Sandu Chiva- Impresii de lectură-PRIN ROUA GÂNDURILOR de MIHAELA CD

sandu-chiva-photo-e1552799741534

Impresii de lectură

 

Autor: Sandu Chiva

 
PRIN ROUA GÂNDURILOR de MIHAELA CD
 
 
O surpriză deosebit de plăcută am avut în momentul când poștașul, mi-a înmânat un dar neprețuit venit de peste ,,mări și țări”, tocmai din Montreal-Canada de la prietena mea de suflet, scriitoarea și poeta Mihaela CD. Darul era o superbă carte: ,,PRIN ROUA GÂNDURILOR”.
În cele 240 de pagini ale superbei opere literare vei găsi: eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare. Gândurile autoarei și frământările, sunt așternute pe hârtie cu multă delicatețe și măiestrie, în funcție de momentul pe care îl trăiește! Volumul cuprinde șapte capitole, în care ,,prin roua gândurilor” sale, autoarea Mihaela CD ne poartă pe cărări nebănuite, prin ,,nisipuri mișcătoare” și ne duce către o bibliotecă imaginară, aflată în sufletul ei frumos!
Descurcând firul ,,încâlcit al vieții” răsfoiește presa mondenă din care ne dezvăluie adevăruri neștiute. ,,Din arcada gândurilor” izvorăsc ,,Emoții literare” scrise ,,Cu pana sufletului”, pentru a așterne ,,Nestemate de cuvinte”, ca mai apoi să aștepte ,,Daruri din depărtări”, pentru a-și exprima ,,Puncte de vedere” despre ,,Stropi de bucurii” din viață.
În capitolul 4, denumit ,,Nestemate de cuvinte” am descoperit cu bucurie cronica volumului meu de versuri ,,O dragoste ce nu a dispărut”, pe care doamna Mihaela CD, mi-a făcut onoarea să o scrie în momentul apariției volumului meu de versuri numărul șapte. Cronica este intitulată: ,,Sandu Chiva poetul tuturor, actor pe scena vieții”. Mulțumesc încă odată pentru superba cronică pe care a avut bunăvoința a o scrie și de a-i rezerva câteva pagini în volumul domniei sale! Volumul ,,Prin roua gândurilor”, mai cuprinde cronici dedicate scriitorilor Aurelia Rânzea, Simona Mihuțu și alții… Cu mare emoție ne vorbește despre regina Elisabeta a 2-a, a Marii Britanii și a Canadei. Autoarea nu uită să ne prezinte ,,nestematele” sale, cărți pe care le-a scris pe nerăsuflate, într-un interval scurt, de numai cinci ani.
Mă mândresc că am în biblioteca mea, la loc de cinste, o mare parte din cărțile pe care autoarea le-a scris! Dacă aveți ocazia să răsfoiți această carte, veți descoperi și alte recenzii despre autori pe care sunt convins că îi cunoașteți: Aurelia Oancă, Camelia Florescu, Gabriela Rauca, Mara Popescu-Vasilca și alții…
Cartea este tipărită la Editura Globart Universum și este realizată într-un mod ireproșabil!
Veți descoperi în paginile ei, multe lucruri interesante, despre lumea minunată a literaturii, alături de scriitori contemporani minunați!
Poet Sandu Chiva
membru LSR
 
 
 
 
 
 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

***

 

 

Mai citește:

Cv literar-artistic Mihaela CD

COMANDA cartile autoarei Mihaela CD

Clubul GOLD al revistei tiparite

Mihaela CD*Ai grijă de sufletul tău!

Impresii de la dubla lansare autor Mihaela CD -evenimentul Magia Slovelor

AURELIA OANCA-TARAMUL IUBIRII -Iubeste-ma in fiecare anotimp

Invitație de participare la antologiile tematice ”ÎMPREUNĂ” editura GLOBART UNIVERSUM *Montreal 2023

Invitație de participare la revista numărul 11/2022

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Susțineți proiectul: 6 CĂRȚI PENTRU BIBLIOTECILE DIN ROMANIA !

Mai citește:

Scriitoarea Mihaela CD laureata a festivalului ”Fericirea -Vis Nepământean” la secțiunile: poezie și proză poetică

GABRIELA RAUCA ne invita la emisiunea sa : SIMFONIA CULORILOR la RADIO PRODIASPORA!

In curând va fi tipărită revista de colectie cu nr 9/2022

A aparut videoclipul volumului 2 al antologiei GALAXY

Poeţii nu mor niciodată

Silvia Mihalachi *UN GÂND FRUMOS-Impresii Revista de colectie PPSM nr 8/2022

Fericirea stă ascunsă în zâmbete

Ce mai e nou prin librărie?

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-format TIPARIT (SOFTCOVER)

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-a câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -”CARTEA DE POEZII A ANULUI 2022 ”-poezii de dragoste contine 250 pagini color in care veti gasi minunate picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc care au fost o sursa de inspiratie pentru autoarea Mihaela CD. Cumparati aceasta minunata carte in format TIPARIT si veti primi gratuit un semn de carte! Transport gratuit pentru primele 100 de volume comandate!

35,00 CAD

Revista de colecție TIPĂRITĂ nr 9/2022 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 9 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

LA CASA DE NEBUNI format tipărit (softcover)

LA CASA DE NEBUNI este o carte de poezii răzvrătite din suflet si pentru suflet Cartea este tipărita color si conține 262 de pagini. In aceasta carte scriitoarea Mihaela CD va invita sa pătrundeți alături de ea în tainele ”Casei de nebuni”. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit ! Comanda acum cartea LA CASA DE NEBUNI în format tipărit și primești și un semn de carte gratuit!

35,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.