Vasile Bele*Impresii*Născut pentru a fi (alt)cineva

NASCUT PENTRU A FI ALTCINEVA FINALA - FATA

Impresii

„Eu m-am născut fără să vreau,/Fără să fi cerut cuiva anume,/Venit-am bucurie ca să dau/Și slovelor pustii să le dau nume”.(Mă-ntrebam care-i menirea, Mihaela CD)

Născut pentru a fi (alt)cineva ediție bilingvă, înspre inimile cititorilor cu Reflecții, versuri și enunțuri motivaționale

Într-adevăr o altfel de carte – foarte frumos concepută și gândită, care va prezenta interes maxim, zic eu. Autoarea, Mihaela CD, autoarea nu face rabat de la normele literare și ne surprinde și de această dată cu acest volum. Motto-ul ales pentru a capta atenția cititorului, sunt câteva versuri din Ion Minulescu, foarte frumos încadrat în context: „Nu sunt ce par a fi – Nu sunt/Nimic din ce-aș fi vrut să fiu!…/Dar fiindcă m-am născut fără să știu,/Sau prea curând,/Sau poate prea târziu…/M-am resemnat, ca orice bun creștin/Și n-am rămas decât… Cel care sunt”.

Poezie – izvorâtă din adânc de suflet. Poezii scrise cu inima și cu simțire adâncă. Poezie – care-și are rădăcina în noblețea sufletească. Poeme și reflecții. Autoarea? Mihaela CD – o româncă plecată de ceva vreme, în Montreal, Canada, de unde, constant, ne trimite alese și minunate trupuri de gândire. Garantat nu este la prima „ispravă” literară. Are o activitate intensă în acest context. Și o confirmă vocea unuia care a citit și chiar a făcut recenzii sau semnale editoriale la volumele primite din această parte de lume. Așa că, vorba românului, „știu ce vorbesc!”. Am găsit de fiecare dată altceva. Am găsit frumos și bucurie. Am găsit, în volumele Mihaelei CD, răsărit și asfințit. Am găsit, rouă și lacrimă. Am găsit poeme care transmit mult, care te pătrund, care te răscolesc, la modul firesc. Mihaela CD, este deja consacrată sau cunoscută în plan literar. Din acest punct de vedere, este o luptătoare. Este o curajoasă.

319228896_523142936540036_6232246528952664625_n

 

Pe parcursul literar al celor 17 capitole, ne întâlnim cu emoția și sensibilitatea, elegant puse în valoare. Fiecare capitol este distinct și își are poezia sa. Reflecțiile adunate și asumate în volum cadrează minunat cu sobrietatea.

Având, pe lângă cele 17 capitole, un Cuvânt al editorului, semnat de către Johnny Ciatloș-Deak, senior editor Globart Universum Publishing House Montreal, membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România și un Cuvânt înainte semnat de doamna prof Aurelia Rînjea și o Prefață  semnată de doamna Lăcrimioara Iva volumul este girat și asumat literar. Recomand acest volum. Îl susțin. Dar, cel mai mult iubesc ideea (reflecție) ce aparține autoarei: „Nu lăsa pe nimeni să îți spună cine ești. Tu știi cel mai bine” – din care se desprinde curajul de a privi doar înainte. Parcă ar vrea să ne spună, să ne sfătuiască – să credem, înainte de toate, doar în noi. Noi, să ne fim cei care credem în viața noastră, în visele noastre, în idealurile noastre, în drumul nostru. Așa și este! Iar pentru a fi așa, trebuia să te concentrezi la maxim, să privești partea plină a paharului, iar atunci când dai și peste greutăți, să nu te lași doborât. Luptă și vei câștiga. Privește și seninul cerului și partea cu nori. După senin vine ploaie. După ploaie cer senin. Uneori urci. Alteori cobori. Uneori cazi. Dar, mereu te ridici și te duci înainte – acesta este mesajul.

319688311_507581464673868_8315090972893667206_n

„Exist căci, El, a vrut ca să mă nasc,/În lume poposit-am undeva,/În țară unde multe turme pasc/Și unde râuri murmură aievea” (Mă-ntrebam care-i menirea, Mihaela CD)Mesajul este esențial. Ne spune clar – crede în tine! Ești un norocos, doar că te-ai născut. În viață cei mai buni câștigă. Fii mereu bun să fii mereu câștigător. Nu te lăsa pradă ispitelor sau greutăților. Dovedește-le! Du-le cu tine! Trage de tine și fii mereu un învingător. Gândește liber și curat. Fii conștient că: „Nimeni nu s-a născut pentru că a vrut el! Decizia să vii pe lume îi aparține altcuiva! Tu, ești doar NOROCOS!”, îmi confirmă credința și crezul.

Bogata experiență literară avută până în prezent, mă îndreptățește să cred și să afirm că Mihaela CD, este o luptătoare din elita celor curajoși. A căzut, dar a găsit forța de a se ridica. S-a împotmolit și a găsit puterea de a ieși. S-a rătăcit și a găsit calea spre drumul cel mai bun. Acum, autoarea volumului „Născut pentru a fi (alt)cineva / Born to be Someone (else)”, ne oferă o lecție de viață. O lecție despre cum să fim biruitori și mereu învingători. Citiți-i cu atenție volumul și-mi veți da dreptate.

319664946_1196683227922319_2792013247633135557_n

Am să îi dau perfectă dreptate editorului de carte, și-l susțin în afirmația Domniei  Sale: „Scriitoarea canadiană, de origine română, Mihaela CD, ne surprinde cu fiecare nouă carte, într-un mod plăcut prin concepte și idei noi pe care le promovează în propriile scrieri. Aflându-se la cea de-a zecea carte personală, cartea «Născut pentru a fi (alt)cineva / Born to be someone (else)”, este a doua de acest gen (aforisme), care adună în ea reflecții, versuri și enunțuri motivaționale și se adresează celor care își caută menirea, fiind o carte plină de pozitivism și carismă”. Am avut bucuria să citesc și întîiul volum la care face editorul, frumoasă și emoționantă, referire. Este vorba despre (tot ediție bilingvă română-engleză): „Uneori elefanții zboară / Sometimes Elephants are Flying”, volum cuprins în proiectul nostru literar – „Antologie de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba”, vol. III, un proiect amplu și ambițios, ce ne face cinste.

319324166_458054992970885_1954856903610663710_n

Originalitatea ideilor este de apreciat. Concepția în sine a volumul de față te surprinde plăcut și te face să nu lași cartea din mână, ci să urmezi calea cititului. Eu, asta am simțit. Și nu cred că mă pot înșela. Noțiunea de a fi este esență. Este esențială. Existențialistă. Aforismele au rolul lor extraordinar. Aș defini (evident, o definiție personală) aforismul – o concluzie. Concentrează în curpinsul lor, doar esența, iar autoarea, Mihaela CD, știe să facă din acest lucru o artă. Artă prin cuvânt. Cuvântul șlefuit și dăruit pentru învățătură. Te felicit, dragă prietenă. Întrebări și răspunsuri. Viața, în sine. Speranțe. Vise. Gânduri. Planuri. Proiecte. Senin. „De ce aici? De ce acum?/Cum ai gândit, Tu, Doamne?/De ce așa pe acest drum,/Cum m-ai adus în toamne?” (Întrebări, Mihaela CD) Și iar întrebări: „Ai sădit o floare sau un copac în viața ta?”, sau „Ai dăruit ceva fără să aștepți nimic în schimb?”. Răspunsul? Este la fiecare dintre noi. Este în noi. Merităm o clipă de sinceritate. Din respect. Unde este clipa de bunătate? Unde este clipa de adevăr? Tot în/la noi! „Ce faci? Cine ești tu?/Ce cauți aici prin lume?/Căci timpul nu-ți este un atu,/Orbecăiești valsând în spume”.(Cine ești TU?, Mihaela CD)

319222677_713231593358472_8323462648619314625_n

Vă rog să-mi dați dreptate, pentru că și eu îi dau autoarei Mihaela CD, care, într-o reflecție, afirmă: „Nu lăsa pe alții să îți spună cine ești, descoperă tu singur! Secretul se află în tine doar trebuie să îl găsești!”. Deosebit de interesant sunt și următoarele capitole – Capitolul 4, „Ce vrei?”, care prezintă poemul cu același nume: „Ce vrei?” și Capitolul 5, care se numește: „Timpul” și… ghiciți?, cuprinde poemul cu același nume: „Timpul”, din care citez doar prima strofă: „Cine-ți măsoară timpul cât îl mai ai?/Cine învârte așa tare roata vieții?/Ești la-nceput ori la sfârșit idee n-ai,/Nu poți să cumperi elixirul tinereții”.(Timpul, Mihaela CD)

Atenție preteni la bogații care se cred stăpânii lumii. Mihaela CD, are un sfat. Il citez: „Bogătașii cred că pot cumpăra cu banii lor orice! În realitate ei pot cumpăra frumusețe și avuții, dar nu pot cumpăra exact ceea ce este mai important: timpul, iubirea și sănătatea”. Perfect adevărat, dar se cred stăpâni pe lumea din jurul lor. Cea mai greșită idee de viață. Așa că, dragilor, care sunteți bogați și credeți că puteți cumpăra cu banii pe oricine sau orice… nu fiți atât de încrezători că aveți dreptate. Mai sunt în lumea asta și oameni care au verticalitate, care se respectă și care-și cunosc timpul, pasul, mersul, drumul, calea. Nu este chiar așa!

319344018_705798087825948_6194977425123428844_n

Luați aminte cei care tânjiți după bogății sau averi, nu vă bazați pe acest principiu. Și, mai adaug doar atât… aceste maxime, aforisme, cugetări sau reflecții, ar trebui mult mediatizate, răspândite lumii, pentru că au valoare imensă. Fac bine celor care știu să le înțeleagă, iar ei, vor transmite mai departe principiul acesta. Trăiți sănătos. Nu vă lăsați corupți de cei care se cred avuți. Sacul de bani se va termina. Sinceritatea și prietenia rămân, acolo și atunci când sunt semănate cu sufletul. Florile sincerității, din păcate, înfloresc din ce în ce mai rar. La fel și florile prieteniei. Mai găsești, oameni care știu să se respecte, care cultivă bunul simț și valorile morale adevărate. Iată, volumul de față, confirmă.

Felicitări, Mihaela CD, pentru această inedită abordare. Mi-aș dori ca acestea toate să fie intens răspândite oamenilor, tinerilor care cresc și care sunt viitorul nostru. Să îi creștem și să-i educăm sănătos. Să le arătăm calea cea dreaptă. Sinceritatea. Adevărul. Prietenia. Chiar dacă, uneori adevărul doare, să-i călim în adevăr și dreptate.

319177847_554173079491625_3355715113293235030_n

Amănuntul cel mai important este că: „Timpul dispare precum fumul unei locomotive cu aburi”. Deci, luați aminte. E un sfat și nu veți putea zice că nu ați știut acest aspect. Ni-l dăruie autoarea Mihaela CD, din bunătatea sufletului. Deci, „Gândește! Analizează! Acționează”, un alt mare principiu al vieții. Dorința schimbării să fie mereu în rădăcina sufletului. Să ai puterea de a schimba ceva înseamnă că deja ești puternic, sau ești pe drumul cel bun, nu-i așa? Iar dacă vrei o schimbare, mereu să începi să faci acest lucru cu tine, sau de la tine. Chiar așa! Iată, argumentul… marele argument, care concluzionează:„Pornit-ai pe un drum greșit/Și sensul vieții-i fără sens,/Ai vrea să știi cum ai pășit,/De ai ajuns pe contrasens?”.(Dorința schimbării, Mihaela CD)

Pentru ca în finalul acestui capitol, autoarea, să tragă, evident, o concluzie, cît se poate de actuală: „Drumul unui vis pâna a ajunge o realitate trebuie să fie presărat cu multă dorință, ambiție, muncă și perseverență!”. Perfect adevărat.  Fii dârz! Fii ambițios! Fii puternic! Având drept fundament acest principiu, vei ajunge exact acolo unde vei dori. Vei ajunge să-ți împlinești visul sau visele / dorința sau dorințele.

319167772_846450233226208_6745413959899112159_n

Poemul „Nimeni”, face parte din capitolul 7„Nimeni nu știe ce ești în stare/Și viața n-o-nfruntă în locul tău,/Nimeni nu știe a vieții cărare,/De-ți este bine ori de ți-e rău!”(Nimeni, Mihaela CD)Nimeni nu-mi cunoaște sufletul așa cum mi-l cunosc eu, pare să ne spună autoare. Da! Așa este. Eu, mă cunosc cel mai bine și din acest principiu sunt corect și aștept ca cei din jurul meu să fie corecți, sunt sincer și aștept același lucru de la cei din jurul meu, nu-i așa? Sinceritatea este o cale de a reuși. Acolo unde există sinceritate există și credință. Unde există credință, există și Dumnezeu. „Nimeni nu știe mai bine decât tine ceea ce poți”, zice într-o cugetare, Mihaela CD, dorind să ne avertizeze, parcă, despre regulile/cutumele vieții, pentru ca în următorul capitol, „Fericirea”, să ne surprindă iar, în adevăratul stil.

Pe drept cuvânt, ce e fericirea? Unde crește ea? Cine o culege? Cine o cultivă? Cine o îngrijește? Sunt doar câteva întrebări iar răspunsul, pentru fiecare din ele, este la noi. Doar la noi. Are fericirea secretul ei? Da! Ajunge să fii sincer și corect și te poți crede un om fericit, împlinit. Fericirea curată, nediluată, adevărată, face drum drept cu iubirea. Iubirea de aproapele. Chiar și bucuria face parte din fericire. Zâmbetul, la fel. Toate, sădite și îngrijite în grădina sufletului sincer, atunci când rodesc, înseamnă împlinire, mângâiere, plinătate, noblețe, înseamnă curaj. „Viața-ți adună lumină divină/Și-n lampadare celeste lucesc,/Ești iubit și iubești fără vină,/Aburi de trăire în zare sclipesc!”.(Fericirea, valsul bucuriei, Mihaela CD).

319158530_703148167802947_2534618227498673870_n

„Fii fericit în fiecare zi!”, ne sfătuiește autoarea acestui impresionant volum. Luptă pentru fiecare bob de fericire din viața ta. Profită de fiecare clipă pentru a aduna zâmbet și iubire, bucurie și fericire în jurul inimii tale, tocmai pentru a fi împlinit. Udă cu roua dimineților senine ogorul cu semințe de fericire, și înmiită îți va fi răsplata cerească, răsplata sufletească. Nu privi niciodată înapoi, gândindu-te la ce a a trecut, decât pentru a cerne amintirile cele mai nobile. Gândul și privirea să-ți fie doar spre ținta din înaintea ta. Luptă. Luptă să fii fericit. Luptă pentru fiecare zâmbet… adunate, toate vor naște fericire.

„Luptă”, este, în fapt titlul următorului capitol. Uite, cum s-au potrivit de frumos! Nici nu mi-am dat seama. Așa mi-a ieșit, și mă bucur. „Luptă pentru visele tale, nimeni nu o va face în locul tău!”. Viața este o luptă. Nimeni nu-ți poate lua sau fura visele. Ele, visele, sunt ale fiecăruia din noi.  Și mai e un lucru, de o sensibilitate profundă – următoarea reflecție: „Lupta cu viața înseamnă curajul de a privi mereu spre înălțimi”. „O luptă este viața și totuși riscăm,/Alegem, culegem, plângem, cântăm,/Înving numai cei care intră în luptă,/Te-ntrebi cămașa-ți ieși-va ruptă!”.(Luptă cu tine însuți, Mihaela CD).

319283191_670724614550916_1816803235425441820_n

Capitole precum „Răbdarea”, (10), „Înțelepciunea”, (11) sau „Credința –  se încadrează în perfecțiunea cărții. Dacă deviza ta, privind cutumele vieții, este: „Ajută! Dăruiește! Iartă! Iubește!”, atunci ești pe calea cea dreaptă, ești pe drumul cel bun. Și mai este un amănunt: „Împarte-n jurul tău doar bine,/C-așa faci bine pe pământ,/Crede în El și crede-n tine,/Căci numai binele e sfânt!”.(Credința-n bine, Mihaela CD).

Credeți în miracole? Dacă răspunsul este negativ, recomand să citiți cu maximă atenție, capitolul 14, numit chiar așa: „Miracole””, iar poemul „Miracolul e-n tine”, confirmă:„Tot ce-ai gândit și ai ales,/Ție, îți este astăzi dăruit,/Azi, tu, ai roade de cules,/Miracolul e-n tine tăinuit!”.(Miracolul e-n tine, Mihaela CD) Să nu uiți un amănunt esențial: „Fericirea ta are forma inimii tale!”. Nimic nu poate schimba acest aspect.

319125504_969729487336024_2742545491521738808_n

Aș vrea să mă apropiu de final, deși mai sunt încă foarte multe lucruri de spus despre acest volum. Voi felicita apariția editorială, convins fiind că autoarea Mihaela CD, își va urma drumul literar. Nu se va opri aici ci va continua mereu, mereu, să ne surprindă plăcut cu nuanțele sufletului, cu frânturi de lumină din adâncul izvorului de muze. Volumul, deși sunt ferm convins că repet, va impresiona pe foarte mulți dintre cititori. Și-așa trebuie să fie… să nu uităm un lucru esențial – ne-am născut, suntem și vom fi. Dar, de fiecare dată, să fim noi, fără influențe externe. Să fim noi – să avem curajul faptelor și vorbelor. Să avem curajul de a înfrunta viața, așa cum este ea, cu bune și cu rele, cu frumos și cu mai puțin frumos… sunt realități pe care nu le putem șterge sau ignora din viața noastră.

Să trăim fiecare clipă cu maxim interes și bucurie. Să prețuim pe cei de lângă noi, pentru ceea ce sunt. Să corectăm acolo unde credem de cuviință că este necesar acest lucru. Să dăm aripi celor care vor să zboare spre înălțimi. Să ne susținem ideile, valorile și să le promovăm cu sinceritate. Asta ne spune, autoarea, Mihaela CD, prin acest volum – fericirea este în fiecare, nu trebuie să așteptăm să ne-o aducă cineva. Noi suntem singurii artizani pentru bucuriile și fericirea noastră, pentru împlinirile și visele din noi.

318594695_392999203016628_1407393591656006795_n

Visele ne aparțin și doar noi le putem face să se împlinească – prin curaj, răbdare, responsabilitate. Viața ne este un dar, deci, trăiește-o așa cum se cuvine – respectând pe cei din jurul tău, ajutând pe cei care sunt în neputință sau nevoință, aducând clipe de zâmbet pe obrazul celor care au uitat să mai zâmbească din diverse pricini. Ne-am născut să biruim și să fim mereu învingători. Dacă, pe ici pe colo, mai pierdem câte o bătălie, să fim puternici și încrezători în noi, să nu ne lăsăm doborâți, să luptăm până reușim. Se zice că „speranța moare ultima” și că „fiecare avem o stea norocoasă”. Așa este!

Mihaela CD, ne dă o soluție – acest volum, în fapt, un tratat al vieții… un ghid despre cum să fim puternici, cum să fim responsabili, cum să fim noi… fără orgolii, fără minciună, fără vorbe grele… viața este frumoasă dacă noi ne-o facem frumoasă. Nu trebuie să așteptăm pe cineva să ne aducă bucurii, fericire la pachet… nu!

318090896_449373233873048_8166822506476799001_n

Să luptăm pentru fiecare clipă de fericire și pentru fiecare vis. Să ne urmăm Calea. Ea, Calea, înseamnă și Adevăr, și Viață. Vă doresc să aveți parte de o viață așa cum o visați, așa cum v-o doriți – cu împliniri, cu bucurii de suflet și pentru suflet. Să știi să urci și să știi să cobori. Să cazi și să găsești forța de a te ridica și a merge mai departe… să nu dai înapoi, niciodată.

Curajul, fermitatea, demnitatea să-ți fie călăuză. Cinstea, corectitudinea… la fel. Sinceritatea să-ți fie lumină în cuvânt și fapte. Gândirea pozitivă, la fel. Nu lăsa pe alții să te coordoneze și să te conducă după bunul lor plac. Fii tu cel care are obiective sănătoase și dovedește tuturor că ești responsabil și capabil.

318124555_1291950844921195_5371061719935400637_n

Acum, pentru că ne-am „Născut pentru a fi…”, îi voi lăsa autoarei posibilitatea să ne convingă (a câta oară, oare?), finalizând acest semnal editorial cu câteva versuri din poemul „Născut pentru a fi altcineva”: „Născut-am fost pentru a fi altcineva,/Dorința Lui, eu, n-am vrut a schimba,/Dar, trenul vieții-n depărtare m-a adus,/În alte zări, doar cu bilet de dus./Să-ntorc clepsidra vieții nu mai pot,/(…)/Simt bucurie și amar deopotrivă/Și cârma vieții mele-i în derivă./(…)/Nu-s tristă căci învăț refenul./Acesta-i drumul și-am urcat în trenul,/Ce duce către drumul cel cu dor,/(…)/Din pana celestină să-mi fac scut/Și slova pozitivă să-mi ascut,/Să scriu pentru dreptate și iubire/Și pentru a binelui propovăduire./(…)/Născut-am fost pentru a fi altcineva/Și voia Lui, eu, n-am vrut a schimba”,(Născut pentru a fi altcineva, Mihaela CD)

„După atât de multă muncă și străduință, iată și satisfacția ta, căci, de acum, drumul spre succes îți este pavat cu trandafiri!”, ar trebui să zicem noi către autoare, felicitând-o din adânc de suflet.

Fiind vorba despre un volum din care se trag sensibile învățături, tot autoarei îi revine sarcina să tragă o concluzie. Și, din acest punct de vedere, a intrat direct la sufletul cititorilor. Bravo, Mihaela CD! Ești un om minunat. Ești un om puternic, un adevărat luptător. Continuă drumul tău și vei urca pe cele mai înalte culmi, iar ce rămâne în urma ta, este adevăr, sinceritate, iubire, credință, învățătură pură.

„Felicitări! Bucură-te!”.

Carte frumoasă… cinste cui te-a scris! Cinste cui te va citi! Cinste cui te va iubi!

Respect! Onoare! Datorie împlinită! Sensibilitate! Profunzime!

VASILE BELE

Membru fondator al revistei DIN VATRA SATULUI

Membru al Asociației Scriitorilor, Baia Mare

Membru al Cenaclului literar „Petre Dulfu”, Satulung (MM)

Membru al Ligii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca

Președinte ASCIOR (Asociația pentru Civilizație Ortodoxă) – Filiala Maramureș

 

COMANDA   CARTEA ”Născut pentru a fi (alt) cineva /Born to be someone (else)” CHIAR AZI  SI VEI BENEFICIA DE TRANSPORT GRATUIT!

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Ce mai e nou prin librărie?

 

7carti-web

Mai citește:

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Profil Gold: Mihaela CD 

Creatii literare: Mihaela CD

Pictura și Art Design:Mihaela CD

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Referinte critice: Mihaela CD

Clubul GOLD- Ambasadorii culturali ai revistei noastre tiparite!

Salut Romanesc din Montreal *emisiunea ta de suflet *din 21 octombrie 2022!

Invitație de participare la revista numărul 11/2022

Cadoul tău pentru revista noastră la ceas aniversar- de 4 ani alături de voi!

Un mare proiect ce se naște dintr-o mare inima : 6 cărți noi pentru a fi donate la biblioteci -proiect al autoarei Mihaela CD

Ce mai e nou prin librărie?

DONEAZĂ  ȘI TU PENTRU CAMPANIA 6 CĂRȚI  ÎN BIBLIOTECILE DIN ROMANIA 

mk_OM-CN-BCe-NA

 

Lucky 7 format ELECTRONIC (EBOOK)

Pachetul Lucky 7 contine cele sapte volume ale autoarei Mihaela CD , versuri si aforisme imbinate cu superbe imagini color si picturi ale artistului Mircea Rustiuc. Acest pachet insumeaza 1680 de pagini care va aduc bucurie in suflet. Comandati acum acest pachet extraordinar in format electronic (ebook) la un pret promotional de numai 110 de dolari (valoare de 145 dolari) si le veti primi in emailul dvs in mai putin de 48 de ore in format pdf.Mai ieftin mai rapid mai ecologic.

110,00 CAD

Lucky 7 format TIPARIT(softcover)

Pachetul Lucky 7 contine cele sapte volume ale autoarei Mihaela CD , versuri si aforisme imbinate cu superbe imagini color si picturi ale artistului Mircea Rustiuc. Acest pachet insumeaza 1680 de pagini care va aduc bucurie in suflet. Comandati acum acest pachet extraordinar la un pret promotional de numai 220 de dolari (valoare de 255 dolari) cu taxe postale incluse. Fiecare carte va fi insotita si de un semn de carte din partea autoarei.

220,00 CAD

Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someone(else)-FORMAT TIPĂRIT(softcover)

Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someone(else)-este o carte bilingvă de aforisme, reflecții, versuri și enunțuri motivaționale ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD. Imprimată full color conținând imagini extraordinare, cartea te va cuceri pe loc datorită pozitivismului pe care îl degajă. Autoarea va oferă gratuit un semn de carte și livrare gratuită pentru comenzile făcute înainte de 31 decembrie!Comandă acum cartea care te va ajuta să iți descoperi forțele ascunse!

55,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.