Mihaela CD-Aurelia Oancă, un om, un munte de talent, un reper…

Aurelia Oancă, un om, un munte de talent, un reper…

       

În memoria poetei Aurelia Oancă (13 decembrie 1948 – 17 aprilie 2016)

 

Există o tăcere care nu are preludiu si nu are umbră înaintea ei. Viața nu anunță niciodată momentul în care se retrage. Curge liniștit, cu firescul ei înșelător, cu gesturi obișnuite, cu respirații pe care le credem nesfârșite, iar apoi, într-o clipă fără ecou, neașteptat, firul se rupe fără zgomot. Nu există avertisment, nu există nicio pregătire solemnă pentru clipa aceea: ești aici, în plinul unei secunde vii, și apoi…deodată nu mai ești.

Ni se pare nedrept, iar despărțirile acestea neașteptate ne fac să ne răzvrătim. De ce nu ne-ai lăsat Doamne nemuritori?! Sau măcar sa ne fi predat viața aceasta pământeană cu un termen fix de expirare! Oare dacă am ști exact data plecării noastre din această lume am accepta mai ușor fiecare plecare?!

Mulți dintre cei dragi nouă, au dispărut fulgerător. Moartea nu vine întotdeauna ca o poveste spusă dinainte, ci ca o ruptură de ritm, ca o sincopă în inima realului fiind doar o trecere bruscă, aproape absurdă, de la prezență la absență. Suntem aici, în miezul unei gândiri, al unui cuvânt neterminat, al unei bătăi de inimă care pare sigură, … și, fără să știm, ne aflăm deja la marginea dintre timp și eternitate, iar moartea pășește în tăcere, ca o umbră perfidă care nu tulbură nimic până în ultima clipă.

Dispariția fulgerătoare a Aureliei Oancă a produs un şoc enorm creând  o fisură adâncă în țesătura sensibilă a literaturii române contemporane, o absență resimțită nu doar de confrații de condei, ci și de vastul public care i-a însoțit creația de-a lungul anilor.

Șocul nu este doar al celor rămași, ci și al ideii că existența noastră se sprijină pe o fragilitate invizibilă, suntem suspendați între două necunoscute: începutul pe care nu ni-l amintim și sfârșitul pe care nu îl putem anticipa. Între ele, viața, atât de sigură în aparență, este un pod peste o clipă căci între „acum” și „niciodată” nu este decât o respirație. O singură clipă desparte totul de nimic, viața de necuprins, zgomotul de liniștea absolută.

Și poate tocmai această nesiguranță dă sens si greutate fiecărei secunde pe care o sorbim, iar faptul că nu știm când se va închide cercul ne obligă, în tăcere, să trăim. Pentru că veșnicia nu începe departe, nu începe mâine, ci se deschide, tăcut, chiar din inima prezentului. Într-o fracțiune de timp, fără  vreun semn și fără explicație, trecem dintr-o stare în alta, din rostire în tăcere, din prezență în amintire…

A trăi și a respira, a fi viu… este, poate, cea mai fragilă certitudine. Iar moartea este cea mai sigură surpriză.

Vocea Aureliei Oancă s-a oprit brusc, nu s-a stins treptat… Nimic nu avea să  prevestească grabnica ei plecare din această lume. Ca în fiecare dimineață și-n dimineața zilei de 17 martie 2026, care avea să fie ultima dimineață a vieții sale pământene, poeta și-a trimis cele mai noi creații  literare colegilor săi de la revista ’’Poezii pentru sufletul meu’’, revista la care a colaborat încă din primele luni de la înființare și  pe care a păstorit-o  cu o grijă părintească. Domnia sa a fost numită director onorific, după ce vreme de cinci ani la rând a fost redactor senior și șef de departament, conducând cu multă responsabilitate departamentul de ’’Noutăți editoriale’’, continuând să lucreze și să contribuie cu materiale zi de zi precum un ceas elvețian. Munca la revista pe care o iubea atât de mult și  care i-a adus atât de multe satisfacții, îi făcea bine, o împlinea sufletește.

Ȋn după amiaza  aceleiași zile, inima plină de iubire a scriitoarei Aurelia Oancă a încetat să mai bată, iar ceasul sufletului său a refuzat să mai măsoare clipele muritoare pământene. La auzul gongului final celest, cortina vieții a fost trasă elegant, iar artista a ieșit din scenă, la fel de demn cum a trăit.

    Glasul Aureliei Oancă s-a distins printr-o autenticitate nealterată, printr-o fidelitate rară față de esențele naturii și ale sufletului omenesc. Supranumită, pe bună dreptate, „doamna pastelului românesc”, Aurelia Oancă a reușit să reconfigureze acest gen într-o manieră personală, conferindu-i o vibrație interioară aparte, greu de egalat. În versurile sale, natura nu a fost doar contemplată, ci trăită în profunzimea ei simbolică, fiind spațiu de reflecție, de regăsire și de transfigurare. Fiecare imagine poetică pe care o regăsim in versurile sale, poartă amprenta unui fin observator, a unei sensibilități rarisime, a unei melodicități unice, în care culorile, sunetele și tăcerile se contopesc discret, într-o armonie memorabilă.

Patriotismul, demnitatea și atașamentul său față de valorile naționale, față de pământul și tradițiile românești, nu a fost doar ceva declarativ, ci a fost un sentiment trăit cu o intensitate autentică, reflectată în întreaga ei creație. A fost un scriitor asumat, o poetă  integră care nu a rămas tăcută nici în privința nedreptăților prin care trece poporul român și întreaga umanitate manifestându-și ferm și clar, prin versuri,  nemulțumirea față de situația actuală, de nenumărate ori.

Opera sa nu se limitează însă la lirică. Proza scurtă, romanele, literatura pentru copii, precum și activitatea sa artistică în domeniul artelor plastice dezvăluie o personalitate creatoare complexă, animată de o energie interioară constantă, un izvor nesecat de inspirație adăpostit în interiorul unui munte de talent. În paginile romanelor sale putem descifra, dincolo de firul narativ, veritabile meditații asupra condiției umane, asupra valorilor morale și asupra rostului existenței. Scrisul său fiind nu doar un act estetic, ci un demers formator, adresat atât prezentului, cât  mai ales viitorului.

În spațiul vieții literare, Aurelia Oancă a fost mai mult decât o simplă prezență, domnia sa a fost un adevărat reper. Implicarea sa constantă în cadrul revistei Poezii pentru sufletul meu,  dar şi  în cadrul altor reviste  unde a colaborat constant, reflectă nu doar competența profesională, ci și devotamentul față de comunitatea literară. A știut să ajute, sa îndrume, să încurajeze și să susțină, devenind pentru mulți dintre noi un model de echilibru, integritate, verticalitate și generozitate spirituală.

A fost membră a Ligii Scriitorilor din România, filiala Baia Mare, Maramureș, membră a Asociației Scriitorilor, Baia Mare, membră de onoare a Clubului Gold a revistei tiparite Poezii pentru sufletul meu, membră a Cenaclului epigramiṣtilor”Spinul” din Baia Mare şi redactor al revistei ”Freamǎt” din Baia Mare.

Aurelia Oancă lasă în urma sa o vastă operă literară, compusă din 10 cărți de literatură pentru copii (în care ea a realizat și ilustrațiile, fiind foarte talentată la pictură și desen), 7 volume de poezii (și altele 12 nepublicate încă), 5 romane și peste 40 de antologii. Creațiile sale au fost publicate în nenumărate reviste, participând la diverse concursuri literar artistice unde a câștigat  numeroase premii, trofee, diplome și medalii.

Dar dincolo de operă, rămâne amintirea unui om de excepție, a unui artist care s-a dăruit pe sine cu o intensă pasiune pentru artă, arzând ca o lumânare, până la ultima picătură de ceară, pe altarul creației, a unui caracter puternic, definit prin demnitate, căldură sufletească, corectitudine și o profundă umanitate.

Prin plecarea rapidă și neașteptată spre veșnicie, a poetei Aurelia Oancă, literatura română contemporană și cultura română,  au fost văduvite de o piatră rară, o nestemată cu un imens talent autentic,  rămânând mai sărace.

Am spus cu diverse ocazii că există un loc în care, poeții și scriitorii,  reușesc să atingă nemurirea și anume în bibliotecă, iar Aurelia Oancă a reușit acest lucru! O găsim în rafturile mai multor biblioteci din țară, dar mai ales în rafturile bibliotecii Petre Dulfu din Baia Mare.

Aurelia Oancă lasă moștenire generațiilor viitoare un tezaur literar de o valoare inestimabilă, creații literare  care vor continua să trăiască,  să respire, să emoționeze și să lumineze de-a lungul timpului. În imaginarul celor care au cunoscut-o și au citit-o, Aurelia Oancă nu se stinge, ci se mută doar într-un alt registru al existenței, acolo unde cuvântul devine etern și nemuritor.

Gândurile mele se îndreaptă cu compasiune către familia îndurerată și către toți cei care i-au fost aproape și cărora le va lipsi mult. Pentru mine și soțul meu, doamna Aurelia Oancă a fost un prieten de suflet, un om cu o coloană vertebrală dreaptă pe care furtunile vieții nu au îndoit-o, un mentor și un glas cald, părintesc, o persoană dragă pentru care o vizitam la Baia Mare  ori de câte ori mergeam în România. Am pierdut un mare Om si un suflet nobil!

Fie ca memoria Aureliei Oancă să rămână vie, iar creația ei să continue să înflorească în conștiința cititorilor.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

 

 

Mihaela CD

 

LSR, TWUC, WPAC

 

 

 



 

Despre autoarea Aurelia Oanca: 

Creatii literare : Aurelia Oanca

Profil Gold: Aurelia Oanca

Impresii/articole: Aurelia Oanca

Pagina Bucuria copiilor

AURELIA OANCĂ- cronica-ÎN  NUMELE  DREPTĂȚII

 
 
 
 

Alte pagini:  

Despre cărțile autoarei Mihaela CD

Al Florin Țene-Studiu asupra antologiei„Portrete Literare ”

Creații literare: Mihaela CD

Dăruiește un abonament la revista de colecție POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

Melodii pe  versuri scrise de:  Mihaela CD

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 21

Pictura si art design by Mihaela CD

La multi ani poetei Aurelia Oanca Doamna pastelului românesc * IUBESC MACII

MEDIA-interviuri-evenimente

Cum sa fii unul dintre laureați la următoarea ediție a GALEI ARTELOR ?

Despre ANTOLOGIA PORTRETE LITERARE

 

Cum pot publica si eu in revista?

COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 6-a 2025-lista celor 335 de laureați din lumea întreagă-diplome si premii

Impresii-dubla lansare de carte Mihaela CD- Evenimentul SUFLET DE FEMEIE- 27 sept 2025

Mihaela CD-eseu-Renașterea Eleganței prin reconectare cu frumosul și echilibrul

FASHION -ART-DESIGN

Cum sa fii unul dintre laureați la următoarea ediție a GALEI ARTELOR ?

Dirijor și violonist emerit domnul IOAN CRIȘAN invitat la Salut românesc din Montreal!

Impresii după lansarea cartii PETALE LITERARE- EVENIMENTUL O seara pentru suflet 21 IUNIE 2025

335 de laureați din lumea întreagă-au fost onorați cu diplome si premii la *GALA ARTELOR ediția a 6-a 2025

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

cartea SIMFONIA GANDURILOR in format TIPARIT softcover

SIMFONIA GÂNDURILOR, este o carte în limba română, ce adună cu rafinament, într-o simfonie de gânduri, lucrări de critică literară, eseuri și articole diverse. În cartea SIMFONIA GÂNDURILOR vom întâlni o împletire de trăiri, emoții și vibrații ale sufletului Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.

45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format TIPARIT softcover

VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.

45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format ELECTRONIC ebook

VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format electronic si o vei primi in email in mai puțin de 24 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic.

20,00 CAD

SF_patru

cartea SUFLET DE FEMEIE format TIPARIT softcover

SUFLET DE FEMEIE, este o carte de poezii în limba română scrisă cu seva inimii poetei Mihaela CD, drept ofrandă a sufletului, o arhitectură a emoției în care fiecare vers devine punte între om și divin, între amintire și speranță, între ceea ce suntem și ceea ce tânjim să fim. Poeta invită la iubire transformând emoția în împărtășire. Cartea are 220 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.

45,00 CAD

coperta rev 19 - Copy (2)

REVISTA TIPARITA NUMARUL 19

Cumpără numărul 19 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

REV 18

REVISTA TIPARITA NUMARUL 18

Cumpără numărul 18 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (ebook) al revistei PPSM nr 17

Cumpără numărul 17 al revistei de literatura arta și cultura ”Poezii pentru sufletul meu” în format electronic .Revista în format pdf iți va fi livrata în email in următoarele 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

15,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)

Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „Mihaela CD-Aurelia Oancă, un om, un munte de talent, un reper…

  1.  ,, Aurelia  Oancă, un om, un munte de talent, un reper…,, este un articol ce rămâne în timp precum un frumos tablou printre frumoasele tablouri , la propriu și la figurat ,care o imortalizează pe distinsa poetă  ,, un om,  un munte de talent, un reper…,,

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.