Sentimentul românesc al ființei într-un dialog poetic peste ocean: Mihaela CD și  Aurelia Oancă

CRONICA

Volumul de poeme „Măsurând clipa „ apărut la Globart Universum din Canada, în 2023, avându-l ca editor pe Johnny Ciatlos Deak, se deschide cu “Cuvântul editorului“ în care se specifică: “Autoarele acestei cărți de excepție, Mihaela CD și Aurelia Oancă ne propun o îngemănare poetică cu o fibră melodioasă, în vers clasic, fiecare dintre acestea lăsându-și amprenta proprie cu un stil bine definit, dar în același timp destul de asemănător, ce reușește să adune cele două voci lirice într-o vibrație comună, autentică și originală ca într-un vals tandru peste timp.“

          Citind acest volum ce cuprinde creații poetice semnate de cele două poete, una locuind în Canada, cealaltă în România, mi-a adus aminte de poeții Șt.O Iosif și Dimitrie Anghel care au semnat un volum de poezii sub pseudonimul A. Mirea, fiind vorba de   volumul ”Caleidoscopul lui A.Mirea “, apărut în  anul 1908.

          Poeziile celor două autoare mă întorc în timp cu gândul la zicerea lui Friedrich-Wilhelm Nietzsche, care spunea că “Farmecul face parte din mărinimia  celor cu gândirea înălțată.“

          În cele 216 pagini ale cărții am descoperit o siguranță estetică la cele două poete și o evoluție tematică pe care au abordat-o și concepția în mișcare  cu formulări muzicale prin amplozități.

          Evidențiem observația din “Cuvânt înainte-La ceasuri de taină…” semnată de preotul Radu Botiș, care scrie: “O incursiune în cartea „MĂSURÂND CLIPA“, care iese la lumină prin așezarea împreună a talanților celor două autoare, Mihaela CD și Aurelia Oancă ne face să descoperim afinități comune, ghidate după valori în care cu prisosință descoperim iubirea pentru sacru, prețuirea aproapelui, țara și familia rămânând structuri de bază bine ancorate în simțămintele lor, în ceea ce nutresc. Ce poate fi mai vibrant (Când treci prin anotimpuri) „Din focul verii calde am adunat culoarea?/ Şi am depus-o-n plete ce flutură în vânt,/ Din brizele suave am adunat candoarea?/ Ce mângâie făptura în fiece cuvânt“, decât să cuprinzi ceea ce a marcat fără îndoială Aurelia Oancă de-a lungul timpului dar toate aceste secvențe de viaţă au fost adunate și bine primenite precum un odor de preț aparte. Ca un răspuns, asemenea unui ecou, la trecerea aceasta inevitabilă prin acest spațiu finit, precum o mărturie necesară curg asemenea unui firicel de apă din inima Apusenilor noștri (ca o frumoasă completare parcă) versurile poetei Mihaela CD: „Şi-am adunat, puțin câte puțin/ Scântei și sunete de mandolină/ Comori ce-al inimii foc întrețin/ Jar și cărbuni arzând în apa lină“ (Bucățele din sufletu-mi cuvântat). “

          Citind poeziile celor două poete îmi dau seama că în Univers există o orânduială care se răsfrânge asupra oamenilor. Iar rânduiala din acesta nu poate emana decât o inteligență. Deci Universul este opera unei inteligențe.Precum opera celor două poete, produsul a două talente. Mihaela CD a găsit în acest Univers locul ei”: “ Să nu mai fugi, de-aici să nu mai pleci/ Iubire mândră, pasăre măiastră/ Că te-oi păstra, te-oi îngriji pe veci/Stai aici, să rămâi mereu a noastră. /Să-mi fii viaţă și să-mi fi muriri/Să-mi alini inima ce nu mai poate/ Să plângă printre triste amintiri/ Rămâi iubire ca să-mi fii de toate”( Iubire mândră, tu îmi ești ființă)

În timp ce Aurelia Oancă subliniază că albul este un miracol, este produsul inteligenței, numit Dumnezeu:” Miracolul ce albe flori și-arată/În strălucirea zilei de azur,/Parfumul frumuseții te îmbată/Şi armonia prinde nou contur./Un evantai din albele petale/Se naşte dintr-o ramură ce vrea,/Să se arate lumii ce agale/Își plimbă ochii-n lacrimă de stea”(Miracolul alb ).

Iar pe Mihaela CD o încântă magia florilor de cireși a căror nuanță se “botează” tot cu alb:” Flori de cireș făr’ de asemănare/ Dantela timpurie în ton rozuliu/ Veșminte de prințese imaginare /Vă înclinați cu un surâs hazliu/ Natura-n jurul vostru fermecați/ De grație topit amorezat e cerul/ În dans de menuet vă aplecați/ Şi dragostei îi sunteți mesagerul/ Flori de cireș, mirese nupțiale/ Pe-altarul primăverii ați venit/ Ne-ați dăruit virtuți esențiale /Şi magic, bucuroși am devenit. “

           Lirismul celor două este tradițional, în stil clasic, rapsodic, poetele așezându-se  în cadre verificate și adăugând, câte ceva la întinsa lor poemă  universală.Spun asta că atât natura, și sentimentele umane, se găsesc pe toate meridianele lumii, și toate ființele  vii sunt fericite și îmbrăcate în alb caracter Asta este o fericire meritată. Stare psihologică pe care Aurelia Oancă o simte în “Romanţa anotimpurilor duse/Într-un crâmpei de cer cu soare plin,/În notele de aur sunt depuse/În cupe dulci, dar și cu mult pelin. “( Izvor de fericire).

          Izbitoare e de îndată nota unanimistă, năzuința liricului de a întruchipa un eu personal, aerul poetelor de mărturisire care se desfășoară, pentru cititori, clipe fundamentale:” O uşă de-ţi va fi închisă-n faţă,/Vei plânge poate și vei suferi./Dar sigur vei vedea cum te răsfaţă/O altă uşă ce-ţi va oferi,/Iubire, sau speranţă, sau o floare,/Sau poate prinse toate-ntr-un buchet,/Şi-atunci vei şti că răul care doare/S-a transformat în binele cochet! “ (Aurelia Oancă-Și bine, și rău )

          În oglindă Mihaela CD ne dă o speranță cu ajutorul clipei care vine mai târziu și cultul nesfârșitului se subânțelege, unanimiste fiind perspectiva grandioasă, că niciodată nu-i prea târziu: “Nicicând nu-i prea târziu să crezi/Că poţi iubirea vie s-o păstrezi/Oferă mai întâi, apoi primeşti/Şi-atunci în fericire-ai să trăieşti! (Mihaela CD-Măsurând clipa)

          Dar ce este clipa? Ea este  interval de timp foarte scurt, care ține cât ai clipi din ochi.Această clipă se desfășoară în cadrul timpului care este  mersul înainte continuu și nedefinit al existenței și al evenimentelor care survin într-o succesiune după toate constatările ireversibile din trecut, prin prezent, spre viitor. Timpul e unul dintre conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei.

          Cele două poete fac referire la timp care îl așează în diferite ipostaze, știind  că acesta fiind o mărime fizică abstractă.Durata de timp scursă între două evenimente poate fi definită pe baza unei mișcări uniforme, de exemplu deplasarea luminii între două oglinzi paralele, rotirea Pământului, sau și pe baza unui fenomen repetitiv, cum ar fi oscilația unui pendul gravitațional, a unui pendul elastic, a unui circuit LC etc.Prin această metodă se poate defini doar timpul pentru punctul din spațiu în care este plasat. Instrumentul de măsură fiind ceasul. Pentru alte puncte din spațiu este necesar să se stabilească mai întâi noțiunea de „simultaneitate la distanță” — un criteriu după care să se poată declara dacă două evenimente ce au loc în puncte diferite din spațiu sunt simultane sau nu.Această dilema se pune și la cele două poete.

            Cartea se încheie cu o postfață”Iubind clipa“, timp cât o clipire care în multe cazuri schimbă destine.Textul este semnat de profesorul Mircea Marcel Petcu și continuă cu câteva impresii semnate de :Simona Mihuțiu care conchide: Atât Mihaela CD, cât şi Aurelia Oancă scriu cu pasiune.Subliniind, spune autoarea:, este natural, ca poezia lor să transcende propria existenţă, o fărâmă din sufletul lor fiind cuprins în poeziile lor: „Pe-un colţ de cer am scris răvaşe multe,/ În care-ampus mici lacrime de dor“ (Aurelia Oancă, Pe-un colţ de cer); „Am strâns firimituri de licurici/ Şi-am aşezat pe file într-o carte“ (Mihaela CD, Bucăţele din sufletu-mi cuvântat), la care se mai adaugă impresiile Georgianei Laura Gheorghe care scrie : “Trăim într-o lume în care „Poeţii toţi ne pleacă“ formând un „cenaclu literar“ în împărăţia Domnului, de unde aceştia veghează asupra noastră şi ajung să le fie ghizi poeţilor aspiranţi.Deşi avem impresia că nepăsarea şi răutatea au câştigat,cele două scriitoare ne îndeamnă să continuăm să fim un exemplu bun pentru ceilalţi prin aplicarea celor şapte virtuţi.„Vremea trece vrei nu vrei“, dar „nicicând nu-i prea târziu…“să ceri ajutor atunci când ai nevoie, să speri la o viaţă mai bună, să mulţumeşti celor care te ajută, să crezi în ceea ce vrei să faci şi în iubire. “Iar Lidia Grosu din Republica Moldova scrie: „Nu există nimic mai adevărat, mai artistic decât să iubeşti oamenii“, zicea marele artist Vincent van Gogh. În creaţia atât a poetei Aurelia Oancă, cât şi a poetei Mihaela  CD, marea iubire de lume rămâne un sentiment primordial reflectat în tabloul plin de expresivitate al cuvântului liric ce denotă infinitul trăirii de intensitate a ipostazelor dorului”.

          Dialogul poetic al celor două autoare, chiar dacă le despart distanțe impresionabile, și trăiesc în culturi diferite, ne descoperă un adevăr: că filonul vibrațiilor ce le trăiesc și le exprimă în limba română sunt aceleași sentimente pe care le simt românii.Este vorba de sentimental românesc al ființei de care spunea Constantin Noica.

            Al.Florin Țene

Mai citește: 

Silvia Mihalachi-Binecuvântare și chin o vitrină a poetei Mihaela CD

Aurelia Rinjea -NAȘTEREA POEZIEI-recenzie Binecuvantare si chin  

Cezarina Adamescu -POEZIA – NĂSCĂTOARE DE PRONIE- Binecuvantare si chin

GABRIELA Rauca„Binecuvântare și chin”, un vals al sentimentelor puse în vers

Despre cartea Binecuvantare si chin