a mulțumit apoi tuturor celor prezenți aici dar și la prima lansare la Sinaia, a mulțumit celor care au susținut-o, familiei, prietenilor apropiați, revistelor , recenzorilor, criticilor literari, colegilor de redacție și posturilor de radio care au promovat această carte. Nu a uitat să mulțumească și bunului Dumnezeu pentru harul pe care l-a primit iar la final a cerut permisiunea publicului să recite câteva poezii: ”Și pentru că mă aflu în fața dumneavoastră astăzi în calitate de poet, dați-mi voie să vă recit câteva poezii din această carte.”
Recitările de excepție ale poeziilor : ”Să mă iubești, Prin oricare vremi” și ”Opriți pământul vreau să cobor” au fost răsplătite generos de public cu îndelungi aplauze.






Iată ca a venit și momentul mult așteptat de iubitorii muzicii, doamna Edviga prezentându-l pe artistul Marius Luca astfel: ”Albumul muzical pe care îl lansăm astăzi, ”E pluribus Unum ” este rezultatulunei munci de 4 ani pe care membrii trupei ORGANIC NOISE EXPERIMENTl-au depus împreună , atât Marius Luca cât și Louis Dore .Vocile sună admirabil, instrumentele la fel. Unrezultat remarcabil pe acest dublu albumcare așteaptă și ascultători pe măsură. Muzica are proprietăți terapeutice iar MariusLuca trăiește muzica indiferentdacă o ascultă sau o compune.Motto-ul albumului ”E Pluribus Unum ” a fost:“ascultă și execută cerințele cântecului!”. Marius Luca ne-a declarat :”Ca trupă, am intenționat să realizăm un album organic, și să ne flexămmușchii muzicali în formula de duo dinamic – O.N.E. Cred că pentru primadată, în ce privește influențele muzicale, am reușit să combinăm marea lormajoritate într-un fel caracteristic, original. Am realizat că muzica nu esteneapărat competiție. Dacă nu încerc să concurez, și sunt natural, găsesclucruri noi de comunicat într-un mod original. Și toate aceste realizări secâștigă cu trecerea ireversibilă a timpului.”Louis Dore și-a pierdut partenera de viață șia trecut printr-o perioadă foarte dificilă motiv pentru care trupaO.N.E. are acum un singur membru ,Marius Luca, care spune: ”Abordarea meaeste diferită: culori, dinamică, sunete, melodicitate. Punctul meu forte este suma a ceea ce sunt: “there is onlyO.N.E. Marius Luca”! Sun ca mine și nimeni altcineva. Cred că am găsit acel“sweet spot” unde blues-ul se întâlnește cu hard rock-ul și devine progresiv,mânat de evenimentele și energia secolului XXI(21). Continui să-mi găsescprovocări și mă dezvolt ca muzician.”Să-l ascultăm așadar și să-l primim cu aplauze pe unicul THE ONE: Marius Luca









Într-un ropot de aplauze Marius Luca a intrat în scenă și a mulțumit publicului invitând apoi pe colegul său de trupă să spună câteva cuvinte. Louis Dore canadian de origine quebechez, a impresionat publicul adresând câteva cuvinte în limba română iar apoi a continuat cerând permisiunea să vorbească în limba franceză.
După o pauză în care artistul Marius Luca a invitat publicul la un bufet românesc cu open bar, pauză în care s-au făcut și fotografii pe covorul roșu și s-au acordat autografe, melodiile au curs în acorduri de chitară, voce și sunet dulce de muzicuță, până la lăsarea întunericului. Melodii noi și vechi , cunoscute și îndrăgite și melodii noi, compoziții proprii ale artistului Marius Luca au făcut deliciul publicului care a aplaudat, a cântat și s-a bucurat de un spectacol inedit și exclusiv Marius Luca The one! După mai multe bisuri Marius Luca a oferit autografe alături de colegul său de trupă pe cd-uri și afișe promoționale, cei prezenți au făcut poze cu artiștii, au schimbat impresii, au povestit și au gustat din bunătățile tradiționale românești. Seara s-a încheiat târziu în noapte cu promisiunea revederii la Gala Artelor ediția 3-a în 27 august 2022 la Domeniul Roman.
Johnny Ciatlos Deak
senior editor Globart Universum
jurnalist, membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România
Mai citește
In curând va fi publicata ”Bianca printre castele de nisip”-Cuvântul editorului Johnny Ciatlos Deak
Johnny Ciatlos Deak-Iubește-mă în fiecare anotimp
A sosit revista!Comanda revista de colecție nr 8/2022 Poezii pentru sufletul meu
In curand va fi publicat volumul 2 al antologiei Galaxy

LA CASA DE NEBUNI format tipărit (softcover)
LA CASA DE NEBUNI este o carte de poezii răzvrătite din suflet si pentru suflet Cartea este tipărita color si conține 262 de pagini. In aceasta carte scriitoarea Mihaela CD va invita sa pătrundeți alături de ea în tainele ”Casei de nebuni”. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit ! Comanda acum cartea LA CASA DE NEBUNI în format tipărit și primești și un semn de carte gratuit!
35,00 CAD

GALAXY -VOLUMUL 1-antologie de ecouri literare TIPĂRITĂ(softcover)
GALAXY -VOLUMUL 1-antologie de ecouri literare -autori români contemporani, este un dans al constelaţiilor cuvântului, plămădit din lutul iubirii eterne, într-o coregrafie unică cu tematica universală. In cele 384 PAGINI cuprinde 42 de scriitori contemporani. Transportul este inclus, livrare oriunde în lume! OFERTA LIMITATA!
35,00 EUR

GENESIS-INTERVIURI -format TIPARIT(softcover)
Comandati acum cartea GENESIS – interviuri -AMPRENTE SCRIITORICESTI , la pretul de 35 de euro .In cele 400 de pagini veti gasi 40 de interviuri care vin sa dezvăluie 40 de personalități marcante care lasă amprente scriitoricești incontestabile asupra literaturii romane contemporane. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit! Comanda acum cartea GENESIS!
35,00 EUR