Elixirul lumii de safir

Elixirul lumii de safir

Autor: Daniel Visan Dimitriu

 

Își scuturase cerul albastrul de safir

În apele curate și-n liniștea deplină

A lacului de munte cu-adâncuri elixir

Pe care îngeri stranii îl beau și îl suspină.

 

Ei vin din zări pătrunse de-al nopților mister

Atunci când din străfunduri răzbate o lumină

Asemeni licăririi tristeților din cer

Când cad, ascunse-n taină de-o ultimă cortină.

 

Apare dintre ape, strălucitoare, zeea

Și își întoarce fața spre lacul liniștit

În care-și duce viața și-n care e aceea

Slăvită în adâncul din care a ieșit.

 

C-un deget ca un murmur al unui vechi descântec,

Atinge-oglinda calmă a celui desemnat

Din unde să pornească al îngerilor cântec

Sub mantia de stele din care au plecat.

 

Pe maluri, aripi negre se luminează-ndată

Cuprinse de lumină și se înălță-n cer

În zbor pe vechea cale, aceea de-altădată,

Pierdută într-o vreme ascunsă în mister.

 

Pe lacul ce-și cuprinde iubita-n mâini de ape

Cu mângâieri ce-o poartă în inima-i potir,

Doar Luna mai plutește și-ncearcă să se-adape

Cu elixirul tainic din lumea de safir.