În dans graţios cu iubirea-de Mihaela CD-recenzie NUNTA DE FLUTURI *Carmen Doreal

thumbnail

În dans graţios cu iubirea

NUNTA DE FLUTURI de Carmen Doreal

Bucuria întâlnirii cu un suflet de artist ca acela al poetei artiste Carmen Doreal mi-a lăsat impregnat în memorie un sentiment de  eleganță, fantezie și duioșie precum un dans  grațios de fluturi.

Cartea NUNTA DE FLUTURI ce poartă semnătura autoarei Carmen Doreal, apărută în 2022 la editura Princeps Media din Iași, România, ne invită într-un periplu de visări,reflecții și trăiri filozofice ce se îngemănează cu o rafinată expresivitate artistică într-un templu al creației unde poeta aduce drept ofrandă, poeme de mare sensibilitate, pe altarul arzând și fierbinte al iubirii.

Pe coperta cărții NUNTA DE FLUTURI întâlnim o minunată pictură ce ne atrage ca un magnet, printr-o culoare de  roșu flambant predominant, care îi aparține artistei Carmen Doreal și care nu întâmplător poartă denumirea de Romeo și Julieta, reprezentând simbolistic chiar tematica iubirii aleasă de autoare pentru această carte.

Iubirea este tot, am fost creați din iubire și fără iubire nu ar exista nimic, nici măcar firul ierbii ce crește din iubirea părintească a pământului. Iubirea înseamnă  lacrimi și surâs, înseamnă pământesc și divin,  înseamnă apus și răsărit.”mi-e imposibil să încep dimineața/în lipsa ta/mai degrabă/ aș primeni primăvara departe/într-o altă poveste de iubire/trăită lângă tine/într-o altă viață/dincolo de această clipă /îmbrăcată sumar”(Ce-i lipsește unui om să fie fericit?)

Lăsându-și liberă fantezia, autoarea,dezlănțuie filamentul său creator într-un  festival spiritual și original al iubirii dezinteresate în care nu datorează justificări și nu  urmărește să convingă ci pur și simplu iubește, precum spune Paulo Coelho ”Nu este nevoie de motiv pentru a iubi” : ”într-o singură viață/cu o singură  bătaie de inimă/dragostea respiră tandru/în jurnalul vărsătoarei/de ape”(Jurnalul vărsătoarei de ape)

Într-un crescendo de trăiri vibrante și pline de candoare, autoarea evadează din realitate într-o lume a simțirii unde iubirea devine palpabilă și împlinită.”ne atingem visele neștiut/ trăim minunea întâlnirii noastre/ cu ochii deschiși/ respirăm unul în brațele celuilalt”(Noaptea scrisă cu stele departe)

În versurile pline de visare, doruri și năzuințe ale autoarei  se observă iubirea creatorului însetat de dragostea pentru poemul metaforic  inspirat din pictură. Fiind nu doar o poetă talentată dar și o pictoriță deosebit de talentată, Carmen Doreal, da vorbire culorilor în poemele sale prin: ”câmpul cu maci”,”anotimpul verdelui crud”, ”raze aurite”, iar picturi imaginare prind viață într-un tablou holografic cu o melodicitate originală și surprinzătoare: ” trec norii/noaptea rostogolește/ stele aprinse în ape vii/dimineața sfâșie/ cearceafuri vaporoase/răvășite de aer/în zori/în jurul umbrelor noastre/regăsite”(Sirtaki)

Până la urmă,ce contează cu adevărat este exact ceea ce spunea Victor Hugo:”Cea mai mare bucurie a vieții este să fii convins că ești iubit” acest lucru este evident și din versurile poetei Carmen Doreal care dorește să identifice, să gasească dovada certă și convingătoare a iubirii:”dacă mă citești iubitul meu/ înseamnă ca visele mele/ au ajuns până la tine/risipesc întunericul dintre noi/înseamnă că m-ai ales/în nopțile albe/ să îți fiu bucuria aurită de lună’ (Scrisoare către tine iubitul meu)

Poeta Carmen Doreal se identifică cu creația sa într-un tot unitar pentru că ea respiră prin fibra slovei așezate în vers, iar cuvântul său trăiește prin ea.”cred în tine poezie, ești prietena mea cea mai bună/ în nopțile albe/îmi ții empatică/volubilă companie/cred în tine poezie/ îmi dăruiești  aripi complementare/anticipând fericirea…/ cred în tine poezie/mă consolezi inspirator/ ridicându-și moralul/” (Cred în tine poezie)

Această uniune perfect rotundă între operă și creator,dă un aspect sferic de început fără sfârșit,de existența dincolo de orice hotare.În spiritul acestei sfericități există în creațiile poetei o întoarcere și o reintoarcere la cuvintele și temele preferate cu valoare de simbol precum: ”câmpul cu maci”,” fluturii”,” umbrele”,” iarba”,‘ aripi”,”răni”,”toamna”, ”nori”, ”frunze”, ”rostogolire”,”sângerândă însângerată”,”translucid și fierbinte” etc.

Poeta îndrăgostită de sentimentul iubirii, dă viață unor poeme profunde prin crearea emoției,prin simțăminte și trăiri care vindecă și oblojesc răni ale sufletului cititorului într-o terapie a iubirii: ”resuscitat/ precum o întâlnire/ răscumpărată într-o carte/ pentru câțiva arginți /se întrupează povestea noastră’(Holograma cu fluturi)

Cu eleganța-i specifică și cu o deosebită măiestrie poeta Carmen Doreal construiește poeme,ce zboară grațios asemeni unui fluture parcă valsând într-un dans tandru între trecut și  prezent.”să uiți că va fi  iarnă/ și deasupra timpului tău/câtă risipă/cât de multă risipire /în cuvinte” (Asemenea frunzelor)

Prin amprenta unică,cu mireasma proprie pe care o lasă și prin valoarea poemelor cuprinse în volumul NUNTA DE FLUTURI , poeta Carmen Doreal pune încă o piatră de temelie literaturii române contemporane.Sincere felicitări autoarei și la cât mai multe succese literare și artistice!

Mihaela CD

membru al Uniunii  scriitorilor din Canada (TWUC)

membru al Ligii Scriitorilor Români (LSR)

președinte  al World Poets Association Canada

 

Mai citește:

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Profil Gold: Mihaela CD 

Creatii literare: Mihaela CD

Pictura și Art Design:Mihaela CD

Referinte critice: Mihaela CD

Salut Romanesc din Montreal *emisiunea ta de suflet *din 21 octombrie 2022!

Invitație de participare la revista numărul 11/2022

Cadoul tău pentru revista noastră la ceas aniversar- de 4 ani alături de voi!

Un mare proiect ce se naște dintr-o mare inima : 6 cărți noi pentru a fi donate la biblioteci -proiect al autoarei Mihaela CD

Ce mai e nou prin librărie?

DONEAZĂ  ȘI TU PENTRU CAMPANIA 6 CĂRȚI  ÎN BIBLIOTECILE DIN ROMANIA 

 

Pachet TRIO LOVE-format TIPĂRIT (softcover)

Pachet TRIO LOVE este un pachet de 3 volume de poezii romantice :PAȘI DE CATIFEA, DIALOG PESTE OCEAN și IUBEȘTE-MA ÎN FIECARE ANOTIMP, însumând 700 de pagini în care veți pluti pe valul iubirii bucurându-va privirea cu imagini și picturi color care îmbogățesc trăirea. Comanda acum la preț promoțional pachetul TRIO LOVE la 95$ (Preț întreg 105$) și veți primi gratuit trei semne de carte din partea autoarei

95,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.