PÂNĂ MAI IERI…

sa-crezi-in-tine-de-aurelia-oanca

 
PÂNĂ MAI IERI…

Autor: Aurelia Oancă

Până mai ieri ai fost a mea iubire,
Până mai ieri am plâns de dorul tău,
Acum o simt ca simplă rătăcire
În care-am pus regrete și mult greu,
 
Purtat în sufletul care mă arde
Și între lacrimi pune mici poeme,
Acum când le citesc le simt șarade
Și nu mai vreau la mine să te cheme.
 
Îmi șterg ușor toți norii de sub gene
Și-mi pun pe cerul ochilor balsam,
Las într-o boabă lacrima să cheme
Toată puterea ce în mine-o am.
 
Ridic iar fruntea și îmi pun iar pașii
Pe drumul vieții cu pavaj de flori,
Îmi voi conduce barca și luntrașii
Îi voi lăsa la porțile din nori.
 
Apoi voi scrie cu mici slove calde
Poemul care va dormi mereu,
Printre petale cu priviri de nalbe
În care nu vom fi doar tu și eu,
 

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.