Calul troian

Stefan Doroftei Doimaneanu -Romania

Calul troian

Autor: Ștefan Doroftei Doimăneanu

Cetatea inimii, o Troie-asediată
De nurii Evelor experte în iubire,
Încă mai rezista și rămânea-ncuiată;
Nu suporta intruși sau vânt de înrobire.
Mereu înverșunat, mereu pe baricade
Nu mai puteam visa la zânele din basme,
Iar glasu-mi șopotit în cântec sub arcade
Se tot oprea mereu în gările din plasme.
Mă apăram cu sârg de noile asalturi,
La porțile din vis vegheau pe rând străjerii,
Mă amăgeam furând amoruri de la vânturi
Sau de la nimfe-n val, fecioarele plăcerii.
Dar ochii-mi alergau spre dincolo de iarnă
În așteptări prelungi de dor neostoite,
Îmi era cald mereu și miroseam a toamnă,
Iar arca mea plutea pe ape înnegrite.
Talazuri de cristal cu fețe de războinici
Mă rechemau în larg să reopresc asaltul,
Prea obosit de timp și pescăruși simfonici
Mă apăram sperând să mai înmoi bazaltul.
Dar într-o bună zi un Cal troian minune
Stătea însingurat la poarta vanității,
Ca pe un dar primit pentru împăcăciune
L-am introdus cu fast în inima cetății.
Și-n noaptea de argint la marea sărbătoare
A coborât un vis trimis de infinituri,
Un Cupidon poznaș c-un arc de răzbunare
M-a săgetat cu foc furat din răsărituri.
Cad ziduri de tăceri, se prăbușesc redute
Cetatea e nisip purtat de flori spre lună
Sunt un înfrânt pierdut prin vrăjile țesute
De zori înlăcrimați ce fericiri adună.

7 carti

Mai citeste: 

Clubul GOLD al revistei tiparite

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

De ce sa cumparam cartile unui autor?

Revista de colectie, tiparita

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.