„De multe ori, dimensiunea istorică a lumii noastre este trecută sub tăcere sau chiar dispreţuită, dacă nu în chip manifest, atunci în forme tacite”, scrie Ioan Aurel Pop în articolul său.
       Atitudinea conducătorilor unor țări față de România, spre exemplu, este inexplicabilă din acest punct de vedere. Indiferent cum am cataloga diplomația românească sau cum am cuantifica interesele versatile ale unor state, ascunse sub masca indiferenței sau, dimpotrivă, a aroganței, a lipsei de echilibru, mergând până la ostilitate, această atitudine poate duce în final la o lipsă de coeziune.
       „Multe țări se crispează în carapacea lor, își apără (sau cred că își apără) valorile naționale, ridică forțe politice și ideologii exclusiviste, promovează discursuri xenofobe, reinventează frontiere, garduri și ziduri. Cu alte cuvinte, unitatea e încă formală”, ne spune autorul articolului, explicând și cauzele pentru care apariția unui manual de cetățenie europeană a eșuat.
       Personal, cred că o Europă Unită nu va avea șansa să reziste decât prin tratate corect stipulate și respectate. Supărați pe corupția din țară n-am observat corupția din Instituțiile Europene și nici slaba capacitate decizională, greoaie, întârziată și adesea nepotrivită, ca reacție la stimuli externi ei. Nu este de mirare că în atare condiții s-a permis raptul economic al unor țări nou-venite și se creează condițiile unor recidive ale extremismului, ale fascismului și condițiile infiltrării odioase a comunismului de tip bolșevic. La fizică așa am învățat că orice efect are o cauză, iar istoria are și ea o dimensiune fizică, regula aplicându-i-se nemijlocit. În acest sens, sunt foarte elocvente cuvintele sale din finalul articolului:
       „Trebuie să milităm pentru cunoaştere şi pentru acumularea în mințile tinerilor a unui bagaj de cunoştinţe. Trebuie să ştim cu toţii ce sunt europenii, de ce suntem europeni, de ce este bine să fim europeni. Trebuie să învăţăm să preţuim diversitatea, multilingvismul şi mai ales alteritatea. Toate acestea sunt valori, iar valorile se formează prin educație, inclusiv prin „educația pentru cetățenia europeană.”
       Pe de altă parte, globalist privind, în noua eră a I.A. cred că este necesar să fie afirmată în scris cu argumentele istorice, dimensiunea spațiului și temporalului existenței noastre, de către cei care au înzestrarea profesională și intelectuală de a o face, cum este cazul domnului academician Ioan Aurel Pop și a altor istorici de bună credință.
       Consider că trebuie să ne exprimăm identitatea națională și culturală, sub orice formă, atât cât mai putem, cât încă mai suntem! Alții nu o vor face pentru noi!
       S-ar părea că noi toți vom deveni niște mici nervuri periferice, introducători de date, de care vor beneficia fără discenământul analizei, multe generații prezente și viitoare! Este important, în opinia mea, ca datele introduse să fie corecte și în cantitate cât mai mare, traduse și în alte limbi convenționale de mare circulație. Dacă tot se preconizează că I.A., în evoluția zdrobitoare pe care o va avea, va fi capabilă să-și dezvolte propria conștiință, atunci măcar să aibă și o fărâmă din conștiința noastră de neam acolo.
       Articolul domnului academician Ioan Aurel Pop pledează pentru dreptate, pentru necesitatea istoriei în educația europeană, dar cu spirit drept, în temeiul adevărurilor istorice și cu echilibru, „iar din echilibru – ne spune dumnealui – fac parte şi toate dimensiunile timpului, adică prezentul, trecutul şi viitorul. Dacă pentru a ne trăi viaţa prezentă este esenţial să ne gândim la viitor, pentru a o înţelege trebuie cu necesitate să ne cunoaştem trecutul”.
       Rândurile sale se constituie într-un discurs european de mare valoare:
       M-am bucurat să am oportunitatea lecturării unui material atât de special în Revista ”Vatra Veche”.

Simona Mihuțiu